Fostul premier și ministru al Educației din Franța, Gabriel Attal, și-a lansat o asociație-hub pentru lupta contra hărțuirii în școli, care va forma profesori și va consilia elevii afectați de bullying

152 de vizualizări
Gabriel Attal / Foto: Facebook.com
Fostul premier și ministru al Educației din Franța, Gabriel Attal, a anunțat lansarea unei noi asociații, „Faire Face”, dedicată combaterii hărțuirii în școli, potrivit FranceInfo. Aceasta are scopul de a sprijini elevii, cadrele didactice și părinții în gestionarea cazurilor de intimidare și violență în mediul școlar.

Co-președinte alături de Béatrice Le Blay, al cărei fiu Nicolas s-a sinucis în septembrie 2023, și de Elian Potier, fostă victimă a hărțuirii, Attal, actual deputat, a promis să „împartă munca” cu ei, prin intervenții în instituțiile de învățământ, dar mai ales cu un rol de „impulsionare”.

Potrivit presei din Hexagon, asociația va aborda hărțuirea pe trei direcții principale:

  • Sprijin psihologic pentru victime – „Faire Face” va colabora cu specialiști pentru a oferi ajutor și consiliere elevilor afectați.
  • Formarea cadrelor didactice – Profesorii vor beneficia de sesiuni de instruire pentru a putea recunoaște și interveni eficient în cazurile de hărțuire.
  • Colaborare cu organizațiile non-guvernamentale – „Faire Face” va colabora cu organizații din domeniu, pentru a extinde sprijinul oferit în cadrul școlilor.

În cadrul evenimentului de lansare a asociației, miercuri, 6 noiembrie, Gabriel Attal a subliniat că „această asociație se va baza mult pe angajamentul voluntarilor și, sperăm, destul de repede, pe angajați permanenți ai asociației (…), iar noi vom fi acolo ca un reper, pentru a stabili direcția asociației”.

Amintim că una din măsurile luate de autoritățile din Franța a fost, în august 2023, ca elevul responsabil de comportament agresiv la adresa colegilor săi să poată fi mutat la altă școală, așa încât elevul-victimă să nu mai fie nevoit să o facă.

Tot în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Naționale de Luptă Împotriva Hărțuirii Școlare, actuala ministră a Educației, Anne Genetet, a anunțat că va continua implementarea anuală a unui chestionar anonim de detectare a hărțuirii, potrivit Europe1.fr.

  • Lansat inițial anul trecut, acest chestionar le oferă elevilor oportunitatea de a împărtăși liber experiențele legate de hărțuire. Disponibil pentru elevii din clasele CE2 până la Terminale, chestionarul va putea fi completat în perioada 7-15 noiembrie. În plus, Genetet s-a adresat tinerilor din Franța printr-o postare pe rețeaua X (fosta Twitter), subliniind importanța acestei inițiative în crearea unui mediu școlar sigur.
VIDEO Lansarea asociației „Faire face” a fostului premier Gabriel Attal:
Citește și:
Elevii agresori vor fi mutați, în ultimă instanță, în alte școli, nu victimele acestora – decizia împotriva bullying-ului promisă de autoritățile din Franța a fost adoptată


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române condamnă public derapajele extremiste: Memoria fascismului românesc interbelic a revenit și amenință astăzi să distrugă cea mai fastă perioadă istorică a noastră

Institutul de Istorie a Religiilor (IIR) al Academiei Române își exprimă îngrijorarea profundă față de creșterea discursurilor fasciste, extremiste și antisemite în România, într-un comunicat public semnat de directorul instituției,…
Vezi articolul

Ce este „Peer-review-ul” și de ce un răspuns la o solicitare de presă nu are nevoie de așa ceva / Cum a fost folosit ca pretext pentru cenzură un concept fundamental din știință și ce nu stă în picioare în explicațiile ministrului Educației și Cercetării Daniel David în cazul IȘE, plus rezumat în limba engleză

Ministrul Educației susține într-un comunicat dat joi, 23 iulie, că a blocat răspunsul Institutului de Științe ale Educației (ISE) pentru că îl considera un „draft” și că nu ar fi…
Vezi articolul

ANOSR, alianța studenților condusă în trecut de actualul ministru Deca, a ieșit la mitingul de amploare din București și anunță că se solidarizează cu profesorii

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, ANOSR, anunță că este astăzi alături de cadrele didactice din învățământul preuniversitar și superior și susține demersurile sindicatelor acestora privind nevoia unei finanțări…
Vezi articolul
Inchidere scoli pe fondul crizei sanitare. Tot mai multe tari si regiuni europene au decis sa opreasca accesul elevilor in scoli.

Unele țări și regiuni europene închid temporar școlile. Caz aparte în Cehia, țară care raportează multe infectări în rândul elevilor și profesorilor / Alte zone – îngrijorate de elevii mari și studenții care merg la petreceri și cluburi de noapte

Unele țări și regiuni din Europa au început să închidă, temporar, școlile din cauza pandemiei de Covid-19 sau să asocieze mediul școlar cu noul val epidemic, contrar curentului produs după…
Vezi articolul