Examenele din cadrul Bacalaureatului, amânate două luni în Franța din cauza COVID-19

321 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Examenele de liceu necesare pentru nota de la bacalaureat și pentru orientarea către universitate vor fi amânate cu două luni în Franţa din cauza situaţiei legate de pandemia de coronavirus. Vor fi susținute abia între 11-13 mai, spre deosebire de mijlocul lunii martie, transmite site-ul BFMTV.

Pandemia de Covid-19 ar face face probabil ca examenele să fie prea greu de susţinut, conform planului, au declarat vineri oficiali francezi.

Pe lângă problemele organizatorice, Ministerul francez al Educaţiei a afirmat că numărul mare de persoane bolnave ar face ca testările să fie imposibil de gestionat. Schimbarea este concepută pentru a se asigura că toată lumea are aceleaşi şanse de a trece testul şi timp suficient de pregătire.

Examenele de liceu la alegere în penultimul și ultimul an de liceu, necesare pentru nota de Bac și orientare în carieră au fost mutate abia între 11-13 mai, fiind inițial programate mijlocul lunii martie, transmite site-ul BFMTV.

Ce sunt probele de specialitate. Ce alte probe se mai dau la bacalaureatul francez, pe scurt

Probele de specialitate reprezintă 60% din nota finală Bacalaureatului. Pe lângă amânarea examinării în scris, un segment pentru evaluarea abilităţilor lingvistice ale elevilor va fi eliminat.

Potrivit education.gouv.fr, site-ul oficial al ministerului Educației din Franța, examenele de specialitate din cadrul Bacalaureatului sunt parte a recentei reforme de bacalaureat, iar ele se susțin înaintea probelor din iunie care sunt: limba și literatura franceză, filosofie, franceză oral. Elevii își aleg materiile la care să susțină probele de specialitate în funcție de cum se orientează spre facultate, spre un domeniu anume. Probe de specialitate pot fi: fizică-chimie, limbi, literaturi și culturi străine și regionale și biologie-ecologie etc. (sursa).

Franţa a înregistrat joi 392.168 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, 95% cu varianta Omicron. Totodată, s-a remarcat o scădere a numărului de cazuri în zone din ţară care au fost primele afectate de noua variantă de COVID-19. De asemenea a fost înregistrată o scădere a numărului de pacienţi în secţiile de terapie intensivă.

Vezi și: 2019 – Reforma bacalaureatului în Franța a început cu elevii din clasa a X-a. Ministrul le recomandă trei aplicații


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Google, LinkedIn și celelalte mari platforme digitale – îndemnate să ia măsuri pentru a combate frauda academică. Apelul unei rețele internaționale din care face parte și ARACIS, agenția responsabilă cu asigurarea calității în universitățile românești

Rețelele de socializare și marile platforme de tehnologie sunt îndemnate să ia atitudine împotriva fraudei academice, printr-un apel al unei mari rețele internaționale ce reunește agenții responsabile cu standardele de…
Vezi articolul

Inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației, până pe 4 decembrie, numele școlilor cu elevi romi care necesită intervenția unui mediator școlar – document

Până pe 4 decembrie, inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației, printre altele, numele școlilor cu elevi romi care necesită intervenția unui mediator școlar, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Solicitarea…
Vezi articolul