Finlanda anunță că şcolile „este posibil” să nu se redeschidă până la finalul anului şcolar. Guvernul extinde până pe 13 mai măsurile de combatere a epidemiei de coronavirus

6.593 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Finlanda va extinde cu o lună, până pe 13 mai, aplicarea majorităţii măsurilor destinate ţinerii sub control a focarului epidemiei de COVID-19, a anunțat luni premierul Sanna Marin, informează Reuters. Guvernul a comunicat că în ceea ce privește școlile, acestea este posibil să nu se redeschidă înaintea închiderii anului şcolar, la sfârşitul lunii iunie, relatează Agerpres.

Deciziile au fost luate după ce autorităţile finlandeze au confirmat existenţa a 1.313 cazuri de COVID-19, înregistrându-se 13 decese.

Finlanda a restricţionat traficul la graniţe, a interzis întâlnirile publice cu mai mult de 10 persoane, a închis şcolile pentru majoritatea elevilor şi a îndemnat populaţia să stea acasă cât mai mult. Majoritatea restaurantelor s-au închis după ce, săptămâna trecută, guvernul le-a cerut să se limiteze la livrări, deşi o decizie oficială în acest sens este încă în curs de aprobare în Parlament.

Parte dintre finlandezi s-au declarat îngrijorați cu privire la măsurile relaxate de control al răspândirii epidemiei adoptate în ţara învecinată, Suedia. În acest context, Guvernul de la Helsinki a anunţat controale mai stricte la frontierele vestice şi nordice cu Suedia şi Norvegia unde, de zeci de ani, oamenii fac naveta.

Ministrul finlandez de Interne, Maria Ohisalo, a declarat luni seara că guvernul urmăreşte să impună o carantină de două săptămâni cetăţenilor suedezi şi finlandezi care călătoresc frecvent peste graniţă, scrie Agerpres.

Ministrul de finanţe, Katri Kulmuni, a anunțat că peste 280.000 de persoane au fost disponibilizate, bilanţ ce nu include concedierile din companiile care au mai puţin de 20 de angajaţi şi care sunt scutite de astfel de raportări.

Amintim că Finlanda a închis toate grădinițele, școlile și universitățile, pe 18 martie 2020, pentru a limita răspândirea noului coronavirus. Doar o săptămână mai târziu, autoritățile au revenit asupra deciziei și au permis ca elevii din primele trei clase primare să meargă la şcoală, dar numai în cazul în care părinţii nu pot rămâne acasă pentru a avea grijă de ei.

Finlanda a declarat pe 16 martie 2020 stare de urgenţă pentru a lupta împotriva epidemiei de coronavirus. Prim-ministrul Sanna Marin a declarat atunci că programul va permite închiderea imediată a frontierelor dacă va fi necesar, iar școlile şi universităţile să rămână închise de pe 18 martie până pe 13 aprilie.

Citește și:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Ministrul Educației: Măsurile fiscal-bugetare au zguduit deja vechile paradigme. Nimeni nu mai este mirat că discutăm despre 8 ore timpul de lucru și că în timpul de lucru ai și predare, și pregătire pentru predare, și activități birocratic-administrative

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că „măsurile fiscal-bugetare au zguduit deja vechile paradigme”. Acesta a afirmat, în cadrul podcastului Lecția de azi, că „nimeni nu mai este mirat…
Vezi articolul

Mai mulți bani pentru infrastructura studențească, o infrastructură școlară mai bună, măsuri de reducere a abandonului universitar, mecanisme de actualizare pentru burse – revendicările organizațiilor de tineret pentru viitorul Guvern

Planurile-cadru să fie corelat cu nevoile reale ale elevilor, să fie introduse mecanisme de actualizare pentru bursele școlare, infrastructura școlară, dar și cea destinată studenților să fie îmbunătățită, iar măsuri…
Vezi articolul

Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educației, după discuțiile cu președintele Klaus Iohannis: „Cred că există posibilitatea detensionării situației în momentul de față, dar decizia va fi strict a colegilor noștri”

Liderul FSE, Marius Nistor, a spus la ieșirea de la discuțiile cu președintele Klaus Iohannis că discuția a fost constructivă: „Cred că există posibilitatea detensionării situației în momentul de față,…
Vezi articolul