UPDATE Ministerul Educaţiei a recunoscut şi corectat o eroare în cifrele oficiale de la Evaluarea Naţională: numărul elevilor cu medii peste 5 era cu 12.900 mai mic

11.522 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Numărul elevilor care au luat peste media 5 la Evaluarea Naţională, comunicat luni de Ministerul Educaţiei a fost greşit. Instituţia a susţinut în comunicatul oficial trimis presei, precum şi în cel publicat pe site-ul edu.ro, că „Situația statistică generală relevă că, dintre cei 160.468 candidați prezenți, 135.101 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76,10%”.

UPDATE, ora 17:55: Reprezentanții Ministerului Educației au precizat presei că această eroare semnalată de Eduepdu.ro este una materială şi că procentul este 76,1%. Numărul scris greşit a fost corectat în comunicatul oficial de pe site-ul edu.ro. Este vorba despre 22.158 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76,10%.

Ştirea iniţială:

Numărul elevilor care au luat peste media 5 la Evaluarea Naţională, comunicat luni de Ministerul Educaţiei este greşit. Instituţia susţine în comunicatul oficial trimis presei, precum şi în cel publicat pe site-ul edu.ro, că „Situația statistică generală relevă că, dintre cei 160.468 candidați prezenți, 135.101 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76,10%”.

La un calcul simplu, care poate fi făcut de un elev de clasa a V-a care a învăţat să calculeze procentele, se poate vedea că 135.101 nu reprezintă 76,1% din elevii prezenţi la Evaluarea Naţională 2020, ci 84,19, adică mult mai mult.

Procentul de 76,1% calculat din numărul celor prezenţi înseamnă de fapt un număr de 122.158 de elevi. Acesta este în realitate numărul celor cu medii peste 5 şi nu cel prezentat de minsiter.

Numărul real este aşadar cu 12.943 mai mic decât cel comunicat de minister.

Proba poate fi făcută la fel de simplu, scăzând din numărul celor prezenţi, pe cei care au avut medii sub 5.

  • 160.468 – 38.310 = 122.158 de elevi cu medii peste 5

Eroarea face parte dintr-un şir de asemenea greşeli şi inexactităţi pe care Ministerul Educaţiei le-a făcut în ultima perioadă şi pe care Edupedu.ro le-a semnalat de fiecare dată.

Foto: Pixabay.com


1 comment
  1. Ei, eroare….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Numărul școlilor din România - Admiterea în clasa a V-a

ANALIZĂ Numărul școlilor din România diferă de la o zi la alta. Cifrele prezentate de Ministerul Educației în ultima săptămână arată că instituția nu prezintă date coerente despre situația scenariilor din unitățile de învățământ

Numărul școlilor din România este diferit de la o raportare la alta, potrivit cifrelor prezentate de Ministerul Educației. Analiza datelor publicate în ultima săptămână scoate în evidență fluctuații de zeci…
Vezi articolul

Ministerul Educației a uitat că are o nouă lege. Proiectul hotărârii de guvern pentru premierea elevilor de 10 la examene este fundamentat pe Legea Miclea-Funeriu, abrogată de aproape un an / UPDATE: Proiectul a fost corectat

Funcționarii și juriștii care realizează și aprobă pentru publicarea în dezbatere a proiectelor de acte normative din Ministerul Educației au fundamentat un proiect de HG pe legea 1/2011, vechea lege…
Vezi articolul

VIDEO Yuval Noah Harari, despre efectele războiului din Ucraina: E o situație de înarmare care poate scăpa de sub control / Banii care ar trebui să fie alocați pentru educație, pentru lupta împotriva schimbărilor climatice, acești bani se vor duce la tancuri, rachete, la finanțarea războaielor

După 1945, omenirea a trăit o epocă de pace la nivel global, cu câteva conflicte locale, dar reușind să evite până acum declanșarea unui nou război teritorial ca în trecut,…
Vezi articolul