FOTO Studenții de la LS Iași, care au protestat la sediile PSD, PNL şi la Ministerul Educaţiei, au fost sancţionaţi de jandarmi / Tinerii acuză „modificările inacceptabile impuse prin proiectele de legi ale educației” și blocarea participării organizației la dezbaterile din Camera Deputaților și Senat

592 de vizualizări
Foto: LS Iași
Mai mulți tineri membri ai Ligii Studenţilor Iași au pichetat, vineri, sediul Partidului Social Democrat (PSD), Partidului Național Liberal (PNL) și al Ministerului Educației. Aceștia acuză, într-un comunicat de presă, că au fost sancționați de către jandarmi și polițiști. Tinerii au protestat „față de modificările inacceptabile care se doresc a fi impuse prin proiectele de lege ale educației, precum și față de modalitatea complet netransparentă în care au loc așa-zisele dezbateri din Camera Deputaților și Senat, accesul reprezentanților organizației fiind restricționat în Parlament și în Ministerul Educației”.

„Participanții la protest au fost sancționați de Jandarmerie, în loc să fie primiți la discuții de reprezentanții coaliției”, scrie LS Iași.

În numele lui Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, Sorin Cîmpeanu, Lucian Bode şi Ligia Deca, purtând măști cu fețele acestora, studenții au împărţit trecătorilor şi şoferilor opriţi la semafoare „diplome” fără valoare din viitorul „României Educate”: petice de hârtie igienică pe care scria „diplomă” sau „diplomă de doctor”. Printre aceste „diplome” s-au aflat și titlurile academice ale plagiatorilor din guvern.

Foto: LS Iasi

Mai multe mesaje ai fost afișate în fața instituțiilor:

  • Ciucă, nu uita! Teza aia nu-i a ta!
  • Bode, nu uita! Teza aia nu-i a ta!
  • Nu are niciun onor un guvern condus de un plagiator!
  • Nu transformați universitățile în republici autonome!
  • Ministerul Educației vrea ca elevii să fie cum sunt și politicienii: fără logică!

„Pentru intimidare, autoritățile au trimis după noi 3 dube de jandarmi și 2 mașini de poliție. PNL și PSD vor să treacă cu orice preț legile educației, spre beneficiul clientelei de partid, fiind dispuse să intimideze chiar prin forță pe oricine se opune. Toți cei care am participat la protest am fost legitimați și sancționați cu avertisment scris. Coaliția de guvernare a reconfirmat prin acest gest că nu este dispusă la niciun dialog cu societatea civilă reală, ci doar cu organizațiile «de casă». Până în momentul de față suntem singura organizație studențească care a protestat față de proiectele de legi «România Educată». Rușine organizațiilor studențești care tac și îi lasă pe cei din PSD, PNL și UDMR să distrugă învățământul românesc doar ca să poată primi locuri în tabere la mare!”, a declarat Toma Tataru, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).

Foto: LS Iasi

Anterior, Liga Studenților reclamase faptul că ministrul Ligia Deca, PNL și PSD acceptă la dezbateri și negocieri doar organizații „agreate” de putere și că prin proiectele de legi ale educației studenții și persoanele interesate nu mai pot sesiza problemele din universități, rectorii capătă imunitate și nu mai pot fi trași la răspundere și revocați din funcție, iar universitățile nu mai pot fi sancționate financiar sau administrativ, fiind protejate exact ca în regimurile totalitare, iar rectorii vor putea rămâne în funcție cel puțin 10 ani de acum încolo, indiferent de numărul de ani în care au fost deja la conducerea universităților. Totodată, studenții contestă relaxarea mecanismelor de control asupra cazurilor de plagiat, care va duce la o inflație de diplome, precum și faptul că rezultatele evaluării cadrelor didactice de către studenți pentru fiecare profesor în parte nu vor mai fi publice, deși există o decizie a Curții Constituționale a României (nr. 435/2020) care statuează că sunt constituționale.

Citește și:
19 mai 2023 – Liga Studenților din Iași protestează astăzi în fața sediului PSD, PNL și al Ministerului Educației: Diplomele nu vor mai avea acoperire. Studenții nu mai pot sesiza problemele din universități


1 comment
  1. Analfabeții ajunși prin jandarmerie și poliție…trimiși la dat amenzi foștilor colegi care au ajuns studenți…România Educată!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
identitatea de gen în școli

Interdicția discuțiilor despre identitatea de gen în școli, atacată la CCR: Președintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională cu privire la legea care interzice orice referire la identitatea de gen în școli și universități

Președintele Klaus Iohannis a atacat vineri la Curtea Constituțională legea adoptată pe 16 iunie de Senat prin care a fost interzisă în școli, în universități și în toate spațiile destinate…
Vezi articolul

UPDATE Dezbatere pe rezultatele de la simularea Bacalaureatului, anunțată de CCD Galați și Proiectul MERITO, miercuri. Sunt așteptați profesori, directori, părinți și elevi, iar înscrierile sunt încă deschise

UPDATE În urma publicării, marți, a rezultatelor complete la examenele de simulare a Bacalaureatului şi a analizei rezultatelor pe itemi, centralizată la nivel naţional, dezbaterea organizată de Casa Corpului Didactic…
Vezi articolul

Trei elevi de la licee tehnologice din Slobozia, prinși de poliție și identificați pe camerele de supraveghere cum furau din ghiozdanele elevilor de la Liceul Pedagogic, când aceștia erau la orele de sport. Poliția a început cercetările abia când o elevă a depus plângere, spune conducerea liceului Pedagogic, care ar mai fi sesizat nereguli, dar susține că „nu ne-a auzit nimeni”

Patru elevi din cadrul Liceului Pedagogic „Matei Basarab” și Liceelor Tehnologice „Înălțarea Domnului” și „Alexandru Ioan Cuza” sunt suspecți că intrau în clasele Liceului Pedagogic „Matei Basarab” și furau bunuri…
Vezi articolul

Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române: Faptul că 58% din elevii de clasa a VIII-a n-au reușit să obțină notă de trecere la matematică dă de gândit. Dacă nu simplificăm studiul matematicii în școală, o să ajungem la 68% sub nota 5. Mai bine mai simplu pe înțelesul tuturor, decât complicat pentru 5 elevi din clasă

Președintele Academiei Române susține că studiul matematicii trebuie simplificat în școală, după simularea examenelor de Evaluare Națională. „Faptul că 58% din elevii de clasa a VIII-a n-au reușit să obțină…
Vezi articolul