Evaluarea Națională 2020. Niciun caz de elev cu temperatură peste 37,3 grade Celsius – anunță Inspectoratul Școlar București

2.023 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Niciun caz de elev care să aibă temperatura peste 37,3 grade Celsius nu a fost raportat miercuri în Bucureşti la proba de Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, a declarat pentru Agerpres inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Maria Manea.

Amintim că nici la primul examen al Evaluării Naţionale – cel de  Limba şi literatura română – în București nu au fost copii cu temperatură mai mare de 37,3 grade.

La nivel național, un singur elev a fost identificat cu temperatură peste maximul admis, la intrarea în examenul de Limba și literatura română.

Absolvenţii de clasa a VIII-a au început luni Evaluarea Naţională, examenele fiind susţinute în acest an, pentru prima oară, în condiţii speciale, ţinând cont de măsurile impuse de pandemia de coronavirus.

Conform calendarului, miercuri se desfăşoară proba la Matematică. Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine joi proba la limba maternă.

Pe 22 iunie se vor afişa rezultatele, până la ora 14,00. În aceeaşi zi, între orele 16,00 şi 19,00 şi pe 23 iunie, între orele 8,00 – 12,00, se vor putea depune contestaţiile.

În data de 27 iunie este programată afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.

Calendar Evaluarea Națională 2020:
2-5 iunie 2020 Înscrierea la evaluarea națională
15 iunie 2020 Limba și literatura română – probă scrisă
17 iunie 2020 Matematica – probă scrisă
18 iunie 2020 Limba și literatura maternă – probă scrisă
22 iunie 2020 (până la ora 14:00) Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
22 iunie (ora 16:00-ora 19:00) – 23 iunie (ora 8:00-ora 12:00) Depunerea contestațiilor
23-26 iunie 2020 Soluționarea contestațiilor
27 iunie 2020 Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Calendarul sesiunilor speciale de BAC și Evaluare Națională 2020:
Citește și:

 

Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii de clasa a VIII-a din mediul rural fac meditații online gratuit pentru Evaluarea Națională cu elevi de liceu, voluntari în programul MOV al Asociației Lume Bună, susținut de Editura Booklet (P)

Unii spun că în educație nu se produc minuni peste noapte. Și au dreptate pentru că durează cel puțin patru ani până când semințele cunoașterii încep să înflorească în mintea…
Vezi articolul

Radu Vancu, despre subiectele la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2023: Poți obține nota 8 fără să tratezi subiectul de elaborare a unui text. Important e tipul de societate pe care îl proiectează aceste examinări: vrem o societate în care oamenii să fie și creativi, să poată argumenta o idee?

Subiectele pe care absolvenții de clasa a VIII-a le-au avut de rezolvat astăzi, 19 iunie 2023, la examenul de Limba și literatura română „încearcă să se asigure că elevii pot…
Vezi articolul

Doi elevi de liceu, către colegii lor din clasa a VIII-a: Evaluarea Națională e doar un pas, sunt doar 2 ore din viața ta / Indiferent de unde ești, dacă tu îți dorești și dacă muncești, poți ajunge, indiferent de profil, în locul pe care ți-l dorești

Ana și Victor, doi elevi de clasa a X-a, respectiv a XI-a, au povestit din experiența lor despre Evaluarea Națională, cum și-au ales liceele în etapa de Admitere și cum…
Vezi articolul