Există „mici decalaje” între formarea inițială a educatorilor și practica de la clasă, „ar trebui să ne întâlnim mai des, să fim pe aceeași pagină”, spune Viorica Preda, inspector pentru educația timpurie în Ministerul Educației

3.272 de vizualizări
Viorica Preda / Foto: Teach for Romania
O provocare din sistemul de educație timpurie sunt „micile decalaje” care există între formarea inițială, formarea continuă ale educatorilor și practicile de la clasă, spune Viorica Preda, inspectorul general pentru Educație timpurie din Ministerul Educației. Aceasta a caracterizat situația, într-o conferință despre literație, prin cuvinte diminutivate, care au minimizat amploarea problemelor semnalate de mai mulți ani de specialiști în educație.

„În momentul ăsta văd o provocare, n-aș spune chiar o dificultate, o provocare în micile decalaje care există între – să spunem – formarea inițială, formarea continuă și efectiv practicile de la clasă. Sunt mici decalaje între aceste trei niveluri și cred că aici ar trebui reglate lucrurile”, a spus Preda.

Întrebată de moderator care ar fi dificultățile care persistă și pe care le-a remarcat în domeniul educației timpurie, Preda a preferat să le numească provocări, și a spus că acestea constau în „mici decalaje”, lăsând de înțeles că aceste necorelări sunt mărunte, deși sunt nerezolvate și își fac efectul în ultimii ani.

  • Declarațiile au fost făcute la prima ediție a Conferinței Naționale de Literație a programului Teach for Romania, organizată sâmbătă, 9 martie, la Universitatea Româno-Americană din București. Sute de profesori de școală, de universitate, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și oficiali din Ministerul Educației au participat la eveniment.
Viorica Preda, Mihaela Tania Irimia și Anca Petrache / Foto: Teach For Romania

Viorica Preda a mai vorbit și despre faptul că educatoarele nu sunt sprijinite să pună în practică seperele fundamentale pentru învățământul preșcolar și că de multe ori nu înțeleg curriculumul, lucruri pe care ar trebui să le împace cu „o mică presiune din partea părinților”:

„Cred că ar trebui, nu știu, să ne întâlnim mai des, să fim toți pe aceeași pagină, să înțelegem toți ce spune curriculumul. Pentru că de foarte multe ori colegele au această dificultate în a pune în practică ceea ce spun reperele fundamentale și curriculumul și a împăca aceste lucruri cu, iată, o mică presiune din partea părinților”.

Inspectoarea din Ministerul Educației a adăugat că presiunile pe educatori din partea părinților „care-și doresc unii dintre ei ceva mai mult”, a profesorilor metodiști sau a celor care vin în inspecție „deranjează puțin” profesorii de învățământ preșcolar și nu îi sprijină:

  • „[Părinți] care-și doresc unii dintre ei ceva mai mult, cu ceea ce ne spun ceilalți – un metodist, un profesor universitar care vine într-o inspecție la clasă, ce ne transmite Ministerul, ce aflăm dintr-o formare continuă. Și lucrurile acestea sigură că pe undeva puțin deranjează și nu sprijină cadrul didactic”, a mai declarat Preda.

Context. Edupedu.ro a scris despre decalajele dintre evaluări și curriculum, identificate chiar de instituția care elaborează subiectele pentru toate testările naționale ale elevilor: un raport de cercetare alarmant arată că subiectele sunt concepute pe curriculumul care nu mai este în vigoare, cu barem de corectare care “compromite validitatea probei” prin punctaje alocate arbitrar și a identificat probleme majore la examenul de Română de la Evaluarea Națională.

De asemenea, în context, neaplicarea corespunzătoare a curriculumului centrat pe competențe și aplicarea la clasă a metodelor centrate pe conținut se reflectă și în testările internaționale. PISA 2022 a arătat că România este penultima în UE și pe locurile 45-48 din 81 de țări și teritorii din lume, la cele trei evaluări principale: matematică, științe, citire. Sunt aproape de 3 ori mai puțini elevi de top și de 2 ori mai mulți elevi sub pragul alfabetismului funcțional, față de media OCDE – detalii aici.

VIDEO Conferința Națională de Literație, ediția I, din 9 martie:

Citește și:
Anca Petrache, director de formare în Ministerul Educației: Transformăm evaluarea într-un scop în sine. Abia intră în clasa a IX-a copiii și noi îi pregătim pentru Bacalaureat
Inspector general din Ministerul Educației: Ni s-a confirmat faptul că profesorul este cheia și că sunt foarte importante relațiile pe care el le construiește cu copilul


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ploaie de promisiuni de la Guvern pentru profesori: două salarii brute în plus pe an, 5.000 de euro pentru profesorii de la sate și 6 salarii medii brute la pensionarea celor cu 30 de ani vechime

Într-un memorandum prezentat de Viorica Dăncilă la ședința de Guvern sunt prevăzute mai multe măsuri pentru care Guvernul și Federațiile Sindicale Reprezentative din Învățământ au semnat un acord. Edupedu.ro a…
Vezi articolul
elaborarea curriculumului de liceu

Regulile pentru evaluarea profesorilor, amânate de Ministerul Educației până pe 31 august, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial / Rezultatele evaluării activității cadrelor didactice stau la baza acordării calificativului anual și a gradației de merit

Metodologia de evaluare a activității profesorilor ar urma să fie aprobată până la data de 31 august 2024, conform ordinului nr. 3.069 din 15 ianuarie 2024, document publicat în Monitorul…
Vezi articolul
Educație media pentru liceeni: ce își propune acest proiect

Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) și-a conectat infrastructura de digitalizare la rețeaua europeană / Platforma online a înregistrat peste 3.000 de legitimaţii digitale în prima zi de lansare – rectorul UVT, Marilen Pirtea

Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) a marcat o premieră în spaţiul universitar digitalizat din România, conectându-și infrastructura la reţeaua europeană, informează Agerpres. Instituția de învățământ s-a alăturat iniţiativei Comisiei…
Vezi articolul

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR: O țară în care Educația a fost și este tratată cu dispreț și obrăznicie devine o țară copleșită, sufocată de impostură generalizată, ceea ce transformă lent, dar sigur, un popor într-o debusolată populație

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a scris un mesaj într-o postare pe Facebook, în contexul grevei generale din Educație: „O țară în care Educația a fost…
Vezi articolul