EXCLUSIV Alfabetizarea copiilor de la sate printr-un program național, dorită de aproape 90% dintre români – Sondaj Avangarde

1.383 de vizualizări
Sursă foto: captură Sondaj Avangarde
Aproape 90% dintre români ar fi de acord cu demararea unui amplu program național de alfabetizare a copiilor și adolescenților de la sate. În același timp, 41% consideră că sistemul de educație din România de dinainte de Revoluție era mai slab decât școala de azi. Rezultatele aparțin sondajului „Percepții publice asupra educației din România” realizat de Avangarde în săptămâna în care președintele Klaus Iohannis a lansat raportul final România Educată, raport care se va transforma în lege, potrivit promisiunilor făcute de premierul Florin Cîțu.

Sondajul a fost realizat de Avangarde în perioada 11.07 – 20.07.2021, pe un eșantion format din 900 de persoane, prin metoda CATI (interviuri telefonice), cu o marjă de eroare de 3,2% pentru un nivel de încredere de 95%. Vezi mai jos, în exclusivitate, rezultatele integrale ale Barometrului „Percepții publice asupra educației din România”.

Peste 30% dintre respondenți susțin că actualul sistem de învățământ NU este unul în mod real gratuit, în timp ce 28% nu știu/nu răspund.

La întrebarea „Dumneavoastră personal ați fi de acord ca guvernul să demareze un amplu program național de alfabetizare a copiilor și adolescenților de la sate?”, doar 1% au răspuns „Nu” și 11% „Nu știu / Nu răspund”, în timp ce 88% s-au declarat de acord cu un astfel de proiect.

Întrebați dacă știu în ce constă proiectul România Educată, 36% dintre români au răspuns „Da”. Amintim că administrația prezidențială a publicat raportul final abia pe 14 iulie 2021, după ce în săptămâna premergătoare a prezentat în cadrul ultimelor consultări doar o sinteză. Sondajul de față a fost realizat în perioada 11-20 iulie.

În ceea ce privește calitatea sistemului de educație dinainte de Revoluție, față de cea a sistemului de astăzi, 41% spun că era mai slab acum mai bine de 30 de ani, 16% le consideră la fel, în timp ce 34% „Nu știu / Nu răspund”.

19% dintre respondenți spun că au avut în familie sau știu pe cineva care a abandonat studiile primare sau gimnaziale.

Sursă foto: captură Sondaj Avangarde


3 comments
  1. In toate statele civilizate Școala merge la elevi. Doar la noi aduc la școală elevii cu microbuze care costa mai scump . Oare de ce?

    1. Și în statele civilizate copiii merg cu autobuzul la școală.
      Gândiți-vă la satele din regiunile de munte și de deal, răsfirate pe zeci de kilometri. Nu pot avea toți copiii școala aproape.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Minciunile propagate de Călin Georgescu pe TikTok, referitoare la educație: Lucian Blaga și Mihai Eminescu nu s-ar preda în școli, elevii nu ar învăța Istorie și Geografie la liceu / Despre medicină: „Singura știință este Iisus Hristos”

Călin Georgescu, candidat pro-rus la alegerile prezidențiale din România, lector universitar la Centrul universitar Pitești din cadrul Universității Politehnica, conduce cu aproape 23% din voturi conform primelor rezultate oficiale ale…
Vezi articolul
ChatGPT în școli

LISTĂ Ghidurile pentru AI în educație adoptate de țările membre OCDE / În România, un ghid privind inteligența artificială în școli a rămas „în draft avansat” după demisia ministrului Daniel David

O listă exhaustivă de ghiduri privind folosirea inteligenței artificiale în educație, adoptate sau pe cale să fie adoptate în țările membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a…
Vezi articolul

Dezbatere organizată de Edupedu.ro și World Vision România

EXCLUSIV Mircea Miclea, despre rezultatele la PISA 2022: Este aberant să spui că a rămâne pe penultimul loc este reziliență. Este un loc din care nu prea mai poți coborî / Soluția nu este a înmulți evaluările elevilor, ci de a converti rezultatele de la evaluări în programe remediale personalizate

Singurul ministru al educației din România care a demisionat după ce guvernul nu a acordat Educației 6% din PIB așa cum promisese la preluarea mandatului și unul dintre fondatorii legii…
Vezi articolul