Fenomen în Spania: elevi și tineri care nu învață despre dictatura franchistă la orele de istorie ajung să preia mesaje extremiste și revizioniste de pe TikTok – Le Monde

390 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Elevi care cântă imnul mișcărilor fasciste „Cara al sol” la ore și în excursii, discursuri revizioniste care circulă nestingherit în curțile școlilor și profesori care evită subiectele incomode – în Spania, neînțelegerea profundă a trecutului dictatorial al țării devine teren fertil pentru propagarea unor idei extremiste în rândul elevilor, avertizează publicația franceză Le Monde într-un articol despre creșterea aderării la extrema dreaptă în Spania.

Mulți adolescenți, precum Léo, un băiat de 13 ani din apropierea Madridului, ajung să nu fi studiat niciodată războiul civil sau dictatura franchistă în școală. După o excursie școlară, Léo i-a spus tatălui său: „Prietenul meu Alvaro mi-a spus că, de fapt, republicanii au început războiul și că Franco […] doar a intervenit ca să restabilească ordinea. Și apoi a reconstruit Spania, a construit drumuri și le-a dat de lucru oamenilor”.

  • Deși în programa oficială aceste subiecte ar trebui abordate în clasa a V-a [n.red. original: „6e”; în Franța este primul an de gimnaziu], ele sunt fie omise complet, fie tratate superficial, adesea la finalul anului, din lipsă de timp sau din dorința profesorilor de a evita conflicte cu părinții, notează Le Monde.

„Predarea istoriei recente în școli este foarte redusă și explică lipsa de cunoștințe a tinerilor despre ce a fost dictatura, precum și persistența unor mituri și narațiuni puse sub semnul întrebării de istoriografie”, a declarat profesorul universitar Nestor Banderas pentru publicația citată.

El atrage atenția că aceste mituri capătă din nou forță în contextul ascensiunii extremei drepte și al absenței unei educații istorice sistematice. Deși în liceu ar trebui reluate aceste teme, modul în care sunt tratate depinde de fiecare profesor și de prioritățile stabilite la nivel regional.

În lipsa unei predări consecvente, mulți elevi își formează opinii din surse informale, precum rețelele sociale. Emilio Silva, președintele Asociației pentru Recuperarea Memoriei Istorice, a fost invitat în mai multe școli pentru a le vorbi elevilor despre crimele comise în timpul dictaturii. „În general, chiar și cei care pozează în duri ajung să mă asculte în tăcere. Iar recent, o fată de 16 ani a venit la mine, după un curs, să-mi spună că nu va mai cânta «Cara al sol», că nu știa ce însemna…”, povestește Silva citat de Le Monde.

În paralel, eliminarea recentă a legilor memoriei istorice din mai multe regiuni – precum Valencia, Aragon sau Extremadura – la inițiativa partidului de extremă dreaptă Vox și a Partidului Popular contribuie la lipsa de sprijin instituțional pentru predarea critică a trecutului recent. Lipsa educației istorice favorizează nu doar uitarea, ci și glorificarea unei perioade întunecate din istoria Spaniei, mai atrage atenția publicația franceză.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Educația are „rol crucial” în combaterea populismului și extremismului și „rol critic” în alfabetizarea media în fața dezinformării – Raport OCDE / Amenințările la adresa democrației – incluse printre tendințele majore ce influențează sistemele de educație ale lumii, în 2025
INTERVIU Extremismul explicat pe înțelesul elevilor de profesorul de istorie Mihai Manea, președintele Asociației Profesorilor de Istorie din România
INTERVIU Legionarismul explicat pe înțelesul elevilor de profesoara de istorie Iuliana Căplescu, de la Colegiul Național „Matei Basarab” din București
De ce vor extremiștii să controleze școala și mințile copiilor
Profesorul Radu Vancu: toată expunerea legionară făcută de partidele extremiste are „același scop: normalizarea prezenței în viața publică a fascismului” / Nu s-a ajuns la asasinate, dar „celebrăm criminalii”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se declară “universitatea din România cu cel mai mare număr de studenți internaționali” / Cea mai mare concurență – la medicină dentară în limba franceză

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca declară că are cel mai mare număr de studenţi străini dintre universităţile din România, iar la admiterea din acest an,…
Vezi articolul

Expertiza Inspectoratului de Stat în Construcții: Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” nu prezintă risc de colaps după explozia din Calea Rahovei. Un singur stâlp de beton, afectat de impactul panoului prăbușit din blocul vecin

Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a finalizat expertiza preliminară asupra Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”, aflat în imediata vecinătate a blocului de opt etaje distrus parțial în explozia de pe…
Vezi articolul

Directorii școlilor și inspectoratele școlare verifică dacă se aplică planurile remediale la clasele terminale, spune ministrul Educației: Dacă există sesizări cu privire la nerespectarea planurilor, atunci sigur că și noi putem să verificăm

Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat la TVR Info că directorii unităților de învățământ și inspectoratele școlare verifică sunt puse în aplicare planurile remediale la clasele terminale: „În primul rând,…
Vezi articolul

Profesoară: Dacă face Nicușor Dan un calcul, așa cum îi place dumnealui, s-ar putea să vadă că sunt mai multe ore și mai mulți bani de dat în Învățământ decât erau înainte de nebunia asta

O profesoară din București, care a participat la protestul național al cadrelor didactice, a spus, pentru Edupedu.ro, că au fost introduse noi opționale, astfel încât „să nu plece oamenii din școli”.…
Vezi articolul

Uriașă întârziere în școlile din Brăila a programului Laptele și Cornul: Elevii le-au primit abia la începutul semestrului al II-lea, pentru prima oară pe anul școlar 2021-2022 / Președintele Consiliului Județean dă vina pe Ministerul Educației pentru că a elaborat târziu normele

Programul Laptele și cornul extins și la fructe a început cu 4 luni întârziere în județul Brăila, iar copiii au primit doar laptele și mărul, fără corn, scrie Obiectiv Vocea…
Vezi articolul