EXCLUSIV „Avem de purtat un război de proporții împotriva agresorului rus”, în care pentru copii prioritare sunt supraviețuirea fizică și posibilitatea de a continua să învețe – Serghei Kvit, fost ministru și specialist în educație din Ucraina / Apel pentru sprijinirea refugiaților și izolarea academică a Rusiei

[jp_post_view]
Serghei Kvit / Sursa: Facebook – Serghiy Kvit
Pentru copiii ucraineni, prioritățile acum “țin pur și simplu de supraviețuirea fizică și, bineînțeles, de a le oferi posibilitatea de a continua să învețe”, atrage atenția, într-un mesaj transmis la solicitarea Edupedu.ro, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în domeniul educațional din Ucraina, fostul minstru al Educației și Științelor, Serghei Kvit. Actual șef al agenției care se ocupă de asigurarea calității în învățământul superior, el face un apel la sprijin internațional, inclusiv românesc, pentru comunitățile afectate de război, dar și la izolarea Rusiei, chiar și a marilor universități rusești “care au încetat să mai fie centre ale gândirii critice”.
  • Serghei Kvit a fost ministru al Educației și Științelor din Ucraina timp de 2 ani, între 2014-2016, în guvernul condus de Arseni Iațeniuk, instalat după căderea fostului președinte prorus Viktor Ianukovici. Times Higher Education a relatat că la mijlocul lunii februarie, înainte să înceapă invazia rusă în Ucraina, Serghei Kvit, apreciat drept un reformist, a fost ales rector al reputatei Universități Naționale a Academiei Kiev-Mohyla, într-un proces marcat de complicații.

“Refugiații ucraineni au nevoie de atenție specială și de sprijin, inclusiv școlarii și studenții”, îndeamnă Serghei Kvit în mesajul său. Și completează: “Trebuie înțeles că, dacă studenții pot să aibă grijă de ei înșiși, a-i ajuta pe copii presupune și ajutor pentru părinții acestora”.

Întrebat despre nevoile educaționale actuale ale copiilor ucraineni, având în vedere inclusiv posibilele pierderi suferite în ultimii ani din cauza Covid, el insistă asupra gravității situației de acum:

  • “Astăzi nu ar trebui să ne gândim la pagubele aduse de Covid educației, pentru că avem de purtat un război de proporții împotriva agresorului rus. Aceasta pune probleme diferite, ce țin pur și simplu de supraviețuirea fizică și, bineînțeles, de a le oferi posibilitatea de a continua să învețe. Iar aceasta înseamnă să răspundem nevoilor de așezare, nutriție, tratament și continuarea educației”.

Serghei Kvit mai scrie în mesajul său:

  • “O să alungăm trupele rusești. Astăzi vorbim în principal despre o catastrofă umanitară extinsă, despre nevoia de a salva viața și sănătatea oamenilor. În privința situației interne din Ucraina, organizațiile internaționale, în special din România, ar trebui să coopereze cu diversele comunități locale din zonele afectate de război.”

El invocă alinierea unor mari universități ruse la discursul și politica regimului Putin, făcând trimitere, cu titlu de exemplu, la un mesaj transmis acum două zile de Universitatea de Stat Lomonosov din Moscova, universitatea rusă cu cea mai bună performanță în clasamentele internaționale. Aceasta scria, într-o comunicare către profesori și studenți, că “țara noastră traversează vremuri dificile. Președintele Rusiei, V.V. Putin, a explicat detaliat motivele pentru deciziile dificile de a desfășura o operațiune militară specială” – termen folosit de propaganda rusă pentru a evita cuvinte precum “război”, “invazie” sau “conflict”.

Potrivit lui Serghei Kvit, “Rusia este o țară autoritară căreia îi lipsește complet presa independentă, unde societatea sprijină crimele împotriva umanității comise de regimul Putin. Universitățile de acolo au încetat să mai fie centre de gândire critică. O cooperare cu Rusia în domeniul academic i-ar întări capacitatea militară”.

Iar în privința universităților ucrainene, acesta arată că, “pe termen lung, ele vor avea nevoie de mai multe resurse, pentru a crește gradul lor de internaționalizare, în special prin programe educaționale și de schimburi culturale și prin proiecte comune de cercetare. Aceasta ar trebui să aibă loc în paralel cu eliminarea Rusiei și a instituțiilor academice rusești din spațiul academic internațional, în special din Spațiul European al Învățământului Superior”.

  • Acesta este un punct central într-un apel emis zilele trecute de instituția condusă de Serghei Kvit, Agenția Națională pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior din Ucraina (NAQA), către comunitatea academică internațională, apel în care cere întreruperea oricărei forme de colaborare cu orice reprezentanți ai regimului Putin și ai instituțiilor rusești de învățământ superior și de cercetare.
Citește și:
Apel ucrainean pentru comunitatea academică a lumii: opriți orice formă de colaborare cu reprezentanții regimului Putin și instituțiile universitare și de cercetare din Rusia


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Diversitatea să nu mai fie definită în proiectul legii învățământului, iar profesorii să nu mai fie obligați să o promoveze, îi cer Ligiei Deca reprezentanții cultelor religioase, la inițiativa Patriarhiei ortodoxe. Acestea mai solicită ca sintagma „orientare sexuală” să fie ștearsă din document

Cultele religioase cer ministrei Educației, Ligia Deca, să elimine definiția „diversității” din proiectul legii învățământului preuniversitar, potrivit unei scrisori consultate de Edupedu.ro, semnate de 13 reprezentanți ai bisericilor recunoscute de…
Vezi articolul

Model de cerere pentru amânarea înscrierii în clasa pregătitoare 2023 din motive medicale. Din 5 aprilie, părinții depun sau trimit dosarul la inspectoratul școlar / Lista afecțiunilor și documentele necesare

Unele inspectorate școlare au publicat cererea pentru amânarea înscrierii în clasa pregătitoare 2023, ca urmare a unor motive medicale. Pe lângă cererea-tip, părintele trebuie să atașeze copia de la cartea…
Vezi articolul
Proba de competențe digitale la Bacalaureat

Elevii de liceu de la orice profil și clasă pot învăța cum să creeze jocuri cu ajutorul unor platforme online, în cadrul disciplinei opționale „Dezvoltarea jocurilor video”, disponibilă din anul școlar 2025-2026

Disciplina opțională „Dezvoltarea jocurilor video” va putea fi studiată timp de o oră pe săptămână de elevi de liceu din orice nivel de la toate filierele, profilurile și specializările, potrivit…
Vezi articolul

Proiectele consolidate ale legilor Educației vor fi publicate săptămâna viitoare, anunță ministrul Cîmpeanu: Avem un mare hop și mari emoții la Ministerul de Finanțe și Ministerul Muncii / Acestea reprezintă avizul pentru creșterile de 40% ale salariilor profesorilor și pentru bugetul educației de 15% din Bugetul General Consolidat

Cele două proiecte consolidate ale legilor Educației, respectiv Legea învățământului preuniversitar și Legea învățământului superior, ar putea fi publicate săptămâna viitoare, după cum a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la…
Vezi articolul