EXCLUSIV Planul național de intervenție educațională: Până la finalul lunii aprilie în fișa postului tuturor cadrelor didactice vor fi incluse „atribuții specifice și indicatori de performanță” pentru predarea online

49.852 de vizualizări
Școlile au primit de la Ministerul Educației un document numit „Plan național de intervenție educațională pentru situația suspendarii cursurilor în învățământul preuniversitar din România”. Acesta a fost trimis de autoritate concomitent cu ghidul de predare online aprobat prin Ordinul 4.135 și numit „Instrucțiunea privind asigurarea continuității procesului de învățare”.

Planul primit de școli, obținut de Edupedu.ro, conține 6 „direcții de acțiune” care stabilesc prioritățile ministerului care sunt responsabilii pentru realizarea lor.

Deși orice plan de intervenție ar trebui să înceapă cu analiza datelor existente (mai ales că au existat activități online în perioada 11 martie – 3 aprilie) și cu un raport al situației actuale, planul ministerului prevede abia la final, în direcțiile de acțiune 5 și 6, realizarea de instrumente de colectare a datelor din învățământ și analiza acestora.

Singurele două termene clare, punctuale, sunt primele din listă, adică până pe 24 aprilie trebuia făcut acest plan și comunicat în școli, iar până la finalul lunii aprilie trebuie completate fișa postului pentru toate cadrele didactice astfel încât în acestea să fie introduse „atribuții specifice și indicatori de performanță privind proiectarea, realizarea și evaluarea activităților de învățare online”. Mai multe despre acest subiect, aici.

Ambele fac parte din direcția 1 – asigurarea cadrului legal pentru desfășurarea de activități didactice în mediul online.

De remarcat că în acest plan, semnat pe 22 aprilie, a treia măsură pe care și-o propune ministerul este operaționalizarea portalului Digital pe educred.ro. În condițiile în care portalul a fost deschis de aproape o lună și pe el apare doar o listă de platforme pe care se pot face conferințe sau lecții online. Momentan acesta este nefuncțional ca platformă, funcționează doar ca un site.

A doua direcție este colaborarea și comunicarea cu partenerii educaționali (părinți, elevi, sindicate) și abia a treia realizarea procesului de învățare online. În cadrul acestei direcții sunt enumerate webinarii de formare pentru profesori, teste de antrenament de la CNEE și „identificarea și diseminarea exemplelor de bună-practică la nivel local”.

În a cincea direcție de acțiune apare colectarea informațiilor din sistemul de învățământ. Asta deși orice plan de acțiune ar trebui să înceapă cu o analiză.

Documentul este semnat de Daniela Bogdan, șefa direcției pentru Învățământ Preuniversitar. Citiți mai multe despre predarea online aici.

FOTO: Monica Anisie si Daniela Bogdan/stirileprotv.ro


3 comments
  1. Anul e compromis. SI daca se da drumul la restrictii elevul nu are cum sa stea 6 ore cu masca pefata chiar daca o da jos sa respire mai bine din 20 in 20 d emin sa zicem. Eu ma sufoc dupa 10 min cu bumbacul ala pe bot.
    Se finalizeaza anul cu mediile obtinute in sem I . Asta e sngura solutie viabila. Si in perioada asta pana in toamna instruit profesorii pt online, baza tehnica pt scoli ca sa poayta preda.
    In rest nu prea ai cum sa ceri unui prof sa predea online, daca nu e o legislatie pe chestia asta. Nu poti sanctiona elevii, nu poti face nmk.

    In concluzie
    Bacul si admiterile la facultate anul asta sa se faca pe baza mediilor din liceu. Anul scolar se incheie acum , elevii termina anul cu media de pe sem 1. Profesorii isi iau leafa pana in toamna pentru ca in perioada asta vor fi instruiti sa predea online. Din toamna nu cred ca se reiau cursuri.

  2. A atacat Avocatul Poporului obligativitatea cursurilor în mediul online, au reclamat chiar asociații ale elevilor faptul că obligă părinții să asigure laptop, smart, etc. O decizie nedemocratică și abuzivă. Cum pot să ceară imediat la toată lumea ( elevi și profesori) să aibă laptop, smart,  PC + internet ? Cine asigură infrastructura și costurile? Voi continua la fel ( WhatsApp, Messenger, Yahoo) și pot face dovada prin capturi, cum am citit. Soluția este reluarea cursurilor ! Pentru a fi ținuți în captivitate ( pentru un motiv inventat )  nu am fost consultați !

  3. Rugaminte : publicati Planul primit de școli ( 6 „direcții de acțiune”) intr-un format care sa permita scoaterea lui la imprimanta ! MULTUMIRI !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ziua Europei. La 18 ani de la intrarea României în UE, aderarea lipsește din manualele de liceu. Profesoara de istorie Nicoleta Zărnescu: Pentru predarea capitolului UE, este necesară intervenția proprie a profesorului. Lipsa conținuturilor actualizate la liceu poate crea confuzie, dar profesorii au reușit să actualizeze aceste conținuturi

România nu a reușit să introducă în manualele și curriculumul de liceu evenimentul istoric de aderare la Uniunea Europeană nici la 18 ani de la intrarea în blocul comunitar. Cu…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Premiul Nobel pentru Pace 2025, câștigat de Maria Corina Machado, lidera opoziției democratice din Venezuela – VIDEO / „A arătat că libertatea nu trebuie luată ca un dat, ci apărată constant”

Premiul Nobel pentru Pace 2025 a fost câștigat de Maria Corina Machado, potrivit anunțului făcut de comitetul norvegian vineri, 10 octombrie, la ora 12:00 a României. Maria Corina Machado, lidera…
Vezi articolul

Scandal pe bursele elevilor. Ministrul Educației susține că reprezentanții Consiliului Național al Elevilor au propus ca cei cu medii între 8.50 și 9.50 să nu mai ia burse de merit / CNE: Nu am agreat niciodată creșterea la 9,50 a mediei pentru bursa de merit

Modificarea cuantumurilor minime ale burselor și stabilirea pragului pentru bursa de merit la media 9.50, față de 8.50 cât este în prezent, au fost propuneri făcute de Consiliul Național al…
Vezi articolul

Explicația ministrul Apărării la acuzațiile de fraudă la doctorat: L-am rugat pe directorul muzeului să mă ajute. Eu scriu încet / ”Au fost și alții în arhive care mi-au oferit materiale pe care fie le-am folosit, fie nu le-am folosit”

Ministrul Apărării a declarat joi, la Interviurile Digi24.ro, că l-a rugat pe directorul Muzeului Vrancea să îl ajute cu „tehnoredactarea” lucrării de doctorat, pentru că el nu are „această abilitate”. „Eu…
Vezi articolul

Ministerul Educației i-a convocat în ședință miercuri seara pe toți inspectorii generali școlari și contabilii șefi din țară, pe tema burselor neplătite elevilor nici la 10 zile de la termenul legal

Miercuri seară ministerul a convocat în regim de videoconferință toți inspectorii școlari din țară privind situația plății burselor către elevi, după ce Edupedu.ro a scris că elevii nu și-au primit…
Vezi articolul