Federația Sindicatelor Libere din Învățământ cere noului Guvern să renunțe la costul standard per elev/preșcolar: Este ‘groparul’ învățământului preuniversitar

3.740 de vizualizări
Simion Hancescu si Ecaterina Andronescu la o conferinta FSLI / Foto: Facebook FSLI
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ cere noului Guvern să regândească sistemul de finanțare a educației și să aloce, în noul an bugetar, 6% din PIB pentru acest sector. Federația condusă de Simion Hăncescu susține că „păstrarea actualului mod de calculare a costului standard per elev/preșcolar înseamnă adâncirea subfinanțării și scăderea calității actului educațional ca principal efect”. FSLI este unul dintre cele două mari sindicate din preuniversitar.

„Costul standard per elev/preșcolar este ‘găselnița’ prin care guvernanții, de-a lungul anilor, nu au făcut decât să mimeze finanțarea educației. Fără alocări de fonduri calculate în funcție de realitățile din școli, educația din România va continua să se degradeze într-un ritm accelerat”, acuză Federația.

  • Amintim că costul standard per elev favorizează școlile care atrag mulți copii, făcând diferența între unitățile de învățământ.

Conform Legii Educației Naționale banii de care dispune o unitate de învățământ pentru desfășurarea procesului instructiv-educativ rezultă prin multiplicarea costului standar per elev/preșcolar cu coeficienți specifici unității școlare și cu numărul de elevi. Valoarea costului standard per elev/preșcolar s-a stabilit pentru prima dată, prin HG în anul 2010, pentru cheltuielile de personal, iar în anul 2013 s-a stabilit și valoarea costului standard per elev/preșcolar privind cheltuielile cu pregătirea profesională, cheltuielile cu evaluarea periodică a elevilor și cheltuielile prevăzute la articolul bugetar ‘bunuri și servicii’„, se arată în comunicatul FSLI.

Federația acuză că, „după nouă ani de la introducerea sa, acest cost standard per elev/preșcolar poate fi numit ‘groparul’ învățământului preuniversitar. Stabilirea ‘din condei’ a valorii costului standard în anul 2010 a însemnat lovitura de grație dată învățământului preuniversitar, acesta accelerându-și prăbușirea„.

„‘Cârpelile’ anuale aduse costului standard prin HG au condus la realitatea pe care o vedem astăzi: puține unități de învățământ din cele peste 6.000 se mai pot încadra în cheltuielile de personal și asta nu pentru că cei care le conduc dau dovadă de rea voință, ci pentru că actualul cost standard este incorect stabilit”, spune FSLI.

Federația sindicală afirmă că „sunt din ce în ce mai multe cazuri în care unitățile școlare nu se pot încadra în costul standard per elev/preșcolar, cum ar fi: unitățile de învățământ din zonele izolate, cu efective mici de elevi la clasă, unitățile de învățământ vocațional, care sunt aproape de desființare, colegiile și liceele cu peste 30 de elevi la clasă, unde majoritatea cadrelor didactice sunt cu gradul I, precum și grădinițele cu efective de copii la grupă peste media prevăzută de lege. Acest lucru ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru Guvern și Parlament, precum și pentru Președintele României”.

„Tot din cauza acestui cost standard subdimensionat s-a redus constant numărul celor din categoria personalului didactic auxiliar și nedidactic, iar cei care au rămas fac cu greu față din cauza volumului mare de muncă. Pentru ca unitățile de învățământ să funcționeze în parametrii normali, pe lângă cadrele didactice, unitățile de învățământ au nevoie și de aceste categorii de salariați”, se arată în comunicat.

FSLI spune că „același dezastru este și în cazul costului standard pentru ‘bunuri și servicii’, atâta timp cât el a crescut de la 301 lei/an per elev/ preșcolar, valoarea din anul 2013, la 370 de lei în anul 2019. Așa s-a ajuns la situația de neacceptat într-o țară normală, ca părinții să aducă bani de acasă pentru supraviețuirea unităților de învățământ. Aceasta este consecința faptului că România nu este capabilă să aloce în prezent decât 2,9% din PIB de la bugetul de stat pentru educație, în condițiile în care, conform LEN, ar trebui să primească 6% din PIB.
Guvernanții nu au făcut în toți acești ani o analiză serioasă a acestui cost standard, pentru a se ajunge la valoarea lui reală, ținând cont de toate condițiile specifice din unitățile școlare. Au avut grijă, însă, pentru a sta liniștiți, să prevadă prin lege obligativitatea ordonatorilor de credite să se încadreze în bugetul aprobat, fiind pasibili chiar de amenzi uriașe dacă nu fac acest lucru”.

„Și pentru ca opinia publică să creadă că în învățământul preuniversitar se face jaf cu banul public, funcționari din MEN au lansat ideea nedemonstrată că în învățământul preuniversitar sunt aproximativ 200.000 de elevi fictivi. Mai grav este că înalți demnitari au preluat pur și simplu această informație pe care au rostogolit-o în spațiul public. Noi nu spunem că nu există situații în care anumiți elevi sunt trecuți în cataloage, dar nu frecventează cursurile, dar nici într-un caz numărul nu este atât de mare”, susține Federația.

Simion Hăncescu, președintele FSLI, afirmă că „dacă se dorește un învățământ de calitate, dacă se dorește ca școala să formeze forță de muncă de care are atâta nevoie România, dacă se dorește să înceteze migrația românilor, atunci trebuie crescută semnificativ investiția în educație. Guvernanții trebuie să lase Consiliul Național privind Finanțarea Învățământul Preuniversitar să stabilească valorea corectă a costului standard per elev / preșcolar și să se țină cont de ea sau cea mai bună variantă ar fi eliminarea acestuia. Păstrarea actualei formule privind stabilirea valorii costului standard înseamnă îngroparea definitivă a învățământului preuniversitar, ‘groparul’ fiind acest cost standard. Considerăm, de asemenea, că Președintele României, profesor la bază, este cel care ar trebui să înțeleagă cel mai bine problemele din sistemul de învățământ preuniversitar generate de acest cost standard și ar putea să solicite partidului care a preluat guvernarea renunțarea la costul standard per elev/preșcolar și alocarea a 6% din PIB educației, ceea ce ar duce la creșterea calității învățământului din România”.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mircea Dumitru: Universitatea din București devine parte a Universității Civice Europene. Care sunt celelalte șapte universități din consorțiul european

“Universitatea din București se alătură unui proiect ambițios, acela al rețelei Universității Civice Europene”, anunță rectorul Mircea Dumitru. Acesta precizează că noul consorțiu este format din opt universități, cu obiectivul…
Vezi articolul

„O mare de biciclete” în faţa şcolii gimnaziale dintr-o comună arădeană. Primarul Letiţia Stoian: Aproape 200 de elevi merg la școală cu bicicleta. Am realizat o pistă de aproape 3 kilometri, pe fonduri europene, și acum mai facem o pistă, cu fonduri de la AFM

O fotografie care surprinde foarte multe biciclete parcate în faţa Şcolii Gimnaziale din comuna arădeană Semlac este redistribuită pe reţelele sociale şi comparată cu imagini din ţările nordice, unde pedalatul…
Vezi articolul

VIDEO Peste 2.000 de profesori au protestat în fața Parlamentului: Nu jucați educația la păcănele! Educația este pilonul societății, nu-l dărâmați! / Proiectul Legii Bolojan crește TVA la cărți cu 6 puncte procentuale, de la 5% la 11%, și la jocuri de noroc cu un punct, de la 3% la 4%

Luni, 7 iulie, are loc protestul profesorilor față de proiectul legii Bolojan. Acesta va fi organizat între orele 11:00 și 13:00, în fața Parlamentului, după cum au anunțat liderii sindicali.…
Vezi articolul

Daniel David: Nimeni nu își propune să nu fie relevante olimpiadele dar nici să devină „excepție a excepțiilor” / Trebuie să fie o competitivitate în care elevii merg din pasiune și apoi să avem o serie de recompense și sub formă de facilități

Ministrul Educației Daniel David spune că elevii trebuie să meargă din pasiune la olimpiade și apoi să fie și o serie de recompense. „În condiții de criză fiscal – bugetară…
Vezi articolul

Imediat după proba de Matematică de la Evaluarea Națională începe ultima lecție de „Educație la înălțime”, în direct de la Dăbuleni: Deșertificarea și efectele schimbărilor climatice. Profesorii se pot înscrie printr-un formular

Ultima lecție din proiectul național „Educație la înălțime” din acest an școlar va fi transmisă în direct pentru mii de copii din Dăbuleni, județul Dolj, joi, 24 iunie, de la…
Vezi articolul