EXCLUSIV Orarul definitivatului 2022 a fost schimbat de Ministerul Educației printr-o procedură: Subiectele sunt distribuite la ora 9, nu la 10 cum apare în metodologie

7.079 de vizualizări
Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com
Orarul definitivatului 2022 a fost schimbat de Ministerul Educației printr-o procedură trimisă către inspectoratele școlare. Astfel, plicurile cu subiectele nu vor fi distribuite candidaților la ora 10, așa cum apare în metodologie, ci la ora 9. Amintim că proba scrisă a examenului de definitivat are loc miercuri, 20 iulie, potrivit calendarului oficial.
  • Procedura trimisă inspectoratelor școlare este un document administrativ al Ministerului Educației, dar nu are un caracter normativ. Aceasta asigură comunicarea cu instituțiile aflate în subordine. Metodologia-cadru privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de definitivare în învăţământ este aprobată printr-un ordin de ministru, fiind un act normativ.
  • De remarcat este că procedura obținută de Edupedu.ro nu există pe site-urile inspectoratelor școlare. Procedura a fost emisă în urmă cu două săptămâni.
  • Această modificare poate fi considerată viciu în procedură pentru orice plângere în privința definitivatului, potrivit juriștilor consultați de Edupedu.ro.

Concret, în procedura primită de inspectoratele școlare este specificat că „președintele împreună cu secretarul comisiei de examen plicurile cu subiecte, astfel încât la ora 9:00 acestea să poată fi desfăcute în prezența candidaților”.

Iată ce prevede art. 25 alin (2) din metodologia amintită mai sus: „Preşedintele comisiei de examen, împreună cu secretarul comisiei, distribuie în sălile de examen plicurile secretizate cu subiecte, astfel încât, la ora 10,00, acestea să poată fi desfăcute, în prezenţa candidaţilor”.

Foto: Captură Metodologia-cadru privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de definitivare în învăţământ

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:

  • etapa I, eliminatorie – realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă;
  • etapa a II-a, finală – realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

Calendar Definitivat 2022
  • 20.07.2022: Susținerea probei scrise
  • 27.07.2022: Afișarea rezultatelor
  • 27.07 – 28.07.2022: Înregistrarea contestațiilor
  • 28.07 – 3.08.2022: Soluționarea contestațiilor
  • 4.08.2022: Afișarea rezultatelor finale
  • 4.08 – 9.08.2022: Transmiterea la Ministerul Educației a tabelelor nominale cu rezultatele candidaților promovați
  • 9.08 – 16.08.2022: Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educației

Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. Unde se va susține examenul de definitivat in București?
    Nu reusesc sa găsesc niciunde o adresa a centrului de examinare.
    Multumesc.

    1. Buna ziua! Eu stiu ca la liceul Ion Luca Caragiale se sustine definitivatul pentru sperialitatile limba romana si limba engleza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Webinar gratuit pentru profesorii de fizică din țară, despre modelul celor „5E” în proiectare activităților de învățare. Fizicianul Cristian Presură și profesoarele Daniela Berchez și Aneta Mihalcsik – printre vorbitori

Profesorii de fizică interesați să îmbunătățească abordarea didactică prin metode interactive pot participa luni, 24 februarie 2025, de la ora 18:00, la un webinar gratuit despre Modelul celor „5E” –…
Vezi articolul

DOCUMENT Ghid Practic pentru Profesori – Combaterea Discriminării în Clasă, lansat de CNCD / Cum descoperim cazurile de bullying? Exemple de traume care trebuie să atragă atenția cadrelor didactice și sfaturi pentru implicarea părinților

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Institutul pentru Politici Publice au publicat un ghid practic pentru profesorii din școlile primare și gimnaziale și directorii școlilor, util în identificarea situațiilor de…
Vezi articolul

Procedura de gestionare a cazurilor de violență în școli lasă „portițe” și unii colegi nu știu ce atribuții au, spune Antoneta Iftimiciuc, consilier CJRAE Botoșani / Toți directorii de școli și grădinițe au fost instruiți, potrivit inspectoratului școlar

„Ar trebui făcută la nivel național o procedură pentru cazurile de violență, care să fie obligatoriu de respectat în fiecare instituție de învățământ și care să fie aplicată în toată…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Peste 90% dintre profesorii pe care i-am întrebat au spus că materialele acestea ar trebui folosite de toate cadrele didactice – Nicoleta Deliu Pașol despre instrumentele educaționale care pot fi descărcate gratuit de pe Life-lab.ro

Platforma Life-Lab.ro a fost lansată recent, oferind profesorilor din România resurse educaționale menite să integreze educația financiară în diverse discipline școlare. Proiectul, dezvoltat de Banca Comercială Română (BCR) prin Școala…
Vezi articolul
Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare - costul standard pe elev

Învățătoare: Ce voi face eu în momentul în care mi-a venit profesorul de religie care are ore în trei școli, cum vine la mine, cum se duce în celelalte două? / Din anul școlar 2025-2026, toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar au incluse în atribuțiile postului 2 ore pe săptămână de pregătire remedială

O învățătoare a vorbit, pentru TVR Craiova, despre ce înseamnă, de fapt, introducerea celor 2 ore obligatorii de pregătire remedială. „Ce voi face eu, ca învățător, în momentul în care…
Vezi articolul