Fostă directoare a unei școli profesionale, cercetată pentru că și-ar fi însușit bursele sociale ale elevilor

[jp_post_view]
Foto: Poliția Română
O fostă directoare a unei şcoli profesionale din Ialomiţa este cercetată pentru abuz în serviciu şi delapidare a unor fonduri instituţionale, după ce, timp de trei ani, şi-ar fi însuşit o parte din bursele elevilor care proveneau din familii cu posibilităţi materiale reduse, potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Ialomiţa, informează Agerpres.

Prejudiciul este estimat la 22.000 de lei, bani pe care fosta directoare i-ar fi oprit din bursele sociale ale elevilor.

 „Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi delapidare a unor fonduri instituţionale. Din verificări a reieşit că, în perioada 2018-2021, o femeie în vârstă de 54 de ani, director al unei şcoli profesionale din judeţul Ialomiţa, şi-ar fi însuşit o parte din fondurile alocate pentru bursele şcolare”, se arată într-un comunicat al IPJ Ialomiţa.

Femeia are 54 de ani, predă în continuare și faptele s-au petrecut cât tip era directoare a Şcolii Profesionale Reviga din judeţul Ialomiţa. Faptele au fost descoperite de noua directoare a şcolii, care a sesizat Inspectoratul Şcolar, care a cerut un control la şcoala respectivă, mai transmite sursa citată.

A fost întocmit un dosar de cercetare penală şi se fac verificări în vederea stabilirii situaţiei de fapt.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mărirea normei didactice de predare afectează calitatea educației, spune Lucia Cojocaru, lider de sindicat: Mulți tineri care acum vor veni în învățământ se vor gândi de două ori dacă vor mai fi profesori sau nu

Lucia Cojocaru, președinte al Sindicatului Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean (SLIPC), a declarat că mărirea normei didactice de predare pentru profesori afectează calitatea educației. „Vă dați seama că mulți tineri…
Vezi articolul

Olimpiadă de matematică cu probleme, la clasele a V-a și a VI-a. Părinții acuză umflarea notelor în anumite județe. Radu Gologan: Am cerut copii ale lucrărilor notate cu peste 25 de puncte

Olimpiadă cu probleme, anul acesta, la matematică. Ecaterina Andronescu a modificat regulamentul de organizare a olimpiadei județene și în locul numărului fix de “câștigători” pe fiecare clasă care se calificau…
Vezi articolul

Școlile mai pot cere bani pentru programul Săptămâna Verde până la finalul anului 2025 / Fondul de 100 de milioane de lei alocat de Administrația Fondului de Mediu nu a fost cheltuit, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu

Fondul de 100 de milioane de lei alocat de Administrația Fondului de Mediu (AFM) pentru desfășurarea programului Săptămâna Verde în 2024 și 2025 nu a fost cheltuit, spune ministra Mediului,…
Vezi articolul