Festivalul „Zilele Culturii Japoneze” are loc în perioada 7-14 iunie. Evenimentul este organizat de Universitatea Româno-Americană și Muzeul Național de Artă al României. Programul complet

928 de vizualizări
În perioada 7 – 14  iunie 2024 are loc cea de-a XIII-a ediție a festivalului „Zilele Culturii Japoneze”, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Evenimentul este organizat de Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru”, din cadrul Universității Româno-Americane, alături de Muzeul Național de Artă al României. Scopul evenimentelor este apropierea publicului din România de cultura tradițională niponă, cât și de cea contemporană.

Totodată, festivalul marchează 19 ani de la înființarea CSRJ-AH (Centrul de Studii Romano-Japoneze „Angela Hondru” – n.red), iar cei mai buni 10 cursanți vor fi premiați în cadrul galei aniversare Ajisai Matsuri.

Potrivit comunicatului, evenimentele vizează enigmatica lume a gheișelor, explorarea artelor japoneze precum: ceremonia ceaiului, ikebana, origami, kimono sau pictura tradițională japoneză. Participanții pot vedea Japonia prin ochii unui fotograf japonez de renume.

„Evenimentul este deschis publicului larg și se adresează atât cunoscătorilor culturii nipone, cât și celor ce pur și simplu iubesc Japonia”, după cum se arată în informare.

Programul Festivalului Zilele Culturii Japoneze

Vineri, 7 Iunie 2024

  • Vernisaj „Sound of Water”: De la ora 18:30, în cadrul Universității Româno-Americane, în foaierul corpului C, pasionații de cultură japoneză se vor putea bucura de vernisajul expoziției de pictură ce conține tablouri realizate de Ana Asavei Pietraru și curat de Anca Maria Ciofirla. Accesul este liber.

Miercuri, 12 Iunie 2024

  • Atelier de pictură în acuarelă Geiko și Maiko: Începând cu ora 18,00, la Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru” din cadrul Universității Româno-Americane va avea loc atelierul de pictură în acuarelă ghidat de Alina Bastet, artist plastic și ghid în arta terapeutică. Accesul este pe baza de rezervare.

Joi, 13 Iunie 2024

  • Expoziție „Dincolo de granițele lumii plutitoare”:  Începând cu ora 19,00, în foaierul Sălii Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, va avea loc expoziția ce reunește fotografii ale artistului Keiichiro Matsuo (deținător al unor premii importante în Japonia), lucrări de mari dimensiuni din hârtie, realizate de Alexandra Baranyi (artist origami), aranjamente ikebana create de Andreea Georgescu (instructor autorizat al Școlii Sogetsu, Japonia), kimono-uri semnate Laura Caraman, dar și tablouri ale pictorului Daniel Cherecheș. În deschiderea evenimentului vor susține alocuțiuni domnul consilier Tatsuo Kitagawa, Ambasada Japoniei în România, prof. univ. dr. Mirela Murgescu (Universitatea din București) și co-organizatoarea expoziției, doamna prof. univ. dr. Carmen Tămaș Săpunaru (University of Hyogo).

Vineri, 14 Iunie 2024

  • Demonstrație de Ceremonia ceaiului: Începând cu ora 11:00, Katsunori Meshii (Soukoku), maestru de ceai și vicepreședinte al Școlii Urasenke din Osaka, va realiza o demonstrație de Ceremonia ceaiului în Camera de Ceai aflată la Muzeul Național de Artă al României. Maestrul Meshii a susținut demonstrația la care au luat parte invitații prezenți la summit-ului G20 de la Osaka din anul 2019. La ceremonie va lua parte și gheișa Taka.
  • Ajisai Matsuri: Evenimentul central al Zilelor Culturii Japoneze se va desfășura în Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă, începând cu ora 19,00. Gala va marca cea de-a 19 a aniversare a Centrului de Studii Româno – Japoneze ”Angela Hondru””, conform sursei citate.

„Invitate speciale la eveniment vor fi trei membre ale “cartierului cu flori” (cum sunt denumite zonele cu geisha din Kyoto), aflate pentru prima data în Romania pentru a lua parte la un spectacol extraordinar de muzică și dans traditional japonez.

Geiko Ayano, o artistă cu experiență, care și-a început ucenicia în cartierul Pontocho la 16 ani, imediat după terminarea perioadei de învățământ obligatoriu, a devenit maiko la 17 ani și geiko la 21. Instrumentul preferat este flautul, d-ra Ayano fiind și o dansatoare de excepție.

Geiko Taka a urmat o cariera similară, devenind geiko la 22 de ani. Este specialistă în danstradițional și ceremonia ceaiului.

Maiko Hidesaki (geisha în devenire) este o tânără deosebit de talentată, care se specializează în dans și ceremonia ceaiului.

Toate cele trei artiste provin de la o casă de ceai din faimosul cartier Pontocho din Kyoto.

Tot în cadrul galei Ajisai Matsuri artistul Tenkeii Nomura ne va încânta cu un fascinant show ikebana. Tenkeii Nomura san realizează aranjamente în stilul Școlii Sogetsu și este ambasador onorific al prefecturii Ishikawa. Revine la București după ce a mai susținut spectacole în trecut pe scena Teatrului Odeon dar și aici, la Sala Auditorium a MNAR”, potrivit comunicatului.

Comunicatul integral poate fi consultat mai jos:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș-Bolyai, după discuții cu manifestanții pro-Palestina: toate colaborările în vigoare, cu companii sau alte instituții, vor fi făcute publice / În absența unor sancțiuni ale statului român sau ale Comisiei Europene, măsurile unilaterale ar situa UBB în afara cadrului legal

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță, într-o poziție transmisă după discuții avute luni cu un grup de manifestanți pro-Palestina, că va susține facilități pentru cadrele academice și studenții cu statut de…
Vezi articolul

Eveniment al Fundației Vodafone și Edupedu.ro, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București

VIDEO Profesorii vor construi Școala din viitor și au un rol esențial în folosirea strategică a tehnologiei în educație

Peste 160 de profesori au participat, pe 15 octombrie 2024, la Conferința Națională „Școala din Viitor: Resurse și conținut transdisciplinar pentru profesorii de gimnaziu”, eveniment dedicat cadrelor didactice din România.…
Vezi articolul

VIDEO Protest în fața Teatrului Național din București. Peste 500 de studenți au scandat luni seară: „Nu fascism, nu război, nu Georgescu în turul doi! Călin Georgescu, noul Antonescu! Ne-am săturat, de aia nu plecăm, lupta antifascistă noi o câștigăm!” / La protest și-a făcut apariția jandarmeria

Peste 500 de studenți au protestat în fața Teatrului Național din București, după ce în primul tur al alegerilor prezidențiale primul loc a fost câștigat de Călin Georgescu, candidat pro-rus…
Vezi articolul

Cum vor fi ajutați copiii cu CES, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar. Părinții trebuie să aleagă una dintre formele de sprijin: Vouchere educaționale nou introduse sau alocația de hrană și cazarmament – surse

Toți copiii cu cerințe educaționale speciale (CES), inclusiv cei cu dizabilităţi, din școlile de masă sau speciale, de stat şi particulare vor putea beneficia vouchere educaţionale în cuantum fix sau…
Vezi articolul

OFICIAL Liceele cu rată de promovare zero la BAC nu vor putea să înființeze clase de a IX-a / Ministerul Educației și Cercetării propusese în mandatul Ligiei Deca ridicarea interdicției pentru aceste licee

Liceele unde nici un elev nu promovează BAC-ul nu vor putea în continuare să înființeze clase de a IX-a, potrivit ordinului de ministru privind metodologia de fundamentare a cifrei de…
Vezi articolul