EXCLUSIV Rectorul Marian Preda cere o reformă fundamentală în educație, care să înceapă cu Ministerul și cu finanțarea: Dacă nu acționăm acum, România va fi preluată de radicalii care vor schimba cu toporul, cu furcile, prin revoltă / Pe Daniel David îl susțin cu solidaritate în viitorul guvern unde premier sper să fie Bolojan

Rectorul Universității din București face apel la ministrul Educației Daniel David și la partidele care negociază viitorul guvern să înceapă o reformă „fundamentală” a educației și cercetării, care să înceapă cu reformarea Ministerului Educației și a mecanismelor de finanțare a universităților, institutelor de cercetare și școlilor.

„Eu asta cred că trebuie să facă Daniel David, pe care îl susțin cu solidaritate. Este la început, n-a avut posibilitatea să facă o reformă și sper să fie numit și în următorul guvern. Însă reforma trebuie să fie fundamentală, nu cosmetizări pe ici pe colo, pentru că unii de-abia așteaptă să mai treacă un ciclu și să spună: păi a fost un psiholog acolo, a fost un rector de la universitățile din consorțiu și n-a făcut mare lucru. Foarte multă lume așteaptă în primul rând o diagnoză foarte serioasă, dar care să nu ia mult timp, pentru că n-avem timp de asta, să fie folosite analizele anterioare din diverse domenii și după aceea o reformă serioasă a instituțiilor și a mecanismului”, a declarat Marian Preda, într-un interviu acordat Edupedu.ro.

Rectorul Universității din București a avertizat că, „dacă nu acționăm acum, peste 2 ani și cu atât mai mult peste 4 ani va fi prea târziu. România va fi preluată de radicalii care vor schimba cu toporul, cu parul, cu furcile, prin revoltă și nu va fi neapărat mai bine. De aceea este obligația celor care au venit acum la guvernare cu un vot, atenție, cu un vot majoritar al intelectualelor, majoritar al centrelor universitare, majoritar al studenților, majoritar al tinerilor – este obligația lor să facă reformă pentru aceste grupuri sociale care reprezintă viitorul României. Care sunt cele mai dinamice în România”.

Sociolog aflat la al doilea mandat la conducerea Universității din București, Marian Preda a declarat pentru Edupedu.ro că „alocarea resurselor trebuie făcute pornind de la niște obiective majore și după aceea trebuie monitorizate criteriile de performanță asumate”. Reformarea finanțării în educație este urgentă, în opinia rectorului UB, care avertizează că „noi finanțăm acum o educație care doar justifică atragerea de bani aici și dincolo”.

„Și trebuie să punem profesioniști să decidă. Gata cu numirile politice! După părerea mea, în afară de ministru și de secretari de stat, nimeni nu ar trebui să fie numit politic. Iar ei să fie evaluați periodic și dacă nu-și iau sub ei cei mai buni oameni care să le pregătească reformele, deciziile bune, atunci să fie schimbați după un timp. Asta ar trebui să-și asume fiecare partid politic de la guvernare. Și sper ca, așa cum se spune, premier să fie domnul Bolojan, pentru că mie îmi lasă o impresie foarte pozitivă de lider care își asumă reforme, care știe destul de bine să le explice și de aceea are și o încredere în populație atât de mare, alături de președintele Nicușor Dan, pentru această determinare de a face reforme și pentru trecutul lui de reformist”, a declarat Marian Preda pentru Edupedu.ro.

Prima parte a interviului acordat Edupedu.ro de profesorul Marian Preda, rectorul Universității din București:

Rep: Începem discuția de astăzi în timpul primului protest organizat de toate cele toate cele trei federații sindicale din învățământ, care reacționează astfel la planurile de austeritate vehiculate de partide. Care este poziția dumneavoastră față de acest protest și față de măsurile de austeritate vehiculate?
Marian Preda: Eu cred că protestele sunt bune, dar de fiecare dată am considerat înainte trebuie să existe consultări și negocieri și ele trebuie să vină ca o ultimă soluție. Faptul că sunt toate sindicatele din educație este un lucru bun, pentru că asta înseamnă că problema este educația în general și nu interesele unui grup sau al altuia și marea problemă a României în perioade de criză este că fiecare dorește drepturi pentru el, pentru grupul mic, organizația lui sau pentru grupul ceva mai mare, ramura lui de activitate și lucrul acesta nu e tocmai în regulă, pentru că noi trebuie să vedem interesul general și să ne promovăm interesele individuale sau de grup prin interesele general. Pe de altă parte, în principiu sunt de acord că educația este un domeniu prioritar și că dacă declarăm asta, trebuie să și acționăm ca atare. 

Deci, eu cred că manifestațiile sunt bune. Dacă însă se trece imediat, dar înainte de consultări, de negocieri, la revendicări concrete într-un domeniu sau altul, nu știu dacă dacă este așa de bine. De asemenea, nu am o poziție instituțională discutată cu conducerea universități, deci așteptăm să vedem ce spun sindicatele, ce revendicări au și o să vedem cum ne poziționăm și noi ca universitate în povestea asta. 

Ce vreau să vă spun în legătură cu poziția universității este că nemulțumirile și la noi sunt foarte mari. În diverse domenii, nemulțumirile sunt foarte mari, însă nu vrem să începem cu revendicări de un fel sau altul. Vrem să începem un dialog serios, pentru ca de problemele noastre să se țină seama și soluțiile să nu se mai ia sus, fără consultare anterioară. 

Multe soluții sunt jos acolo, la firul ierbii, la cei care conduc instituții mai mici – o universitate, un liceu, un domeniu. Și atunci trebuie ascultați ei prima data. 

Rep: Care sunt marile probleme pe care le ridică oamenii din universități în aceste momente?
Marian Preda: Depinde. Dacă-i întrebăm pe rectori, s-ar putea să auziți chestiuni administrative. Cei mai mulți dintre rectorii universităților din România sunt foarte buni administratori, dar fiind mulți și de foarte mult timp la conducere, abordarea este mai degrabă economico-administrativă, adică să se mențină cel puțin finanțarea, să nu se taie. Și ați văzut exemplul acela cu 2h mai puțin pentru a putea face față reducerii de cheltuieli care se pare că va fi necesară la nivel național și probabil va implica într-o anumită măsură și România, și universitățile. Dacă însă îi întrebați pe oamenii din universități, oamenii obișnuiți nu doar din universitatea mea, dar voi vorbi, desigur, în numele lor, pentru că vorbesc cu ei și îi cunosc mai bine – una dintre marile probleme este schimbarea continuă și fără viziune. 

Avem modificări și ca urmare a schimbării legii educației, care a adus și câteva lucruri bune, pe aici – pe acolo, dar care s-a făcut fără să se țină seama de propunerile noastre; am trimis zeci și zeci de propuneri făcute de specialiști în educație din universitate, au fost ignorate aproape toate, s-au făcut modificări de ultimă oră. Deci sentimentul acesta că nu există o viziune la nivel național privind educația și că nu se ține seama de ce se spune de la firul ierbii este pregnant. De asemenea, modificările făcute continuu. Nu se poate să ai atâtea schimbări! În fiecare săptămână ne vin câteva solicitări de modificare: a metodologiei pentru ceva, a procedurii pentru altceva… ca urmare a schimbărilor din legea educației, care schimbări – așa cum vă spuneam – n-au fost discutate cu noi cum trebuie și nu s-a ținut seama de observațiile noastre. 

De aceea există o oboseală și o nemulțumire față de schimbările acestea, compensate într-o anumită măsură de faptul că avem o anumită autonomie – și spun „o anumită” pentru că vedeți tot venind astfel de reguli, pe unele trebuie să le respecți dacă sunt în lege, la altele poți să te mai adaptezi. Dar în cadrul autonomiei noi putem să ne adaptăm până la un punct, adică sunt și decizii care țin de noi și atunci îndulcim efectul negativ al schimbării prin schimbări gândite în interior. Cam ăsta este la nivel foarte general. 

Deci nu există o viziune, nu înțelegem lucrurile acestea, vedem că sus nu se ține seama de opiniile specialiștilor. 

De altfel, dacă luăm toate instituțiile mari din domeniul învățământului superior, și în general din domeniul învățământului, o să vedem că educaționiștii nu sunt reprezentați, sociologicii și psihologii nu sunt reprezentați și o să vedem în continuare oameni politici sau numiți politic, în special din domenii tehnice, care, cum să vă spun, măsoară, taie cum știu, unii sunt buni administratori, mulți au experiență tehnică foarte bună, dar nu viziune. 

Rep: Vă referiți la ARACIS, la CNFIS, CNSPIS sau la minister și guvern?

Marian Preda: După părerea mea, în toate. Bun, îl avem acum pe Daniel David de șase luni ministru și l-am mai avut pe Mircea Dumitru vreo șase luni în 2017. În rest, în ultimii 17 ani cine din domeniile socio-umane, din domeniile acestea care înțeleg educația a fost acolo? Și unde este diagnoza? În orice domeniu social, noi știm și așa îi învățăm pe studenți, pentru a face o reformă mai întâi faci o diagnoză, spui care sunt problemele, le descrii în detaliu, arăți parametrii problemelor respective. De exemplu, avem abandon școlar uriaș: unde este plasat, care sunt cauzele, care sunt procentele de abandon, cum a evoluat rata de abandon și după aceea vii cu niște propuneri care țin de toate acestea. Arătați-mi și mie diagnoza care s-a făcut înainte de legea educației, care a fost o schimbare. 

Rep: Pe de altă parte, actualul ministru a lansat Raportul QX, care se intitulează chiar „Raport de diagnostic al educației și cercetării din România”. Vedeți aici carențe care asupra cărora trebuie revenit la nivel guvernamental și printr-o discuție obligatorie cu specialiștii din universități?
Marian Preda: Da, bineînțeles, pentru că noi suntem consultați la nivel european. Mă refer la Universitatea din București. La nivel european, avem colegi în domeniul educației – vă dau două exemple, Romiță Lucru și Lucian Ciolan, care conduc grupuri de lucru majore care fac reforme la nivel european. De exemplu, diploma europeană sau micro-certificările sau alte reforme la nivel european; ei sunt consultanți sau sunt coordonatori sau lideri ai unor grupuri. De asemenea, în alianța noastră europeană CIVIS cu 11 universități majore, Universitatea din București conduce grupul de lucru pentru educație de la început și toți îi recunosc ca fiind cei mai buni. În România, nu ține seama nimeni de specialiștii din universitate. 

S-au organizat întâlniri, dar la sfârșit propunerile lor au fost ignorate și în aceste condiții sigur că nemulțumirea există și oamenii văd că se iau măsuri care după aceea nu pot fi implementate, pentru că n-au existat dezbateri de jos în sus, de la firul ierbi și de la cei care trebuie să implementeze măsurile și n-au existat în primul rând consultări serioase și o contribuție serioasă a specialiștilor în educație. Avem oameni desemnați, desemnați de colo, de dincolo, de partide, de inspectori. 

Iar la învățământul preuniversitar, marea problemă sesizată de rapoarte care sunt la minister, făcute de Banca Mondială, de exemplu, cu mulți ani înainte de legea educației, se spune foarte clar că împărțirea pe județe a deconcentratelor, inspectoratele la nivel de județ conduc la o aservire politică a învățământului. Avem un șef de județ care de obicei este șeful partidului cel mai bine reprezentat în județ, care își impune inspectorul care la rândul lui controlează angajări, controlează tot la nivel de județ. Dacă am avea la nivel de regiune niște de concentrate, nu am mai avea un singur interes, al unui singur partid sau al unui singur grup de lucru și al unui singur județ. Ci, la nivel de regiune am avea probabil o acțiune mult mai echilibrată, echitabilă, care să fie în interesul elevilor și profesorul și nu în interesul grupului dintr-un partid sau altul. 

Iată doar câteva chestiuni majore. Altfel, uitați-vă, măsuri ad-hoc. Pentru că nu există viziune, vii și stingi când apare nu știu ce chestie mereu. Noi discutăm despre problemele din educație doar când ajungem la admitere, la bacalaureat, la evaluarea națională, când apare câte un test PISA sau de altă natură. Nu discutăm preventiv și și proiectiv despre viitor. Nu avem o viziune și un plan strategic și mereu cer autoritățile timp să evalueze, să măsoare. Păi unde sunt evaluările astea continue? Dacă am avea niște specialiști acolo, ar trebui să le avem. Vă dau un exemplu, cu tot respectul pentru instituțiile mai mari: noi în universitate avem strategii pe 4 ani și avem strategii sectoriale, care înseamnă 3-4-5 pagini, cu obiective și ținte clare. Nu suntem, modificăm pe măsură ce se schimbă lucrurile. Dar dacă vrei să vezi ce are de gând universitatea în domeniul cercetării, te uiți pe strategia privind cercetarea. Vrei în domeniul internațional, te uiți pe strategia respectivă. Vreau să văd și eu la nivel național ce vrem noi în România, pe fiecare domeniu major? Să văd strategia aceea, cu obiective și ținte clare.

Nu. Noi modificăm legea și după aceea adaptăm sistemul la modificările de lege, iar legea o modifică câțiva care au niște interese acolo și cu ultimele modificări în comisiile din Parlament. Nu va fi bine așa. De aceea ajungem la nemulțumiri justificate și la faptul că vin persoane care nici măcar pe termen scurt nu au soluții pentru România, cum sunt cei din partidele extremiste care vor să măture, să schimbe radical, pentru că ceilalți n-au făcut reforme cum trebuie. Iar noi suntem la mijloc și suntem obligați de fiecare dată să alegem răul cel mai mic, pentru că vedem că ar fi mult mai periculoasă alternativa. Deci e momentul acum ca noul guvern să se uite puțin la interesul general și să mai lase interesele de partid, care văd că și în negocieri și în toate amânările acestea sunt exagerate de importante în contextul în care România în ansamblu este în criză. 

Rep: În acest context al negocierilor politice pentru măsurile de austeritate, pentru viitorul premier și pentru componența viitorului guvern, din perspectiva Dvs este nevoie de schimbarea ministrului educației sau a comisiilor, consilierilor din această instituție?

Marian Preda: Cred că ministrul educației este o personalitate care trebuie lăsată să își facă planul. Nu a avut timp să facă o reformă, este de prea curând acolo. Vine după mai mulți ani de la o universitate de top și este un specialist în psihologie, deci înțelege foarte multe lucruri. Problema este că și ministrul trebuie să aibă un anumit control asupra ministerului, asupra aparatului cu care lucrează și, de asemenea, problema este în celelalte instituții, că mă uit la ARACIS și văd doar 2-3 reprezentanți ai marilor universități, după cum v-am spus. Noi ne-am chinuit să-l introducem acolo pe Lucian Ciolan, care e unul dintre cei câțiva specialiști de nivel internațional din România pe domeniul educației și era să nu intre nici în consiliul ARACIS. Dar este unul și mai sunt câțiva de la alte universități dar, să fiu iertat, nu foarte mulți dintre ei sunt cu adevărat specialiști în educație. Sunt puși acolo să apere interesul universității. Mă uit la CNFIS, în conducere nu găsim universitățile mari. Noi suntem buni doar în topuri, în topurile internaționale mai salvăm onoarea României pe domenii și pe anumite chestiuni, dar în rest, în domeniile acestea sunt cei care își apără interesele financiare: trebuie să tragem pentru ingineri, trebuie să tragem pentru agronomii, trebuie să tragem pentru medicine, nu contează științele socio-umane. Ăștia sunt mulți și tragem pe ei precum pe țăranii români în trecutul României, tragem de pe urma lor și le lăsăm criteriile jos și nici nu-i întrebăm, nici nu au un cuvânt de spus. Uitați-vă la componență, că spun asta de atâția ani și nu se întâmplă nimic. 

Inclusiv în structurile efective ale ministerului, nu sunt reprezentați specialiștii, iar specialiștii buni sunt în instituțiile care au facultăți de științele educației, de sociologie, de psihologie și sistematic au fost ținuți deoparte. 

Rep: Deci vedeți necesară o reformă a Ministerului Educației și Cercetării, a instituțiilor din subordinea ministerului care gândesc de fapt strategiile pentru învățământul universitar prin finanțarea pe care o decid, prin… 

Marian Preda: Prin tot. Da, și cu o participare a specialiștilor reali, dincolo de apartenența lor. Eu doar spun că Universitatea în București, universitățile din consorțiul UNIVERSITARIA sunt sub-reprezentate puternic sau nereprezentate câteodată. Dar eu nu spun că trebuie să vină ele, ci să ia specialiștii de oriunde ar fi ei și implicit ei vor fi în mare măsură din aceste universități. Sunt prea puțini din universitățile comprehensive mari sau din universități cum este ASE care are domeniile acestea economie, business, management etc cele mai bune la nivel național și chiar și aici sunt sub-reprezentați. În general, consorțiul UNIVERSITARIA a fost ținut deoparte. A fost ținut deoparte de 17 ani sau de când e sistemul ăsta, cu aceleași criterii, cu aceiași oameni. Poate ei se mai schimbă, dar apartenența este tot de pe acolo. Specialiștii din universitățile acestea sunt ținuți deoparte. 

Deci eu asta cred că trebuie să facă Daniel David, pe care îl susțin cu solidaritate. Este la început, n-a avut posibilitatea să facă o reformă și sper să fie numit și în următorul guvern. Însă reforma trebuie să fie fundamentală, nu cosmetizări pe ici pe colo, pentru că unii de-abia așteaptă să mai treacă un ciclu și să spună: păi a fost un psiholog acolo, a fost un rector de la universitățile din consorțiu și n-a făcut mare lucru. Foarte multă lume așteaptă în primul rând o diagnoză foarte serioasă, dar care să nu ia mult timp, pentru că n-avem timp de asta, să fie folosite analizele anterioare din diverse domenii și după aceea o reformă serioasă a instituțiilor și a mecanismului. 

Și cu o viziune clară și pentru învățământul superior, pentru cercetare și pentru învățământul preuniversitar. 

Dacă nu acționăm acum, peste 2 ani și cu atât mai mult peste 4 ani va fi prea târziu. România va fi preluată de radicalii care vor schimba cu toporul, cu parul, cu furcile, prin revoltă și nu va fi neapărat mai bine. De aceea este obligația celor care au venit acum la guvernare cu un vot, atenție, cu un vot majoritar al intelectualelor, majoritar al centrelor universitare, majoritar al studenților, majoritar al tinerilor – este obligația lor să facă reformă pentru aceste grupuri sociale care reprezintă viitorul României. Care sunt cele mai dinamice în România.

Rep: Care sunt măsurile pe care le-ați vedea urgent implementate, după această reformare a ministerului?

Marian Preda: În primul rând, trebuie schimbat sistemul de alocare a resurselor. Când spun „resurse” nu mă refer doar la bani, ci mă refer la diverse forme de finanțare a investițiilor, la diverse forme de alocare a proiectelor de diverse tipuri, care proiecte nu înseamnă întotdeauna doar bani, înseamnă și dotări. 

Deci alocarea resurselor trebuie făcute pornind de la niște obiective majore și după aceea trebuie monitorizate criteriile de performanță asumate. Eu nu dau cu parul și nu spun că institutele de cercetări nu ar fi utile. Dar nici nu s-a făcut o finanțare, de exemplu, a cercetării în România pornind de la niște obiective și mai ales de la performanțele în cercetare, pentru că dacă tu nu dai de atâta timp bani pentru cercetare fundamentală, ci doar pe competiții și puțini bani în universități, dar universitățile vin cu un o zestre de publicații mai mare decât institutele, păi atunci avem o problemă de consistență. Când intri la institute, trebuie văzut: sunt unele extraordinar de eficiente, trebuie evaluate și văzut ce produc și resursele trebuie date în consecință. Mergi în interiorul fiecărei instituții, pentru că eu nu cred că trebuie desființate prea multe instituții în România în totalitate. Dar când intri în interior vezi cine are performanță și restructurează oamenii neperformanți, structurile neperformante, echipele neperformante. Să focalizăm bani acolo unde trebuie. Dacă ne uităm de banii pentru cercetare, după ce că sunt puțini, sunt dați adesea pentru teme minore, pentru domenii de cercetare nesemnificative, care nu produc impact. Aceleași mecanisme vechi care nu încurajează performanța. 

La fel la educație. Uitați-vă un cum se duc banii! Copii care au luat cu greu 6 la bacalaureat intră cu finanțare de la buget la o universitate de pe nu știu unde și la universitățile bune, cu competiție foarte mare, copii foarte buni nu au finanțare de la buget. 

Este un haos total, după părerea mea, în finanțare și la nivel de coeficienți de finanțare și la nivel de distribuția banilor pe criterii de performanță. O să se spună că finanțarea suplimentară este pe criterii de performanță; păi avem acolo criterii despre care de ani de zile consorțiul Universitaria trimite CNFIS-ului hârtii pentru a arăta că nu au nicio relevanță. Locurile la cantine, care sunt sau nu ocupate, în care să servește sau nu mâncare, sau numărul de locuri în cămin, efectiv numărul de paturi sunt criterii de performanță? Toate lucrurile acestea trebuie reformate, pentru că altfel noi finanțăm acum o educație care doar justifică atragerea de bani aici și dincolo. Sunt foarte multe lucruri care nu sunt consistente. Deci voi spune: reformă a alocării resurselor, care trebuie să fie centrate pe obiective și să meargă la beneficiarul final. 

Ar trebui, de exemplu, să ne gândim serios ca o parte importantă din finanțarea în învățământul superior să meargă pe baza rezultatelor la Bacalaureat, sub formă de vouchere direct la cei care au performanțe foarte bune în ansamblu, adică la media de Bacalaureat, dar și pe fiecare domeniu în parte, pe fiecare disciplină în parte, dacă n-au intrat între cei finanțați. Și doar o parte să meargă sub formă de finanțare instituțională la universități, pe niște criterii de performanță ale universității. Și nu tăind cu toporul, ținând un anumit tip de finanțare cu anumită energie pentru universități. S-a început, de exemplu, auto-încadrarea universității în acele categorii și o să avem o evaluare care o să dureze etc. Sunt indicatori internaționali. De ce trebuie să construim tot felul de chestii naționale, improvizate, care să ajute pe unul sau pe altul? De ce nu luăm din topurile serioase internaționale date publice despre fiecare universitate și să nu mai folosim asta? E o altă problemă. Lumea e nemulțumită pentru că raportează în universități către fiecare structură din învățământul superior pe alte criterii. La CNFIS ai anumite criterii și raportezi ceva, la ARACIS când faci dosarele de evaluare raportezi pe alte criterii, la UEFISCDI pe alte criterii și cele mai multe dintre aceste criterii n-au nicio legătură cu cele din clasamentele internaționale. Și atunci trebuie să ne hotărâm o dată și să avem un set de indicatori, că nu sunt greu de făcut cei cu adevărat relevanți, pentru toată lumea. Nu cu dedicație pentru unii sau alții. Să ne hotărâm o dată și să rezolvăm asta. 

Deci, sistemul de finanțare bazat de performanță și pe interesele naționale ale României va fi esențial în cercetare și în învățământul superior. 

În preuniversitar să nu mai irosim bani, dacă toți sunt puțini. De ce finanțăm licee de la care 2-3-4-5% câteodată 0% iau Baclaureatul dintre absolvenți? De ce, an de an, finanțăm aceste licee? De ce nu le transformăm în școli vocaționale sau în altceva care să folosească resursele acelea pentru a transmite niște competențe, niște abilități? Acolo nu ne uităm. 

Ne uităm de fiecare dată la bătăii din acestea minore, între universitatea X și universitatea Y sau domeniul X și domeniul Y. Lucrurile acestea trebuie făcute, scăpând de istoria apropiată și de tirania aceasta a trecutului. La noi, de fiecare dată ni se spune: nu putem să facem schimbări majore de alocare de locuri de la Ministerul Educației pentru studenți, trebuie să mergem pe istoric. Dar istoria recentă nu mai este relevantă pentru cum a evoluat societatea. Trebuie să mergem pe evaluarea performanței, să facem niște criterii sănătoase, noi și să ne uităm înainte cu acestea, fără mânie, fără să dăm cu parul în tot ce există. Putem schimba finanțarea pentru viitor, astfel încât să nu fie peste noapte desființate programe, structuri sau universități, dar nici să le ținem în viață când nu mai este cazul, pe unele programe și unele instituții. 

Și trebuie să punem profesioniști să decidă. Gata cu numirile politice! După părerea mea, în afară de ministru și de secretari de stat, nimeni nu ar trebui să fie numit politic. Iar ei să fie evaluați periodic și dacă nu-și iau sub ei cei mai buni oameni care să le pregătească reformele, deciziile bune, atunci să fie schimbați după un timp. Asta ar trebui să-și asume fiecare partid politic de la guvernare. Și sper ca, așa cum se spune, premier să fie domnul Bolojan, pentru că mie îmi lasă o impresie foarte pozitivă de lider care își asumă reforme, care știe destul de bine să le explice și de aceea are și o încredere în populație atât de mare, alături de președintele Nicușor Dan, pentru această determinare de a face reforme și pentru trecutul lui de reformist. Sper să facă asta și în guvernul nou și în minister, altfel mulți de-abia așteaptă să spună: „trecem și de hopul ăsta și se schimbă pe aici – pe acolo, dar nu se modifică nimic”.