Finlanda revine asupra deciziei de a închide toate școlile

4.321 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Finlanda a revenit asupra deciziei de acum o săptămână de a închide toate şcolile, luată în cadrul măsurilor de luptă împotriva răspândirii coronavirusului, relatează dpa, preluată de Agerpres.

Guvernul finlandez a anunțat că, începând de luni, elevii din primele trei clase primare au voie să meargă şcoală în cazul în care părinţii nu pot rămâne acasă pentru a avea grijă de ei.

Ministrul finlandez al educaţiei, Li Andersson, a emis sâmbătă un apel către părinți să nu îi trimită pe copii la școală, în contextul pandemiei de coronavirus, decât dacă nu au alte soluții. Copiii de grădiniță și cei de clasele I-III „vor fi duși în învățământul local numai dacă trebuie. Recomandarea puternică a guvernului este să își organizeze studiile și grădinița acasă„, a scris Li Andersson pe pagina sa de Facebook. Ministrul a subliniat că nu există școli deschise pentru copiii de clasa a IV-a și mai mari.

Locul pentru educația timpurie a copilăriei și elevii mici este, de asemenea, acasă. Vii la școală doar dacă e imposibil să organizezi învățarea la distanță„, a continuat ministrul finlandez al Educației.


Finlanda a declarat pe 16 martie 2020 stare de urgenţă pentru a lupta împotriva epidemiei de coronavirus. Prim-ministrul Sanna Marin a declarat atunci că programul va permite închiderea imediată a frontierelor dacă va fi necesar, iar școlile şi universităţile să rămână închise de pe 18 martie până pe 13 aprilie.

Citește și:

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Majoritatea profesorilor lucrează mult mai mult de 8 ore pe zi, spune profesorul de limba germană Sorin Giurumescu: Să încerci să-i obligi să stea efectiv în școală ar însemna să-i demotivezi tocmai pe aceia care își fac treaba bine, ar fi o nouă birocratizare

Majoritatea profesorilor lucrează mult mai mult de 8 ore pe zi, atrage atenția profesorul de limba germană Sorin Giurumescu. El avertizează că o eventuală obligativitate a prezenței fizice continue în…
Vezi articolul

Vacanțele lungi conduc la pierderi de învățare pentru elevii vulnerabili, spune ministra Educației din Franța, care anunță că din 2026 ar putea tăia din cele 8 săptămâni de vacanță de vară

Ministrul Educației Naționale din Franța, Élisabeth Borne, a anunțat în fața senatorilor lansarea unei „mari consultări privind timpul școlar”, reluând dezbaterea sensibilă despre durata vacanțelor de vară. Potrivit declarațiilor acesteia,…
Vezi articolul

Transportul școlar „s-a îmbunătățit considerabil”, susține secretarul de stat Sorin Ion: Am eliminat plafoanele de decont și am rezolvat problema pentru copiii care nu au un mijloc de transport în comun pe ruta spre școală / Numărul de plângeri pe decontare transport a scăzut și tinde către zero în acest moment

Eliminarea plafoanelor de decontare și introducerea sumelor forfetare pentru rutele fără transport public au redus aproape complet numărul plângerilor din partea elevilor și părinților referitoare la decontarea transportului școlar, susține…
Vezi articolul