EXCLUSIV Cum a fost direcționat dosarul premierului Nicolae Ciucă prin metoda ”coperta” către judecătorul Marius Iosif, care s-a pensionat imediat după ce a anulat sesizările de plagiat / Plus: Până anul trecut, Iosif și purtătorul de cuvânt al Guvernului au fost colegi în masonerie

470 de vizualizări
Foto: gov.ro
O scăpare a unui funcționar din cadrul Curții de Apel București constituie un indiciu solid, care arată că dosarul în care premierul Nicolae Ciucă a solicitat anularea sesizărilor de plagiat din teza sa de doctorat ar fi fost ”direcționat” spre un anumit complet, condus de judecătorul Marius Iosif, după cum au explicat pentru G4Media.ro surse din sistemul judiciar.

Pentru ca judecata să ajungă pe masa lui Iosif și să fie trucat procesul de repartizare aleatorie a dosarului, a fost folosită metoda ”coperta”, cunoscută de mai multă vreme în sistemul judiciar, au mai explicat sursele citate.

În final, magistratul Iosif a luat decizia pe care Ciucă și-a dorit-o, o premieră în jurisprudență. G4Media.ro a dezvăluit, săptămâna trecută, că, în trecut, Iosif a fost promovat în mai multe funcții guvernamentale de PNL, formațiunea al cărei președinte este, în prezent, chiar Nicolae Ciucă.

La scurt timp după dezvăluirea G4Media.ro, Iosif a depus la Consiliul Superior al Magistraturii o cerere de pensionare care i-a fost aprobată. Între magistrat și actualul Guvern al premierului Ciucă mai există o legătură, descoperită de G4Media.ro: până anul trecut, Marius Iosif și Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Executivului, numit în funcție de același Ciucă, au fost membri ai aceleiași Loje Masonice.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.


3 comments
  1. Nic.Ciuca e mai destept ori mai prost decat Romulus Zaroni ?

  2. G4Media se va inchide in curand, lol. Intai au calcat bataturile Dulapului Securist, acum pe Dottore Plagiatore. OMG, e Watergate de Bucuresti .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aproape 5.000 de doctoranzi la studii cu frecvență primesc burse de 3.200 de lei pe lună. Modul de acordare a acestora, după schimbarea Legii – explicat de secretarul de stat Gigel Paraschiv / Ministerul a solicitat 46 de milioane de lei de la Fondul de rezervă bugetară pentru a putea să acopere bursele de studii doctorale până la sfârșitul anului

Bursele studenților doctoranzi sunt cuprinse, conform noii Legi a învățământului superior, în granturile studiilor de doctorat, granturi care, pe vechea lege a educației, nu includeau aceste sume. Ce înseamnă această…
Vezi articolul

DOCUMENT Condiţiile puse de USR-PLUS pentru un guvern cu PNL – domeniul Educației: „Desfiinţarea inspectoratelor şcolare şi transformarea directorilor de şcoli în manageri performanţi, aleşi prin concurs”

Desfiinţarea inspectoratelor şcolare şi transformarea directorilor de şcoli în manageri  performanţi, aleşi prin concurs, o descentralizare a sistemului care presupune ca deciziile în şcolile publice să fie luate nu de…
Vezi articolul

Cinci „categorii de profesori” identificate de președinta ARACIP, agenția care evaluează, acreditează și autorizează școlile / Mariana Dogaru: În momentul în care gândim generalități ce duc mai degrabă la etichetare, nu avem cum să obținem rezultate

Într-un mesaj publicat pe Facebook, președinta ARACIP, Mariana Dogaru, susține că dacă „gândim generalități ce duc mai degrabă la etichetare, nu avem cum să obținem rezultate”, în contextul dezbaterii create…
Vezi articolul