Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu: Cred că masteratul didactic e necesar, dar nu în forma legii Iohannis. Nu omorâți o idee bună doar pentru că este prost legiferată

1.124 de vizualizări
Daniel Funeriu / Foto: Facebook.com/Daniel Funeriu
Daniel Funeriu / Foto: Facebook.com/ Daniel Funeriu
Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu, inițiatorul Legii educației nr. 1/2011 care a introdus masteratul didactic de 2 ani, atrage atenția că forma actuală a acestuia – reglementată de Legile educației nr. 198/2023 și 199/2023, cunoscute ca Legile Deca-Iohannis – este o versiune diminuată, fără suficientă pregătire de specialitate. Într-o postare pe rețeaua Facebook, Funeriu susține că ministrul actual, Daniel David, este „prizonierul” acestei legi și că atacurile la adresa lui sunt nejustificate, câtă vreme nu el este autorul reglementării.

„A cunoaște foarte bine o materie și a ști cum să o predai la diferite grupuri de vârstă sunt două fețe ale aceleiași monede”, explică fostul ministru.

El a oferit exemplul personal: „În 30 de minute aș fi pregătit să țin o conferință despre chimie la orice universitate din lume, dar pentru un curs la clasa a VIII-a mi-ar lua mult mai multă pregătire și nici nu sunt convins că aș preda cum trebuie”.

Din 2029, masteratul didactic va fi obligatoriu pentru a deveni profesor

Legea 198/2023 prevede un masterat didactic de 1 an (2 semestre) sau 1 an și jumătate (3 semestre), condiție obligatorie pentru cei care vor să predea începând cu anul 2029. În prezent, masteratul didactic de 2 ani introdus prin Legea 1/2011 va continua să primească studenți inclusiv în anul universitar 2025-2026.

  • Masteratul didactic din legea 1/2011 a fost pus în aplicare abia în anul universitar 2020-2021, în stadiu de pilot, printr-un ordin semnat de Monica Anisie, după ce a fost blocat timp de aproape un deceniu.

Daniel Funeriu precizează că forma prevăzută în Legea Deca-Iohannis nu mai permite includerea conținutului de specialitate, ceea ce contrazice logica unui program care să pregătească viitorii profesori și pe conținut, nu doar pe metodică. „Cel puțin așa cum citesc eu legea 199, ministrul e obligat azi să propună un masterat didactic fără materia de specialitate”, afirmă acesta.

Funeriu: Fiți pragmatici, modificați legea

„De când am plecat din minister nu am atacat sau lăudat un ministru în funcție decât în situații excepționale. Nu comentez reducerile și «optimizările» care azi sunt la ordinea zilei. Știu din experiență că bani aduce ministerul de finanțe, că doar nu vine ministrul educației cu bani de la mama de acasă. Știu că alocarea banilor aduși de ministrul de finanțe către ministere e făcută de premier. Da, dacă aș fi avut succes electoral nu aș fi «tăiat» de la educație, aș fi realocat bani în sânul educației, dar nu am avut, așa că nu are relevanță să comentez prea mult despre bani”, mai notează fostul ministru în postarea sa.

„Nu omorâți o idee bună – masteratul didactic – pentru că e prost legiferată și, prin urmare, ministrul trebuie să o aplice”, mai transmite Funeriu, care sugerează criticilor să se concentreze pe modificarea legii, nu pe criticarea aplicării ei.

El adaugă că „da, poate ar fi fost mai bine ca înainte de propunerea de Ordin al ministrului (care e în dezbatere, nu adoptat!) să existe o discuție despre conținutul legii, dar această lege s-a discutat deja 10 ani, așa că nu e irațional să crezi că comunitatea intelectuală din România -care a tăcut sublim- e de acord cu ea. Nu?”.

Ministrul Educației: Aștept sugestiile. Voi susține o formă adecvată a pregătirii profesorilor

Reacția lui Daniel Funeriu vine în contextul dezbaterilor generate de proiectul de ordin privind noul masterat didactic, aflat în consultare publică până pe 1 august. Miercuri, 23 iulie, ministrul Daniel David a transmis că „aștept sugestiile în timpul legal. Voi susține în final o pregătire didactică universitară adecvată”.

Oficialul a răspuns astfel criticilor publicate în Edupedu.ro de decana Facultății de Litere a Universității din București, Oana Fotache Dubălaru, și de directorul Departamentului de Matematică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Ionel-Dumitrel Ghiba; ambii semnalează pericolul reducerii calității pregătirii profesorilor dacă masteratul devine un program redus la un an fără componentă de specialitate.

Tot recent, spre finalul lunii iunie 2025, a venit un prim avertisment public, din partea facultăților Universității din București (UB): masteratul didactic din legea Deca-Iohannis nu respectă criteriile Bologna, iar studiile riscă să nu fie recunoscute internațional, semnalau acestea – documentul integral aici.

Citește și:
PROIECT Masteratul didactic obligatoriu pentru oricine vrea să devină profesor. Disciplinele de studiu și condițiile de organizare / La masterul de un an lipsesc 4 discipline față de cel din prezent, iar practica are 50 de ore în plus
Avertisment public al facultăților Universității din București: Masteratul didactic din legea Deca-Iohannis nu respectă criteriile Bologna, iar studiile riscă să nu fie recunoscute internațional
Op Ed / Profesorul Bogdan Crețu: Masterul didactic de un an este o prostie prețioasă pentru că te învață să vinzi o marfă pe care n-o ai, să predai ce n-ai apucat să asimilezi prea bine
O radiografie pe scurt a unor măsuri care pot duce la un dezastru în viitorul școlii matematice din România / Op Ed Dumitrel Ghiba, directorul Departamentului de Matematică al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași
Jumătate de masterat călare pe-un sistem cangrenat / Op Ed Oana Fotache Dubălaru, decana Facultății de Litere a Universității din București

1 comment
  1. O, foarte echilibrat aici dl Funeriu, bravo! Zice bine, de schimbat legea, e cel mai practic. Da, au aflat tot din Europa că ale lor masterate riscă să nu fie recunoscute. Mă bucur! Deci tot de la Europa civilizată învățăm. Să rețineți asta și în alte situații, dlor din minister!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca anunță un nou „record” de înscrieri pentru cele 500 de burse de studiu în România pentru cetățenii non-UE, fără nicio precizare despre întârzierea de 45 de zile la anunțarea rezultatelor pentru aplicanți

Ministra Educației, Ligia Deca, anunță un nou „record” de înscrieri pentru cele 500 de burse de studiu în România pentru cetățenii din afara Uniunii Europene, fără nicio precizare despre întârzierea…
Vezi articolul

O profesoară detașată la Palatul Copiilor din București, timp de doi ani, cu rezultate și îndrăgită de părinți și copii, ar fi presată să plece de conducerea instituției și de câteva colege apropiate directoarei – acuză părinții în mai multe memorii / Teodora Bentz, directoarea palatului: Nu se poate vorbi în cazul niciunui manager sau a vreunei conduceri de presiune

Acuzații de îndepărtare a unei profesoare de dansuri populare de la Palatul Copiilor din București. Mai mulți părinți susțin în memorii trimise către Ministerul Educației că administrația Palatului ar fi…
Vezi articolul

Klaus Iohannis: Autoritățile să încerce să mențină școala în funcțiune atât de mult cât se poate / Profesorii evident că merită stimulentul pentru predarea pe perioada de alertă. Întrebarea e dacă, momentan, se poate

„Trebuie sa evităm știri panicarde și descrierea unor situații extreme, care, sigur, teoretic sunt posibile. Eu cred că autoritățile trebuie să încerce să mențină școala în funcțiune atât de mult…
Vezi articolul