Exclusiv G4Media: Decizia judecătorului care l-a salvat pe Nicolae Ciucă de verificarea doctoratului pentru plagiat, calificată drept „o hotărâre nelegală, cu încălcarea normelor de drept material”, de către Înalta Curte

396 de vizualizări
Foto: Profil Whatsapp
Decizia prin care, în iunie 2022, judecătorul Marius Iosif de la Curtea de Apel București a anulat sesizările mai multor persoane care cereau analiza suspiciunilor de plagiat din doctoratul liderului PNL Nicolae Ciucă a fost „o hotărâre nelegală, cu încălcarea normelor de drept material”, relatează G4Media.ro.

Această apreciere aparține unui complet de la Înalta Curte de Casație și Justiție care, pe 31 octombrie 2023, a întors definitiv decizia lui Iosif. Pentru Ciucă și imaginea sa publică, hotărârea luată de judecătorul Iosif i-a permis să evite analiza tezei de către Comisia Națională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare; ulterior, această instituție și-a pierdut prerogativele de a mai verifica doctorate.

Tot în 2022, G4Media.ro a dezvăluit faptul că dosarul anulării sesizărilor a ajuns la completul condus de Iosif printr-o procedură suspectă de fraudarea repartizării aleatorie și că, în trecut, acest magistrat a fost numit în înalte funcții publice de PNL, adică partidul condus la momentul judecății de Nicolae Ciucă.

Citește mai mult pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cine este Marius Semeniuc, unul dintre suspecții reținuți de DIICOT pentru trădare: Cu studii la Moscova, profesor la două licee din Maramureș, susținător al Rusiei Mari, alături de Sergiu Mihalcea care în 2024 coordona Comisia pentru apărarea identității naționale din AUR 

Marius Semeniuc, unul dintre cei șase suspecți reținuți joi de DIICOT pentru trădare, este profesor de limbi slave la Liceul Tehnologic „Poienile de Sub Munte” și la Liceul Tehnologic „Marmația”…
Vezi articolul

Rezolvarea la Limba română, simulare Evaluare Națională 2025. Profesorul Cătălin Zaman: Subiecte mai grele decât anii trecuți. Am rezerve despre textul literar, poezia lui Lucian Blaga, și mă gândesc la colegii din mediul rural

Profesorul Cătălin Zaman a rezolvat, pentru Edupedu.ro, subiectele pe care le-au primit elevii la simularea pentru Evaluarea Națională 2025. Luni, 17 martie, a avut loc proba scrisă la Limba și…
Vezi articolul

VIDEO Klaus Iohannis: Legile și normele de aplicare pentru implementarea proiectului România educată trebuie să reflecte nu doar litera, ci și spiritul său incluziv, în care valorile fundamentale în construcția și practicile sistemului de educație sunt respectate

Mesaj în apărarea proiectului România educată, dat de președintele Klaus Iohannis duminică, la Festivalul „Săptămâna Haferland”, ediția a X-a, din localitatea Criț, județul Brașov. Șeful Statului a subliniat faptul că…
Vezi articolul

Peste 10.000 de sesizări de violență și abuz asupra copiilor în primele 9 luni ale anului trecut, potrivit Autorității pentru Protecția Copiilor/ Salvați Copiii: Mai mult de jumătate dintre dosarele cu pedofili rămân nesoluționate

În perioada ianuarie-septembrie 2020 au fost înregistrate 10.656 desesizări de violență și abuz asupra copilului, dintre care 9.652 s-au petrecut în cadrul familiei. Totuși, doar în cazul a 1.092 de…
Vezi articolul