Etapa specială a Evaluării Naționale 2021 a continuat astăzi, cu examenul la Matematică

[jp_post_view]
Foto: © Oliver Sved | Dreamstime.com
Etapa specială a Evaluării Naționale 2021, organizată pentru elevii afectați de pandemie, a continuat astăzi, 6 iulie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. 60 de candidați s-au înscris pentru a participa la examen.

Acestă etapa specială vizează absolvenții învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen pot susține aceste probe în etapa specială, potrivit Ordinului de ministru 3.744 din 28.04.2021.

Candidaţii care au participat la una sau mai multe probe de examen desfăşurate în perioada 22-25 iunie, dar nu au putut finaliza examenul, beneficiază de recunoaşterea acestor probe.

Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine mâine proba la Limba maternă.

Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 9 iulie. Tot atunci se pot depune și contestațiile. Rezultatele finale vor fi publicate pe 12 iulie.

Foto: © Oliver Sved | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Din cauza acestei sesiuni speciale, se prelungesc emotiile a peste 130 000 de elevi si a tot atatea familii, si li se distrug concediile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Încurcarea subiectelor la Evaluarea Națională, la școala din Predești, a fost sesizată de elevi, după cea au ieșit din examen și au discutat cu alți elevi / ISJ Dolj: Comisia de examen a fost înlocuită, directorul detașat va fi schimbat, iar profesorii sancționați

Schimbarea comisiei de examen pentru Evaluarea Naţională de la Şcoala gimnazială din comuna Predeşti, Dolj, a fost decisă de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, scrie Agerpres. Asta după ce 14 elevi…
Vezi articolul

Rezultate finale Evaluare Națională 2025. Secretarul de stat Sorin Ion: Atâta vreme cât lucrăm cu oameni, aceste diferenţe de note mai mari sau mai mici vor exista. Până când nu vom corecta lucrări integral cu roboţi, să spunem așa, aceste probleme vor rămâne

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat, referitor la notele finale de la Evaluarea Națională 2025, că „atâta vreme cât lucrăm cu oameni, aceste diferenţe de…
Vezi articolul