Federația națională a părinților cere măsuri urgente pentru combaterea consumului și traficului de droguri în rândul tinerilor: Ministerul de Interne și Agenția Antidrog să își regândească sistemul de combatere, prevenție, intervenție și consiliere

1.494 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Federația Națională a Părinților (FNP) solicită măsuri urgente pentru combaterea consumului și traficului de droguri în rândul tinerilor, în contextul acțiunilor desfășurate de DIICOT privind instrumentarea unui dosar ce are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc și trafic de droguri de risc în care sunt anchetați inclusiv elevi de liceu acuzați de trafic de droguri în unități de învățământ.

„Consumul de droguri a luat o amploare alarmantă, vârsta consumatorilor scăzând foarte mult în ultimii ani, concomitent cu creșterea numărului acestora din rândul adolescenților, iar pentru combaterea acestui fenomen este nevoie de eforturi concertate din partea întregii societăți”, susține Federația Națională a Părinților EDUPART, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Federația atrage atenția că „autoritățile locale și naționale cu atribuții de prevenție și supraveghere pentru consumul și traficul de droguri trebuie să conștientizeze amploarea fenomenului, gravitatea situației în care s-a ajuns și să întreprindă măsuri imediate. Considerăm că este necesar ca Ministerul Afacerilor Interne și Agenția Națională Antidrog să își regândească sistemul de combatere, prevenție, intervenție și consiliere, astfel încât acțiunile întreprinse în acest scop să fie vizibile și să aibă efectul scontat”.

„Este extrem de importantă demararea unei ample campanii de informare și educare a familiilor pentru ca acestea să cunoască și să înțeleagă motivele care determină un copil să consume droguri (de la curiozitate, teribilism și până la modul prin care ei încearcă să facă față unor probleme personale sau sociale), să recunoască semnele care indică consumul de droguri, să fie pregătiți să gestioneze o astfel de situație și să ofere suport emoțional pentru copiii/tinerii consumatori”, spune Federația Părinților.

Potrivit organizației, „intervenția cât mai timpurie, la primele semne ale consumului de droguri, este primordială pentru a preveni dependența. Părinții și copiii trebuie încurajați să comunice, să discute deschis acest subiect, să nu se ascundă de teama stigmatizării și să ceară sprijin specializat”.

„O componentă principală a măsurilor de prevenție a consumului de droguri este desfășurarea de activități care să promoveze un stil de viață sănătos, care să ofere alternative pozitive pentru petrecerea timpului liber al copiilor, precum activitățile sportive, artistice sau de voluntariat. În același timp, este nevoie să fie implementat un sistem de servicii medicale adresate consumatorilor minori prin înființarea unor centre de tratament (detox) pentru minori”, se arată în comunicat.

Părinții avertizează că „pentru a reuși toate acestea este nevoie de eforturi conjugate, de implicarea și conlucrarea tuturor instituțiilor de resort, autorități locale și naționale, unități de învățământ, precum și organizații non-guvernamentale, care se ocupă de prevenirea consumului de droguri și tratarea dependenței. Aceste instituții pot fi partenere importante în eforturile de prevenire și combatere a consumului de droguri, prin furnizarea de programe educaționale, terapii, consiliere pentru copii și părinți”.

Descarcă de mai jos comunicatul integral al Federației Naționale a Părinților:

Citește și:
Percheziții în Bacău la persoane care ar fi vândut canabis și amfetamine, inclusiv elevilor / Percheziții într-un dosar de trafic de droguri au loc și în Timișoara
Droguri în licee: Doi suspecți, arestați preventiv pentru 30 de zile, alți doi în arest la domiciliu/ Control judiciar pentru alte trei persoane
Noi le zicem părinților despre consumul de droguri în liceu, ei ne spun că nu sunt probleme, au reacții agresive, spune directoarea Colegiului Caragiale din București, Andreia Bodea
Un grup de elevi din Hunedoara, plecat în Macedonia în cadrul unui proiect Erasmus, se întoarce mai devreme în țară, după ce un elev a fost prins cu droguri asupra sa / Cazul este verificat de o comisie de anchetă formată din membri ai mai multor instituții
UPDATE Elevi cu părinți care lucrează la DNA și MAE, la audieri, după percheziţii la o grupare care distribuia droguri către elevi din licee din Bucureşti – surse


2 comments
  1. Atât timp cât nu se mai poate acționa coercitiv asupra elevilor care fac mari probleme, ca onor ministerul a scos exmatricularea iar elevii recalcitranți trebuie ținuți la ore, să își bată joc de colegi și profesori (in alte tari sunt trimiși la sala de „detenție”, sa se gândească dacă mai continua comportamentul înainte de a fi exmatriculați), școlile și profesorii nu pot face nimic.
    Ministerul favorizează și încurajează comportamentul deviant in loc sa ofere instrumente de sancționare a acestuia.

  2. Securiștii trădători pentru a jefui nestingheriți Romania,au distrus pas cu pas ce este mai important ,familia și invatamantul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Capcanele întinse de Guvernul Ciucă profesorilor, după ce în ultimii doi ani miniștrii Educației au promovat intens creșterea salariului debutantului la nivelul salariului mediu pe economie din anul bugetar încheiat

Salarizarea profesorilor, așa cum a fost adoptată cu forța de Guvernul Ciucă, prin OUG 53/2023, arată două capcane întinse de Executiv pentru corpul profesoral. Concret, în loc să aplice Legea…
Vezi articolul

DOCUMENT Lista celor 450 de școli în care se organizează Masa caldă în acest an școlar, publicată direct în ședința de Guvern, fără ca aceasta să fie pusă în dezbatere publică / Bugetul este cu 299 de mii de lei mai mic decât cel prevăzut inițial pentru 300 de școli

Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru repartizarea pe județe a bugetului pentru cele 450 de școli care fac parte de programul „Masa caldă” se află pe ordinea de zi a…
Vezi articolul

Mesaj Ro-Alert de caniculă în ziua protestului profesorilor din fața Parlamentului. Sunt anunțate 41 de grade în Capitală / Profesorii sunt nemulțumiți de creșterea normei didactice și de reducerea cuantumului plăților pentru plata cu ora, prevăzute în proiectul legii Bolojan

Un mesaj RO-Alert de avertizare meteo de caniculă a fost trimis luni dimineață, pentru perioada 7-8 iulie, în Capitală. Precizăm că luni, 7 iulie, are loc protestul profesorilor față de…
Vezi articolul

Guvernul României: Definirea manualului şcolar ca „bun de interes public” și „principal instrument de lucru al elevului” nu mai reflectă actualitatea realității din societate

„Definirea manualului şcolar ca „bun de interes public” și „principal instrument de lucru al elevului” nu mai reflectă actualitatea realității din societatea națională și internațională, raportat la diversitatea și importanţa…
Vezi articolul