Expert militar: “Cu siguranță că domnul Bode personal nu a citit niciodată această teză de doctorat”, de nivelul “unui referat școlar, din anii de mijloc de liceu” / Emilia Șercan: “Aparent, teza a fost scrisă de două persoane diferite” – Teza de doctorat a ministrului de Interne, despre care jurnalista a scris că are peste 18% conținut plagiat, criticată și din punct de vedere al calității

446 de vizualizări
Consiliul Rectorilor
Foto: Pixabay.com
Emilia Șercan, jurnalista care a semnat ancheta potrivit căreia ministrul de Interne, Lucian Bode, a plagiat cel puțin 18,5% din teza sa de doctorat, precum și analistul militar Hari Bucur-Marcu, fost șef al Serviciului Strategii de Apărare la Statul Major General, critică și din perspectiva calității teza respectivă, punând sub semnul întrebării calitatea lui Bode de autor al lucrării. În același timp, Emilia Șercan apreciază drept “re-vol-tă-tor, sfi-dă-tor” faptul că Bode și alți liberali cer să fie lăsate “instituțiile să se pronunțe”, în condițiile în care liberalii, scrie ea, sunt cei care “au distrus din punct de vedere juridic toate mecanismele și instituțiile care puteau analiza tezele de doctorat”. 

Într-un mesaj publicat pe Facebook, analistul Hari Bucur-Marcu, fost șef al Serviciului Strategii de Apărare, la Statul Major General și responsabil de reforma Armatei României, în relația cu NATO, apreciază că “nivelul textului intitulat Teză de doctorat a domnului Bode de la Interne este cel al unui referat școlar, din anii de mijloc de liceu. Adică, din textul respectiv rezultă ce ar fi înțeles o persoană în curs de formare liceală, dacă i s-ar fi dat ca temă „securitatea energetică și managementul resurselor”, fără nicio îndrumare de studiu al acelei teme”.

Potrivit specialistului militar, “cu siguranță că cel care a scris textul tezei de doctorat a domnului Bode nu a văzut cum arată în realitate nicio carte dintre cele menționate la notele de subsol sau în bibliografie. Și tot cu siguranță că domnul Bode personal nu a citit niciodată această teză de doctorat, de la cap la coadă. Așa cum nu cred că au făcut-o nici îndrumătorul domniei sale și nici cei care au referențiat această lucrare (…)”.

El caută, pe de altă parte, purtătorii de vină, apreciind că nu Bode ar fi vinovat, deoarece nu i s-ar fi cerut mai mult “din mediul academic”: “Vina nu are cum să fie a lui, a autorului real al textului tezei domnului Bode. Așa cum nici domnul Bode nu are vreo vină că a prezentat acest text ca și când ar fi teza sa de doctorat în ce au zis profesorii că ar fi științele în care se încadrează tema propusă. Nici unuia și nici celuilalt nu i s-a cerut mai mult, din mediul academic. În schimb, coordonatorul tezei de doctorat, care evident că nu are nici cel mai vag habar despre ce e aia securitate energetică și managementul resurselor și de aceea nici nu s-a mai obosit să citească o chestie pe care oricum nu o înțelegea, este vinovat că l-a făcut doctor pe domnul Bode.”

Comentariul lui Hari Bucur-Marcu, integral:

La rândul ei, Emilia Șercan apreciază, într-un comentariu publicat pe Facebook, că, “aparent, teza a fost scrisă de două persoane diferite pentru că există două stiluri diferite de redactare”. Ea semnalează că se fac simțite diferențe în calitatea traducerilor folosite, dar și între diverse porțiuni care includ sau nu greșeli, precum: “„parametri” e scris și corect, și greșit, prin dublarea „i”-ului care marchează pluralul, adică „parametrii””. 

Tot Emilia Șercan arată că “nu am reușit să găsesc nicio dovadă video/audio că dr. Bode vorbește limba engleză”, așa cum se arată într-un CV depus la Universitatea Babeș-Bolyai.

Iar jurnalista critică diversele comentarii ale unor liberali care cer ca instituțiile să fie lăsate “să se pronunțe”: “taman liberalii să spună așa ceva este re-vol-tă-tor, sfi-dă-tor, o-braz-nic și dis-pre-țu-i-tor. Ei au distrus din punct de vedere juridic toate mecanismele și instituțiile care puteau analiza tezele de doctorat și care puteau decide dacă o teză este sau nu plagiată – cu mâna dublului academician plagiator Sorin Cîmpeanu – și acum spun că să vină instituțiile să-l verifice pe dr. Bode! Păi, care instituții, tovarăși liberali, care? Ia numiți-le ca să le cunoaștem și noi”.

Mesajul ei, integral:

Citește și:
Emilia Șercan: Am descoperit text plagiat în 65 de pagini ale tezei lui Lucian Bode / Probele care demonstrează că ministrul de Interne a plagiat cel puțin 18,5% din teza sa de doctorat, și nu doar 2,95%
Bode, după acuzația că a plagiat 18% din teza de doctorat, nu 2,9%: Pentru analizele valide, există legi, există instituții abilitate, care trebuie să își facă treaba
Marilen Pirtea, despre acuzațiile de plagiat aduse lui Bode: Lucrurile cu cât trenează mai mult cu atât fac rău tuturor, inclusiv României în acest context legat de Schengen. Forurile abilitate să îşi facă datoria. Avem și în România acea legislaţie care spune că un om este nevinovat până când un for abilitat îi declară vinovăţia


1 comment
  1. ASA ne trebuie. O țara plină de doctori. La liceul unde am lucrat erau in cancelarie 20 de doctori( mergea o clinica)” toți pseudo”
    Pana când?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Afterschoolurile rămân deschise, anunță ministrul Educației: Activitatea desfășurată în cadrul acestora nu este asimilată cu activitatea didactică / Care sunt regulile din aceste centre

Activitatea desfăşurată în cadrul afterschool-urilor nu este asimilată cu activitatea didactică desfășurată în cadrul unei unități de învățământ, le-a spus ministrul Educației Sorin Cîmpeanu jurnaliștilor acreditați la minister, când a…
Vezi articolul

Premierul Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat se laudă cu „cel mai ambiţios program de aducere în România a cercetătorilor de top”: Ne mândrim cu tinerii noştri olimpici internaţionali, spune Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a spus la forumul „România Viitorului” organizat la Universitatea Politehnică din Bucureşti că „cercetarea şi inovarea trebuie să devină motoarele principale pentru dezvoltarea economiei româneşti”, scrie Agerpres.…
Vezi articolul

„M-am lăsat de școală din cauza banilor, ăsta e adevărul. Mama nu avea cu ce să ne încalțe. N-a fost că n-aș fi vrut eu sau că n-aș fi putut învăța, dar n-am mai avut” – mărturiile a patru elevi care au abandonat școala pe fondul lipsei politicilor generalizate și țintite de susținere din partea autorităților

„După ce s-a născut copilul, nimeni nu a mai zis nimic despre școală. Toți au spus că e mai bine să stau acasă, să am grijă de el”, spune o…
Vezi articolul