Fostul șef al departamentului de chimie de la Harvard, condamnat pentru ascunderea legăturilor sale cu China / A primit personal până la 50.000 de dolari pe lună și 1,5 milioane de dolari pentru înființarea unui laborator

1.002 vizualizări
Foto: Pexels.com
Un eminent profesor de chimie de la Harvard, Charles Lieber, a fost găsit vinovat, marţi, de un tribunal federal din Boston, pentru că a ascuns autorităţilor legăturile sale cu un program chinez suspectat de spionaj economic de către Statele Unite, transmite Agerpres, care citează AFP.

Profesorul în vârstă de 62 de ani, fost şef al departamentului de chimie al prestigioasei universităţi americane, „a minţit astfel anchetatorii federali şi (universitatea) Harvard în încercarea de a-şi ascunde participarea la programul chinez ‘1.000 de talente’”, potrivit unui comunicat al Departamentului de Justiţie al SUA.

Acest program „încearcă să atragă (experţi) străini care să îşi aducă cunoştinţele şi experienţa în China şi îi recompensează adesea pe unii participanţi pentru furtul de proprietate intelectuală”, a explicat Departamentul de Justiţie în iunie 2020, când profesorul a fost pus sub acuzare.

Citește mai mult pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Creșteri salariale de sute de euro pentru profesorii francezi debutanți și pentru cei aflați la mijlocul carierei, în discuții între sindicatele și Guvernul din Franța / Cel mai mic salariu net ar urma să fie aproape 2.100 de euro

Discuții în Franța între sindicatele profesorilor și reprezentanții Guvernului, pe reforma salariilor celor ce lucrează în învățământ, promisă de președintele Emmanuel Macron din timpul campaniei prezidențiale din 2022. Salariile profesorilor…
Vezi articolul

Sute de părinți ai elevilor de la Colegiul Hasdeu din Buzău au depus un memoriu la Inspectoratul școlar, în care o susțin pe directoarea care a demisionat pe fondul unor presiuni de la ISJ: Semnalăm îngrijorarea cu privire la relaţia deficitară dintre ISJ Buzău şi conducerea Colegiului, care are un impact negativ asupra procesului educativ

Sute de părinți de la Colegiul Hasdeu din Buzău au depus la Inspectoratul școlar un memoriu prin care o susțin pe directoarea Virginia Mîndruţă Tănăsescu care a demisionat din funcție…
Vezi articolul

UPDATE Protest la școala gimnazială din Filiași, unde directorul ar fi fost înlocuit din pix. Inspectorul general acuză că protestul este organizat de fostul primar și de fiul lui / Mai mulți părinți au depus un memoriu la Ministerul Educației – VIDEO

Câteva zeci de persoane au protestat marți la Școala Gimnazială din Filiași, județul Dolj, potrivit Agerpres. Este vorba de profesori, personal auxiliar, părinți și bunici ai elevilor care s-au adunat în…
Vezi articolul

O elevă de 14 ani a născut, anunță Inspectoratul Școlar Județean Timiș: Problema care se ridică este cum a ajuns un copil să nască, iar adulții din jurul lui nu au avut nicio certitudine cu privire la starea ei, la experiența pe care ea o traversa singură? / Noi, adulții, trebuie să traversăm experiențe cu copiii, să înțelegem că suntem mentorii lor, că suntem plasa lor de salvare

„În dimineața zilei de 15 ianuarie 2025, o elevă de 14 ani din județul Timiș a adus pe lume un copil”, anunță Inspectoratul Școlar al Județului Timiș într-un comunicat de…
Vezi articolul