Fostă șefă a Inspectoratului școlar din Arad, condamnată la închisoare cu supendare pentru abuz în serviciu: a concediat un inspector școlar care criticase PSD / Decizia instanței nu e definitivă

2.706 vizualizări
SURSA: www.facebook.com/stoenescu.anca
Fostul inspector şcolar general din Arad Anca Şipoş (Stoenescu) a primit o condamnare de un an şi patru luni de închisoare cu suspendare, în primă instanţă, pentru că în 2019 l-ar fi concediat abuziv, „din considerente politice”, pe inspectorul şcolar Paul Barta, care o criticase public, dar criticase şi alţi lideri PSD, partid din care Şipoş făcea parte, anunță Agerpres, preluat de G4Media.ro.

Anca Şipoş a fost trimisă în judecată în 2022, într-un dosar disjuns dintr-o anchetă a DNA care viza lideri PSD Arad.

Prin sentinţa dată de Judecătoria Arad, care poate fi atacată cu apel în termen de zece zile, fosta şefă a Inspectoratului Şcolar Judeţean este condamnată la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. Termenul de supraveghere stabilit este de doi ani.

Complementar, instanţa a decis să îi interzică temporar unele drepturi, cum ar fi dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

De asemenea, instanţa îi impune fostei inspectoare să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Arad şi să presteze muncă în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local al municipiului Arad sau în cadrul Consiliului Local al comunei Vladimirescu, pe o perioadă de 60 de zile, conform sursei citate.

DNA anunţa în decembrie 2019, printr-un comunicat de presă, că Anca Şipoş, „în calitatea sa de inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, ar fi dispus, din considerente politice şi cu încălcarea Legii educaţiei naţionale, eliberarea din funcţie a unui inspector şcolar pentru criticile aduse partidului”.

Fosta şefă a ISJ Arad îl concediase pe inspectorul Paul Barta, care criticase public PSD şi unele acţiuni ale instituţiei conduse de Anca Şipoş, mai scrie Agerpres, preluat de G4Media.ro.


1 comment
  1. Sunt confuz, ISJ-urile sunt sedii politice, sau sediile politice sunt ISJ-uri. Avem inspectori sau lideri politici? Ţara lui Papură Vodă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mădălin Bunoiu, profesor de fizică și președinte ARACIS: Tinerii nu mai au curiozitatea să cerceteze pentru că n-au avut posibilitatea să încerce vreodată. Numărul de laboratoare de chimie, de fizică, de biologie din școlile primare, gimnaziale și licee este incredibil de mic

Președintele Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), Mădălin Bunoiu, remarcă numărul de laboratoare de chimie, fizică sau biologie, din școli, „incredibil de mic”, în special la sate.…
Vezi articolul

Mai mulți elevi de la liceul Lenau din Timișoara au protestat și refuză să intre la ora de limba română din cauza comportamentului profesoarei, care ar promova legionarismul / Conducerea școlii a sancționat-o disciplinar / Inspectorul general adjunct al ISJ Timiș: Avem nevoie de pârghii legale mai bune, să putem suspenda cadrul didactic pe perioada cercetării disciplinare

Elevii de la clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara au protestat timp de 2 zile în fața școlii, săptămâna aceasta, pe motiv…
Vezi articolul

Emilia Șercan, despre poziția premierului-ministru interimar al Educației în scandalul de plagiat al lui Radu Marinescu: Bolojan a a declarat că lucrurile de care ministrul justiției e acuzat sunt de 15-20 de ani în urmă. Pe Anastasiu și pe Moșteanu, însă, i-a evaluat exact pentru scandaluri vechi, nu pentru ce au făcut ca membri ai Guvernului

În dubla calitate de premier și de ministru interimar al Educației, Ilie Bolojan „a declarat că ‘Lucrurile de care este acuzat [Radu Marinescu] nu s-au întâmplat în mandatul de ministru,…
Vezi articolul

Locurile la liceu alocate pe București, identice cu cele de anul trecut, anunță Inspectoratul. Elevii de clasa a VIII-a află cu o săptămână înainte de sfârșitul școlii pe ce locuri dau admitere

Elevii de clasa a VIII-a află cu doar o săptămână înainte de a termina școala câte locuri disponibile sunt la liceu și școala profesională. Cu întârziere, Ministerul Educației a trimis…
Vezi articolul