Euronews: Învățământul de stat rămâne fără profesori în Ungaria. Lider sindical: „Venitul mediu al profesorilor din România este mai mare decât în Ungaria. Și muncesc mai puțin”

[jp_post_view]
Formatori pentru profesori de gimnaziu
Foto: Pixabay.com
Învățământul de stat din Ungaria va rămâne fără 30.000 de profesori, scrie Euronews. Publicația notează că profesorii își părăsesc profesia din cauza salariilor mici, a condițiilor de lucru și a excesului de muncă.

Am un prieten care a plecat pentru că, în august, a aflat că va trebui să predea încă două discipline din septembrie„, a declarat Dora Polieckso, profesoară de discipline speciale. Salariul minim în Ungaria este de 132.000 de forinți pentru un profesor debutant, aproximativ 400 de euro.

Totyik Tamás, vicepreşedintele unei asociații de profesori, a declarat că „venitul mediu al profesorilor din România este mai mare decât în Ungaria. Și muncesc mai puțin„.

Liderul sindical a explicat că profesorii merg în sectorul privat.

Amintim că la începutul lunii august profesorii ungari au denunțat salariile mici pe care le primesc, în cadrul unei campanii pe rețelele de socializare în care şi-au făcut public venitul lunar. În 2013, Guvernul de la Budapesta a promis să crească salariile din învățământ, în paralel cu o creştere sa salariului minim, scrie News.ro. Promisiunea executivului nu s-a concretizat.

Salariul profesorilor nu mai este legat de salariul minim din 2015. Asta înseamnă că salariul lunar al unui institutor este de aproximativ 380 de euro, mai mic decât ar trebui să fie dacă această lege ar fi fost aplicată”, declară vicepreşedintele Sindicatului Profesorilor, Totyik Tamás.

În Ungaria, diferența între salariul mediu în sectoarele privat şi public este cea mai mare în Uniunea Europeană (UE), notează News.ro.

Sursa: Euronews/ Rador

 


2 comments
  1. E tampit omul asta? in Romania salariile sint mai mici decat la Ungaria… o propaganda tipic de catre media stanga… Anul trecut inca zicea parca ca sistemul de sanatate e mai bun la noi decat la ei…?? omul asta inca n-a fost in Romania sa vada adevarul???? nu stie ce spune omul asta …. Ungaria e in fata noastra de vreo 50 de ani…. nu-i adevarat ce zice omul asta!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Cum sprijină guvernul britanic universitățile

Cum se transmite coronavirusul în aer prin aerosoli. Studiu de caz: un salon, un bar şi o clasă de școală / Care este riscul de infectare în cele trei scenarii în funcție de ventilație, folosirea măștii și durata întâlnirii

Interioarele sunt cele mai periculoase, dar riscurile pot fi reduse luând toate măsurile disponibile pentru a lupta contra infectării prin aerosoli. Iată, în colaborare cu „El Pais”, probabilitatea de infectare…
Vezi articolul

Raportările anuale multiple ale universităților către diferite instituții vor fi înlocuite de raportări unice anuale, făcute printr-o platformă a Ministerului Educației – proiect de HG

Platforma Națională de Raportare Unică în Învățământul Superior (PNRUIS), care le permite universităților să facă o singură raportare pe an, urmează să fie lansată, potrivit unui proiect de HG pus…
Vezi articolul

Un sistem de alegeri simulate pentru elevii de 10-15 ani și un curriculum național la liceu adaptat care să crească gradul de conștientizare privind alegerile – propuneri în cadrul unei dezbateri privind introducerea votului de la 16 ani și în România

Autoritatea Electorală Permanentă împreună cu autoritățile locale ar trebui să implementeze un sistem de alegeri simulate (mock elections) pentru elevii între 10 și 15 ani, prin care aceștia să aibă…
Vezi articolul