FOTO Fenomen rar pe cer, duminică seara: Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone din țară. Orizontul a fost suprins în nuanțe intense de roșu

2.569 de vizualizări
Foto: Sütő’s Photography – Facebook.com via AstroInfo
Mai mulți internauți au postat duminică seară pe rețelele sociale imagini cu cerul de o culoare roșu intens în plină noapte. Imaginile au fost postate din Timiș, Bihor, Cluj, Caraș Severin, București, Giurgiu, Ialomița, Tulcea, potrivit contului de Facebook AstroInfo, scrie G4Media.ro.

Internauții au speculat că ar fi vorba despre o auroră boreală vizibilă din România, dar alții au explicat că e vorba despre un fenomen numit dispersia Rayleigh.

Aurora boreală este un fenomen optic ce poate fi observat în special în regiunile din proximitatea zonelor polare.

Fenomenul a fost semnalat duminică seară şi în alte țări din Europa, scrie HotNews.ro: în Cehia, în Ungaria – în apropierea graniței cu România – sau Republica Moldova.

În această seară de 5 noiembrie 2023 am avut parte de o apariție foarte rară a aurorei boreale pe cerul României, având în vedere strălucirea și cât de extinsă a fost aurora pe cerul nordic. Așa ceva nu s-a mai văzut la noi în ultimii zeci de ani, cu toate că aurore au mai fost observate în condiții mai dificile de mai multe ori, chiar și în ultimii ani. Azi, însă, aurora a fost observată pe scară largă de multă lume, practic, din locații din întreaga țară unde cerul a fost senin la începutul serii. Aurora a mai fost observată și în jurul orei 22 (…).

Furtuna solară este încă în desfășurare, șansele de apariție a aurorei pe cerul nordic fiind încă ridicate până spre dimineață. Dacă la începutul serii Kp-index a ajuns la 7 (G3, ora 19:35), a fost apoi 5 (G1, 20:32) și pe urmă 6 (G2, 22:00), valoare la care se află și acum. Așa că, dacă aveți cerul senin, uitați-vă cu atenție spre nord și faceți fotografii. În funcție de condiții, expuneți câteva secunde. De multe ori aurora e observabilă de la noi doar în imagini”, scriu cei de la portalul AstroInfo pe Facebook.

Auroră boreală surprinsă la Cluj / Foto: Facebook.com – Hudin Lucian
Foto: AstroInfo – Facebook.com
Auroră boreală pe cer în Ungaria, aproape de granița cu România / Foto: Sütő’s Photography – Facebook.com via AstroInfo
Auroră boreală pe cer în Ungaria, aproape de granița cu România / Foto: Sütő’s Photography – Facebook.com via AstroInfo
Cauza, explicată de astronomi: aurora vine de la o erupție solară recentă

Astronomul Adrian Șonka a declarat pentru Digi24.ro că fenomenul este foarte rar la latitudinea țării noastre, ultima oară fiind văzut în 2015. Potrivit acestuia, aurora boreală a fost cauzată de o erupție solară care a avut loc în urmă cu câteva zile, pe 3 noiembrie, și s-a produs în această seară, când particulele emise în urma erupției au ajuns pe Pământ și au interacționat cu atmosfera terestră.

Astronomul a mai precizat că nu se poate anticipa dacă astfel de fenomene vor mai fi văzute, pentru că sunt mai multe condiții care trebuie îndeplinite pentru ca aurora boreală să devină vizibilă, conform sursei citate.

Auroră boreală și în Anglia, la Stonehenge, sâmbătă noapte spre duminică

Aurorele boreale au luminat o mare parte din Marea Britanie și Irlanda în noaptea de sâmbătă spre duminică – de la Orkney și Donegal până la părți din sudul Angliei, inclusiv Stonehenge, notează publicația britanică The Guardian.

„Aurorele boreale, lumini verzi și roșii dansante, au captivat oamenii de milenii și apar în timpul furtunilor geomagnetice. Perturbațiile din câmpul magnetic al Pământului au ca rezultat ore întregi de aurore luminoase atât la latitudini înalte, cât și la latitudini joase”, informează sursa citată.

Într-o postare a contului oficial de Twitter al centrului istoric din Wiltshire, însoțită de o fotografie, se arată „Aurore boreale deasupra Stonehenge noaptea trecută”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Nepotism la olimpiadă. Un profesor a fost evaluator la Olimpiada de Muzică pe București, deși fiul său era înscris în concurs, lucru interzis de regulament: Inspectoratul trebuie să vă dea explicații, nu eu / Șefa comisiei de organizare știa de incompatibilitate, dar abia acum a cerut explicații

Un profesor de muzică de la Colegiul Național „Dinu Lipatti” din Capitală a fost membru în comisia Olimpiadei Naționale de Muzică, faza zonală, pentru clasele III-VIII, susținută între 7 și…
Vezi articolul

Piramidă la Techirghiol, cât cea de la Luvru. Ministerul Sănătății invocă pseudoștiința și vrea să creeze „efectul de piramidă” la bazinele de tratament din stațiunea balneară – proiect

Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică vineri un proiect ambițios pentru extinderea Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol, implicând construcția unei baze de tratament acoperite cu o structură piramidală,…
Vezi articolul

Liderul sindical Marius Nistor: Avem un deficit foarte mare de resursă umană, cel puțin pe partea de științe exacte, la fizică, chimie, matematică, chiar și la biologie / „În ultimii ani s-a apelat la studenți pentru a fi ocupate acele catedre care nu puteau fi acoperite cu resursă umană”, spune acesta

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, la Radio România Actualități, că „avem un deficit foarte mare de resursă umană, cel puțin pe partea de științe…
Vezi articolul