Examenele de corigență 2025 au loc în perioada 7-18 iulie. Elevii care nu se prezintă la sesiunea de corigențe și cei care nu promovează examenul vor fi declarați repetenți – notă a Ministerului Educației și Cercetării

[jp_post_view]
Foto: © Diego Vito Cervo | Dreamstime.com
Examenele de corigență pentru elevii de clasele primare, gimnaziale, liceale și profesionale au loc în perioada 7-18 iulie, potrivit unui document trimis de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Este vorba despre nota nr. 26776 din 10.04.2025. Elevii care nu se prezintă la sesiunea de corigențe și cei care nu promovează examenul vor fi declarați repetenți.

„Pentru anul şcolar 2024-2025, perioada de desfăşurare a examenelor de corigență, stabilite în baza art. 128 din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ME nr. 5726/2024, cu modificările şi completările ulterioare, este 7 — 18 iulie 2025 pentru toate clasele din învățământul primar, gimnazial, liceal și profesional și pentru clasele de stagii de pregătire practică, şcoală postliceală și de maiştri”, conform sursei citate.

În document se arată că elevii din clasa a VIII-a, care au susținut şi promovat examenul de corigență, se pot înscrie la admiterea în clasa a IX-a, pe locurile rămase libere, în a doua etapă de admitere, conform calendarului aprobat prin Ordinul ME nr. 6480/2024, în perioada 11 — 13 august 2025 în care pot fi repartizați şi absolvenții clasei a VIII-a care nu au susținut Evaluarea Naţională. De asemenea, se pot înscrie în etapa a doua de admitere în învățământul profesional şi învățământul profesional dual, conform calendarului aprobat prin Ordinul ME nr. 7426/2024, în perioada 5 – 6 august 2025

Elevii corigenți care nu s-au prezentat la sesiunea de corigențe din perioada 7 – 18 iulie 2025 sau nu au promovat examenul de corigență vor fi declarați repetenți”, conform sursei citate.

Elevii din clasele terminale de liceu, care au susținut şi promovat examenul de corigență, se pot înscrie pentru examenul de bacalaureat – sesiunea de examen august 2025, în perioada 14 — 21 iulie 2025, conform OME nr. 6481/2024.

„Elevii claselor terminale de liceu, ai învăţământului profesional și al stagiilor de pregătire practică care au promovat examenele de corigență în sesiunea 7 – 18 iulie 2025 se pot înscrie la examenul de certificare a competentelor profesionale, sesiunea august 2025”, potrivit notei Ministerului Educației și Cercetării.

În situația în care curriculumul este organizat pe module, se desfășoară o sesiune specială de examene de corigență, în ultima săptămână de cursuri a anului școlar, pentru elevii care nu au promovat modulele, indiferent de numărul de module nepromovate.

Elevii din învăţământul postliceal, calificarea profesională asistent medical generalist, se pot prezenta la sesiunea de corigențe în perioada 25-29 august.

Adresa Ministerului Educației și Cercetării poate fi consultată mai jos:

Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) stabilește, la art. 119, că „sunt declarați corigenți elevii care obțin calificativul „Insuficient’/medii anuale sub 5 la cel mult două discipline de studiu, precum și elevii amânați care nu promovează examenul de încheiere a situației școlare la cel mult două discipline de studiu.”

Art. 119 – „(2) În cazul în care curriculumul este organizat modular, sunt declarați corigenți:

a) elevii care obțin medii sub 5 la modulele ce se finalizează pe parcursul anului școlar, indiferent de numărul modulelor nepromovate;

b) elevii care obțin medii sub 5 la cel mult două module care se finalizează la sfârșitul anului școlar, precum și elevii amânați care nu promovează examenul de încheiere a situației școlare la cel mult două module.

(3) Pentru elevii corigenți se organizează anual o singură sesiune de examene de corigență, într-o perioadă stabilită prin ordin de ministru.

(4) Pentru elevii corigenți menționați la alin. (2) lit.a) se organizează și o sesiune specială de examene de corigență, în ultima săptămână de cursuri a anului școlar. Media fiecărui modul, obținută în cadrul sesiunii speciale de corigență, este și media anuală a modulului.”

Ce prevede ROFUIP în cazul elevilor repetenți:

Articolul 120 – „(1) Sunt declarați repetenți:

a) elevii care au obținut calificativul „Insuficient’/medii anuale sub 5 la mai mult de două discipline de învățământ/module care se finalizează la sfârșitul anului școlar. Prevederile se aplică și beneficiarilor primari care nu au promovat examenele de corigență în sesiunea specială, organizată în conformitate cu art. 119 alin. (4) din prezentul regulament;

b) elevii care au obținut la purtare calificativul anual „Insuficient’/media anuală mai mică de 6;

c) elevii corigenți care nu se prezintă la sesiunea de examen de corigență sau, după caz, la sesiunea specială prevăzută la art. 119 alin. (4) sau care nu promovează examenul la toate disciplinele/modulele la care se află în situație de corigență, cu excepția elevelor gravide dacă perioada examenelor coincide cu perioada de naștere și a beneficiarilor primari părinți dacă perioada examenelor coincide cu perioada de îngrijire a copilului, dovedită prin documente medicale;

d) elevii amânați care nu se prezintă la sesiunea de încheiere a situației școlare la cel puțin o disciplină/un modul, cu excepția elevelor gravide dacă perioada examenelor coincide cu perioada de naștere și a beneficiarilor primari părinți dacă perioada examenelor coincide cu perioada de îngrijire a copilului, dovedită cu documente medicale;

e) elevii exmatriculați din învățământul postliceal, cu drept de reînscriere; acestora li se înscrie în documentele școlare „Repetent prin exmatriculare, cu drept de reînscriere în aceeași unitate de învățământ sau în altă unitate de învățământ”.

(2) La sfârșitul clasei pregătitoare și al clasei I elevii nu pot fi lăsați repetenți. Elevii care, pe parcursul anului școlar, au manifestat dificultăți de învățare, menționate în raportul de evaluare a dezvoltării fizice, socioemoționale, cognitive, a limbajului și a comunicării, precum și a dezvoltării capacităților și atitudinilor față de învățare, rămân în colectivele în care au învățat și intră, pe parcursul anului școlar următor, într-un program de remediere/recuperare școlară, realizat de un învățător/institutor/profesor pentru învățământul primar împreună cu un specialist de la centrul județean de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională.

(3) Copiii din grupa mare a învățământului preșcolar care pe parcursul anului școlar au manifestat dificultăți de învățare, menționate în raportul de evaluare a dezvoltării fizice, cognitive și socio- emoționale, rămân în colectivele în care au învățat și intră, pe parcursul anului școlar următor, într-un program de învățare personalizat pe care educatorul/educatoarea/ profesorul de educație timpurie îl realizează împreună cu un specialist de la centrul județean de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională.”

Foto: © Diego Vito Cervo | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Secretarul de stat Bogdan Cristescu, despre lipsa de profesori: Sunt foarte multe situații, în special la matematică și științe, unde facem apel la colegi pensionari. Profesorii nu au dispărut deodată, ci nu am reușit noi să avem o parte de predictibilitate a angajărilor

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației, a vorbit, la DC News, despre lipsa de profesori la matematică și științe: „facem apel la colegi pensionari, pentru că nu avem…
Vezi articolul

Unul din doi elevi de clasa a VIII-a nu a luat 5 la simularea Evaluării Naționale la Matematică din județul Brăila/ La clasa a XII-a, 54% dintre elevi au promovat proba de matematică

75% dintre elevii de clasa a VIII-a din județul Brăila au promovat proba de limba și literatura romana și 49% proba de matematică, la simularea Evaluării Naționale 2023, organizată de…
Vezi articolul

Val de ironii la adresa lui George Simion, după ce liderul partidului extremist AUR a lipsit de la ultimele dezbateri electorale: Mie la atâtea absențe mi se scădea nota la purtare / Mai bine o absență cinstită, decât un 2 meritat / Am zis că vin, dar era marketing

Absența candidatului George Simion de la majoritatea dezbaterilor electorale la care a fost invitat în ultimele două săptămâni dinaintea alegerilor prezidențiale a generat un adevărat val de ironii în mediul…
Vezi articolul

SURSE Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime de peste 15 ani și grad didactic I se va aplica de anul viitor școlar / Cadrele didactice trebuie să depună o cerere la director

Aplicarea articolului 207, alineatul 11, din Legea învățământului preuniversitar 198/2023 în privința profesorilor cu peste 15 ani vechime ar urma să se facă odată cu noua metodologie de mobilitate, conform…
Vezi articolul