Fostul ministru PSD al Sănătății, Florian Bodog, care și-a pierdut titlul de doctor pentru că a plagiat aproape integral teza, nu va mai fi profesor asociat la UMF Cluj. Rector: Probabil că nu o să îi mai oferim un contract, deși pe noi ne-ar ajuta să avem un profesor aici

[jp_post_view]
Foto: gov.ro
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Anca Dana Buzoianu, a recunoscut că universitatea i-a oferit un contract de profesor asociat fostului ministru al Sănătății, Florian Bodog, deși acestuia i-a fost retras titlul de doctor din cauza plagiatului, însă în urma apariției informației în presă, „probabil că nu o să îi mai oferim un contract, deși pe noi ne-ar ajuta să avem un profesor aici”, a declarat aceasta pentru Europa Fm.

Inițial, rectorul UMF Cluj, Dana Buzoianu, a negat informația care a apărut inițial în presa locală, spunând că nu există, în acest moment, un contract cu profesorul Florian Bodog și etichetând drept fake news articolele apărute în presă.

Buzoianu a adăugat că nu ar avea nicio problemă cu această colaborare, pentru că lui Florian Bodog i-a fost retras doar unul dintre cele două doctorate, cel în medicină fiind în continuare valabil. Însă, confruntată cu aspectul moral al situației Buzoianu a spus pentru Europa FM că va reevalua situația.

„Până acum, știți cum e și cu doctoratul ăsta, că și eu m-am interesat: are două doctorate. Și doctoratul retras e cel în economie nu în medicină. În același timp, universitatea mea, în acest moment nu are profesor la chirurgie plastică. E o chestie de utilitate, ca să zic așa. Nu avem, nu avem nici conferențiar, nici profesor. Datorită situației pe care ați menționat-o, probabil că nu o să-i mai oferim (n. red. contract) deși pe noi ne-ar ajuta să avem un profesor aici”.

Bodog a rămas în 2019 fără titlul de doctor în Management după ce Consiliul Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a dat verdictul că acesta și-a plagiat teza de doctorat, anunța PressOne la vremea aceea. Lucrarea fostului ministru al Sănătății a fost plagiată aproape integral, potrivit deciziei CNATDCU.

Plagiatul din teza lui Bodog, intitulată „Managementul şi marketingul unităţilor sanitare”, a fost constatat de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) în iulie 2018, şi confirmat de CNATDCU la data de 25 iulie 2019. Bodog a atacat în justiție decizia administrativă a CNATDCU.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, printr-o sentință definitivă, să îi retragă lui Florian Bodog titlul de profesor abilitat şi dreptul de a conduce doctorate, pe motiv că nu a îndeplinit criteriile minime pentru această avansare profesională.

Mai mult, Bodog a obţinut fraudulos titlul de profesor şi de conducător de doctorate, pentru că nu a respectat condiţia impusă de CNATDCU de a fi semnat ca autor principal cel puţin 6 articole ştiinţifice publicate în reviste cotate ISI.

Acest criteriu este obligatoriu atât pentru cei care aspiră la titlul de profesor, cât şi pentru cei care vor să obţină certificatul de abilitare, adică dreptul de a coordona doctorate. Bodog a fost apărat de Senat când DNA a cerut ridicarea imunității.

Sursă foto: gov.ro

Citește și:
Fostul ministru PSD al Sănătății, Florian Bodog, care și-a pierdut titlul de doctor pentru că a plagiat aproape integral teza de doctorat, conform CNATDCU, a devenit cadru didactic asociat la UMF Cluj


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fostul președinte al Consiliului de etică universitară este păstrat pentru încă 4 ani în CEMU chiar de Ministerul Educației, care constata în vară că a fost angajat titular la două facultăți simultan, lucru ilegal. Trei din cei cinci noi membri provin de la Universitatea Politehnica București

Noua componență a Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU), organism consultativ al Ministerului Educației care verifică respectarea eticii în universități, a fost publicată în Monitorul Oficial. Ciprian Ion Preda,…
Vezi articolul

Discuții aprinse pe legile educației pe tema supraaglomerării claselor / Ligia Deca spre o deputată: Vă rog să nu mă întrerupeți, că eu nu v-am întrerupt / Președinta comisiei de învățământ, Natalia Intotero: Nu trebuie să strigăm unii la ceilalți. Am s-o rog și pe doamna ministru să respecte instituția Parlamentului și pe colegii prezenți

Un amendament privind numărul maxim de elevi dintr-o clasă a stârnit discuții aprinse în comisia de învățământ din camera Deputaților, vineri, între deputata Ana-Lorena Predescu (PSD) și ministra Educației Ligia…
Vezi articolul
Rezultate finale Evaluarea Națională 2020

Aproape 58 de milioane de lei, proiect cu fonduri europene, pentru standardele de evaluare în educație până la finalul anului viitor. Ministerul Educației: Va asigura o evaluare unitară la nivel național atât pentru evaluările curente și sumative, cât și pentru examene

Ministerul Educației demarează implementarea proiectului „Standardizare și evaluare unitară pentru sistemul de educație preuniversitar – STANDEV”, anunță instituția într-un comunicat. Semnarea contractului de finanțare între Ministerul Educației (prin Centrul Național…
Vezi articolul

SURSE Planurile-cadru pentru liceu au fost modificate. Elevii vor avea câte o oră în plus pe săptămână, în anul școlar viitor, la toate profilurile și specializările, pentru noua disciplină „Istoria evreilor” inclusă în trunchiul comun

Din anul școlar 2023-2024, elevii de clasa a XI-a vor avea o oră în plus în fiecare săptămână, oră ce va fi alocată disciplinei „Istoria evreilor. Holocaustul”, potrivit unor ordine…
Vezi articolul