EXCLUSIV Aproape două treimi din părinții copiilor cu vârste între 5 și 18 ani sunt de acord să-i testeze acasă și nu susțin testarea lor de către cadrele didactice, la școală – sondaj IRES

2.308 vizualizări
Aproape două treimi din părinții copiilor cu vârste între 5 și 18 ani sunt de acord să-i testeze acasă, potrivit sondajului IRES „Percepții, atitudini și comportamente cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19”, realizat în parteneriat cu Edupedu.ro.

Din eșantionul total de părinți, 92% aflaseră despre testarea elevilor în școli, începută luni, 6 decembrie.

Dacă peste două treimi dintre părinți sunt de acord ca ai lor copii să fie testați în unitatea de învățământ de către personal specializat, în laboratoare sau unități specializate ori chiar să își testeze acasă copiii, mult mai mică este favorabilitatea pentru testarea copiilor de către cadrele didactice. 33% sunt de acord cu această ultimă soluție, procentul fiind ușor mai ridicat (38%) în rândul părinților cu copii între 5 și 11 ani, dar mai scăzut (29%) în cazul celor cu copii între 12 și 18 ani.

  • Sondajul a fost realizat în contextul în care autoritățile din România au anunțat că, în luna decembrie, vaccinarea anti-COVID-19 va fi posibilă și pentru copiii cu vârsta între 5 și 11 ani.
  • Demersul IRES este unul care continuă seria cercetărilor dedicate modului în care COVID-19 influențează viața românilor al căror rezultate sunt puse la dispoziție gratuit atât autorităților, dar și tuturor celor interesați.
  • Sondajul a fost realizat în perioada 18-25 noiembrie 2021, pe un eșantion de 897 de părinți care au copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 18 ani, reprezentativ la nivelul populație studiate, cu o eroare maximă tolerată de ± 3,3%. Metoda folosită pentru culegerea datelor – CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).

Cel puțin 4 din 10 copii între 5 și 18 ani au fost testați, până în prezent, cel puțin o dată pentru COVID-19; 37% este procentul în rândul copiilor între 5 și 11 ani, iar 48% în rândul celor între 12 și 18 ani.

Proporția celor testați este mai ridicată în rândul elevilor care au părinți cu studii superioare, care locuiesc în mediul urban ș cu vârsta peste 51 de ani.

1 din 10 copii între 5 și 18 ani au fost infectați, până în prezent, cu COVID-19, procentul fiind mai ridicat în rândul copiilor între 12 și 18 ani – 14%.

Argumentele principale prin care părinții cu copii între 5 și 18 ani nu susțin vaccinarea copiilor lor sunt, de fapt, argumentele prin care părinții explică și decizia care stă la baza comportamentului propriu de a nu se vaccina. În continuare, ”lipsa încrederii în vaccin” și ”frica de reacțiile adverse” sunt explicațiile dominante cu care oamenii își justifică atât propriul comportament, cât și decizia de a nu-și vaccina copiii.

Credem că este nevoie de mai mult efort din partea specialiștilor din domeniul medical pentru a discuta cu oamenii, prin orice mijloace și în orice context, și de a le explica necesitatea vaccinării pentru a le demonta fricile și temerile legate de consecințele administrării serului anti-COVID-19. 

Modelul paternalist de creștere și educare a copiilor este încă prezent în societatea noastră actuală, fenomenul fiind bine reflectat de acest studiu în care observăm că cei mai mulți dintre părinți nu discută cu copiii lor despre vaccinare și că nu pentru mulți contează opinia copiilor lor despre acest subiect”, a declarat Dan Jurcan, director cercetare – IRES.

Studiul integral aici.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Camera de Comerț Americană în România – AmCham reacționează după ce Eurostat a publicat „procente excesiv de mici” legate de părăsirea școlii în țară: Datele surprind un „fenomen diferit” de abandonul școlar / „România pierde prea mulți copii încă din primii ani ai parcursului educațional și la toate nivelele sistemului de educație”

Camera de Comerț Americană din România (AmCham) a reacționat după ce, la începutul săptămânii Eurostat a publicat o serie de date ce indică „procente excesiv de mici” pentru abandonul școlar…
Vezi articolul

Peste 400 de profesori înscriși în Inspectoratul Școlar Civic reclamă că au prea mulți elevi în clasa lor pentru a face o educație de calitate individualizată / Platforma în care aproape 3 mii de cadre didactice sunt consultate pentru luarea deciziilor

După ce aproape 3.000 de profesori s-au înscris în platforma civică digitală, dedicată lor, numită Inspectoratul Școlar Civic, înființată de World Vision România, au fost aplicate o serie de chestionare…
Vezi articolul

Educația – văzută de 8% dintre români drept cel mai important domeniu unde autoritățile trebuie să-și concentreze atenția în 2026 – Sondaj IRES / 1 din 10 români crede că educația e o prioritate mai mare decât prețurile, combaterea corupției sau salariile

Educația, alături de economie și combaterea corupției, sănătate, siguranță și apărarea țării, este văzută drept o „prioritate-cheie” pentru guvernanți, potrivit unui sondaj realizat de IRES cu privire la așteptările și…
Vezi articolul

Sondaj IRES. Portretul copilului educat, definit de părinți: să fie respectuos, să aibă cei 7 ani de-acasă, să învețe bine, să fie independent și ascultător în aceeași măsură

Să fie respectuos, să știe să se comporte în societate, să învețe bine, să fie independent/descurcăreț, dar în aceeași măsură ascultător/disciplinat – este portretul copilului educat, în viziunea părinților. Rezultatele…
Vezi articolul

Inteligența artificială introdusă într-o școală învechită poate submina gândirea critică – avertisment World Economic Forum în raportul Global Risks Report 2026 / Dezinformarea este principalul risc pentru România

Dezinformarea și informarea greșită reprezintă cel mai mare risc pentru România în următorii doi ani, potrivit Global Risks Report 2026, publicat pe 14 ianuarie de Forumul Economic Mondial (WEF). În…
Vezi articolul