FOTO Prima sală sterilă – clean room – dintr-o școală din Europa a fost inaugurată în Olanda de vicepreședinta Comisiei Europene, Roxana Mînzatu. E destinată pregătirii specialiștilor din industria semiconductorilor

143 de vizualizări
Sursa. Ter AA
Prima sală sterilă pentru pregătirea viitorilor specialiști în domeniul semiconductorilor a fost inaugurată, miercuri, la o școală profesională din Olanda, în prezența Roxanei Mînzatu, vicepreședinta Comisiei Europene responsabilă cu educația. În aceste „săli curate” nu există „nici măcar o particulă de praf, pentru că orice impuritate poate distruge funcționalitățile mașinilor care produc microcipuri”, după cum a arătat Mînzatu într-un mesaj publicat după eveniment.

În cadrul acestuia, reprezentanta Comisiei și ceilalți participanți la inaugurare au fost asistați de un „câine robot, Saartje, care a adus foarfeca în mod complet autonom”, după cum arată școala care găzduiește acest spațiu, Ter AA, unitate de învățământ din orașul Eindhoven.

Potrivit acesteia, sala sterilă – „sală curată” (Clean Room) sau spațiu de formare ultra-controlat” – va fi folosită nu doar de cursanții școlii profesionale, ci și de alte instituții de învățământ, de la școli primare la universități, precum și de către companii din regiune. „Va fi, de asemenea, un spațiu de cercetare și experimentare”, arată școala.

Aceasta îl citează pe Rick von Grunsven, elev la Ter AA, care a participat la construcția sălii sterile și care și-a exprimat uimirea „cât de precise trebuie să fie toate lucrurile într-o asemenea cameră curată. Să lucrezi fără niciun fir de praf, să păstrezi aerul curat, să urmezi regulile de siguranță. Totul trebuie să fie perfect până la ultimul detaliu”.

Roxana Mînzatu a scris, la rândul ei, pe Facebook despre importanța deschiderii unui astfel de spațiu într-o școală din Europa: 

  • „Astăzi, la Eindhoven, am vizitat compania ASML, lider mondial în tehnologia care permite fabricarea semiconductorilor. O placă minusculă de siliciu care conține milioane de circuite electronice face posibile toate tehnologiile moderne – de la telefoane și mașini, la echipamente medicale și soluții verzi. (…)
  • Această industrie de vârf se confruntă cu o provocare serioasă: până în 2030, în Europa vor lipsi peste 75.000 de specialiști în domeniul semiconductorilor. (…)
  • De aceea, la doi pași de campusul ASML, am participat la inaugurarea noii Cleanroom – Sala curată – de la școala profesională Ter AA – o cameră complet controlată, unde nu există nici măcar o particulă de praf, pentru că orice impuritate poate distruge funcționalitățile mașinilor care produc microcipuri. (…)
  • Autonomia strategică a Europei depinde imens de educație și de ce se întâmplă în sălile de curs și în atelierele de practică.”

Separat, Roxana Mînzaru este citată într-un comunicat de presă arătând că 

  • „semiconductorii sunt invizibili, dar fără ei, lumea așa cum o știm s-ar opri. De la telefoane și automobile, la echipamente medicale și soluții verzi, totul depinde de o placă minusculă de siliciu ce conține milioane de circuite electronice. Pentru ca Europa să rămână competitivă, avem nevoie de oameni bine pregătiți, care înțeleg și pot lucra cu aceste tehnologii de vârf”, a declarat Roxana Mînzatu.

Potrivit acesteia, „autonomia strategică a Europei depinde imens de educație – de ce se întâmplă în sălile de curs și în atelierele de practică. Sala curată inaugurată astăzi le va permite elevilor să învețe în condiții identice cu cele din industrie, să deprindă competențe de mare precizie și responsabilitate și să devină profesioniștii de care Europa are atâta nevoie”.

Imagini de la evenimentul găzduit de Școala Ter-AA din Eindhoven:

Scoala Ter-AA, Eindhoven


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Profesorul Sorin Spineanu Dobrotă, șef serviciu în Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație al Ministerului Educației, este cel reținut pentru că ar fi violat un elev și agresat sexual un altul – surse

Profesorul Sorin Spineanu Dobrotă predă discipline socio-umane la Colegiul Național „Sfîntul Sava”, unul dintre cele mai titrate colegii din Capitală și din România. Potrivit surselor G4Media.ro și Edupedu.ro acesta a…
Vezi articolul

Mircea Cărtărescu: Din punctul de vedere al învățământului, eu cred că lucrurile nu sunt atât de grave cum ni le imaginăm / Profesorii de vocație sunt cei care fac învățământul, ei sunt cei care decid

Școala o fac oamenii, nu politicienii, spune scriitorul Mircea Cărtărescu într-un interviu acordat lui Cristian Leonte pentru ȘtirileProTV.ro. „Timp de 10 ani am fost profesor la o școală din Colentina”,…
Vezi articolul

LISTĂ Concursurile și olimpiadele școlare pentru care elevii pot primi bursă de merit sau de excelență în anul școlar 2024-2025 / Sunt tăiate de la burse rezultatele elevilor de la liceele sportive. Nu se acordă bani nici pentru premiile de la proiectele regionale

Concursurile școlare, olimpiadele și competițiile sportive pentru care elevii cu premii pot lua bursă de merit sau de excelență olimpică în anul școlar 2024-2025 sunt cele publicate în câteva liste…
Vezi articolul

Zile libere după fiecare examen la Evaluarea Națională 2025 și o zi liberă după probele obligatorii de BAC, anunță ministra Educației: Am ținut cont de propunerile primite și de opiniile din spațiul public

În calendarele de organizare a examenelor elevilor din anul 2025 vor exista zile libere, a anunțat ministra Educației, Ligia Deca. Mai exact, câte o zi liberă după fiecare probă la…
Vezi articolul