Federația Națională a Asociațiilor de Părinți, despre ghidul sanitar pentru deschiderea școlilor: „Se spală pe mâini cu un document, toată răspunderea e la societatea civilă”

5.319 vizualizări
Foto: Iulian Cristache/Facebook
Draftul cu regulile sanitare pentru începerea școlii, pus în dezbatere publică ieri noapte de Ministerul Sănătății, îi nemulțumește pe reprezentanții părinților care atrag atenția că responsabilitatea a fost efectiv pasată familiilor, iar autoritățile nu își asumă nimic. Practic, „se spală pe mâini cu ajutorul acestui document”, a spus Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, pentru Edupedu.ro.

„Nu înțeleg de ce în preambulul draftului, toată răspunderea vine către societatea civilă și autoritățile nu își asumă o responsabilitate a lor clară. Nu cumva experții de la Inspecția Sanitară de Stat (INSP) ar fi trebuit să coboare la nivelul unităților de învățământ ca să facă împreună cu cei din prima linie planul acesta?”, întreabă Cristache.

Din punctul său de vedere, Ministerul Sănătății „s-a spălat pe mâini cu acest ghid așa cum îi învață și pe copii să se spele pe mâini cu apă și săpun”.

„Ei lasă responsabilitățile la părinți și nu își asumă absolut nimic, cu excepția unui ghid foarte bine scris, în teorie ideal, însă care este imposibil de pus în practică la nivelul unităților de învățământ fără să existe și o abordare unitară la nivelul autorităților: consiliile județene, inspectoratele școlare, Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Guvernul”, a spus Cristache.

Mai exact, de ce Ministerul Sănătății nu își asumă prezența unor asistenți medicali în fiecare școală pentru a face triajul epidemiologic zilnic, mai întreabă Iulian Cristache. „De ce cade acest lucru în sarcina părinților și profesorilor care nu au nicio treabă cu medicina? Și încă ceva, montarea plexiglasului, care este garanția că îi va proteja pe elevi? Am stat o lună și jumătate până la publicarea noului ghid și practc asta este principala noutate”, spune reprezentantul părinților.

În ceea ce-i privește pe elevii care au și alte boli asociate și care pot obține o adeverință pentru a nu veni fizic la ore, Cristache întreabă care este periada de valabilitate a acestei adeverințe de la medicul de familie, „este pentru tot anul școlar sau autoritățile îi pun pe drumuri pe părinți și copii?”.

Ministerul Sănătății a publicat marți noaptea proiectul de ordin de ministru care conține măsurile pe care instituția, împreună cu Grupul de lucru interministerial pentru începerea școlii, le-a propus. Proiectul este în dezbatere publică și conține un set de “principii generale”.

Foto: Iulian Cristache/Facebook

Citește și:
DOCUMENT Scenariile propuse de Ministerul Sănătății sunt numerotate “Scenariul 1”, “Scenariul 2” și “Scenariul 3”. Cum se face alegerea scenariului pentru prima zi de școală
Modificările din orarul elevilor prevăzute de Ghidul Ministerului Sănătății: Cursurile încep la ore diferite pentru clase diferite, pauzele sunt decalate, “dacă este posibil” orele de sport au loc și în sală, fără mască / Absențele elevilor și ale profesorilor vor fi monitorizate
DOCUMENT Elevii vor intra în școală pe 14 septembrie doar dacă părinții lor semnează o declarație pe propria răspundere, altfel nu sunt primiți la ore, prevede ghidul cu normele sanitare publicat de Ministerul Sănătății
Normele Ministerului Sănătății pentru redeschiderea școlilor: Se introduce regula „1 clasă de elevi = 1 sală de clasă” / Responsabili Covid la nivel de unitate, distanță de 1 metru între persoane în cancelarie / Accesul parinților interzis
Normele propuse de Ministerul Sănătății pentru cămine, cantine, transport: Distanțare fizică peste tot / În cămine să fie atribuite camere individuale, iar dacă nu e posibil, camerele să fie ocupate de elevi din aceeași grupă

2 comments
  1. din punctul meu de vedere declaratia este lovita de nulitate, nu are nicio valoare, ordinul de ministru contrazice legea invatamantului si Constitutia Romaniei prin nota de la subsolul declaratiei.
    Nu semnati asa ceva! Nu te poate obliga nimeni sa semnezi. Toti copiii au dreptul la invatamant care este garantat de stat!

  2. Responsabilitatea este impartita, parinti, si organismele locale, primarii, si departamentele educatie locale !

    Acest tov Iulian Cristache ca bucurestiul este reponsabil de scoala din Pocreaca ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației „va recurge la toate căile de atac” în instanță pentru ca doctoranzii care au început studiile la buget cu frecvență, fără bursă pe vechea lege a educației să nu primească și ei bursă, pe noua Lege, anunță Gigel Paraschiv, secretar de stat în Ministerul Educației

Studenții doctoranzi care au început studiile la buget cu frecvență, dar fără bursă, nu vor primi automat bursă, în pofida unei decizii recente a instanței de modificare a regulamentelor în…
Vezi articolul

Andronescu: Clasa pregătitoare devine Clasa I și se propune o Evaluare Națională la clasa a III-a și alta la clasa a VII-a. Clasa a IX-a trece la gimnaziu

Structura sistemului de învățământ va fi modificată, potrivit propunerii făcute vineri de ministrul Educației Ecaterina Andronescu. Prima schimbare va fi redenumirea clasei pregătitoare. Aceasta se va numi ”clasa întâi”. ”Clasa…
Vezi articolul

UPDATE Subiectele la Istorie de la Bacalaureat s-au scurs dintr-o sală de examen din București, pe internet, la scurt timp de la începerea probei obligatorii a profilului / Inspectoratul Școlar București face verificări

Din nou subiectele de la proba scrisă au apărut pe internet la scurt timp după începerea examenului. De data aceasta la proba obligatorie a profilului. Subiectele au fost publicate de…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu, care a părăsit în plin scandal de plagiat conducerea Ministerului Educației, a revenit pe postul de rector al Universității de Agronomie din București “din 3 sau 4 octombrie”, spune cel care i-a ținut locul / “Nicio sesizare” primită încă de USAMV privind acuzațiile de plagiat

Fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, care și-a dat demisia după jurnalista Emilia Șercan a scris că a plagiat într-un curs de specialitate, a revenit în funcția de rector la…
Vezi articolul
Marcel Ciolacu

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, la început de an școlar: „Toaletele din fundul curții sunt o rușine și trebuie să dispară definitiv / #RomâniaEducată trebuie să funcționeze pentru toți, nu doar pentru elitele privilegiate”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis într-un mesaj cu ocazia începerii noului an şcolar că „toaletele din fundul curţii sunt o ruşine” şi trebuie să dispară definitiv într-o ţară europeană,…
Vezi articolul