FOTO Un loc de joacă pentru copii cu boli rare a fost deschis în București, sector 5 / Spațiul multifuncțional găzduiește activități recreative și educative pentru 300 de copii

353 de vizualizări
Foto: Magia Prieteniei
Un loc de joacă pentru copii speciali a fost inaugurat în sectorul 5 al Capitalei. Spațiul este destinat educației incluzive și sunt așteptate circa 300 de copii, potrivit unui comunicat de presă primit pe redactie@edupedu.ro.

300 de copii speciali au acum un nou loc de întâlnire, unde pot să se descopere, să creadă în puterile lor și să lege prietenii. ”Magia Prieteniei”, un loc de joacă incluziv, a fost inaugurat recent în sectorul 5 din București, pe Strada Bascov 14-18, se arată în comunicatul de presă citat.

Locul este dedicat copiilor speciali, diagnosticați cu autism, sindrom Down, ADHD, dizabilități locomotorii, epilepsie și alte boli rare, mai transmit coordonatorii.

De peste 10 ani, misiunea noastră este clară: să oferim tuturor copiilor șansa la o copilărie fericită și armonioasă, atât pe plan școlar, militând pentru educația incluzivă, cât și pe plan personal, asigurându-ne zi de zi că cei mici se joacă, sunt veseli, creează și visează cu ochii deschiși spre viitor. Locul de joacă „Magia prieteniei” reprezintă veselia și râsetele tuturor copiilor Școlii Primare Conil. Este locul în care ei se deconectează și dau frâu liber energiei și creativității. Sprijinul venit din partea partenerilor HP a însemnat bucuria acestor copii de a se juca împreună, de a se distra într-un loc amenajat special pentru ei, un loc colorat, sigur, unde imaginația lor prinde aripi, iar jocurile copilăriei le aduc zâmbetul pe buze, spune dela Hanafi, președinte Asociația CONIL.

Foto: Magia Prieteniei

”Magia Prieteniei” este un loc prietenos cu cei mari și cei mici, un spațiu multifuncțional în care Asociația CONIL organizează activități educative și recreative. 35 de voluntari din cadrul HP România s-au înscris deja pentru a susține aici ateliere și pentru a petrece timp cu copiii.

Foto: Magia Prieteniei

Un proiect atât de special și de minunat reprezintă o oportunitate pentru oricine. Pentru că totul se reduce la zâmbetul și bucuria unor copii extraordinari alături de care ne dorim să fim. Așa cum îi spune și numele, acest loc de joacă este, de fapt, despre magia prieteniei și despre a fi împreună într-un loc în care cei mici au șansa unei copilării normale. Suntem recunoscători că am putut ajuta la construirea locului de joacă. Colegii din HP România vor fi implicați în continuare în acest proiect extraordinar al Asociației CONIL, declară Mugur Pantaia, Managing Director HP Inc. România, companie care a finanțat în totalitate proiectul.

Comunicatul primit, în format .pdf:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
începerea școlii, predare bilingvă

Alfabetizarea matematică a tuturor liceenilor, renunțarea la Săptămâna Verde care e percepută ca vacanță de elevi și supraîncărcare birocratică de profesori, introducerea învățării pe bază de proiecte în Școala Altfel, sunt propunerile organizației Aspire Teachers pentru noile planuri-cadru de liceu

Alfabetizarea matematică a tuturor liceenilor, indiferent de profil, în condițiile în care unul din doi elevi români intră în liceu cu analfabetism funcțional la matematică, și renunțarea la „Săptămâna Verde”,…
Vezi articolul

SURSE Întâlnire tensionată la Ministerul Educației, marți, pe proiectul de lege a învățământului preuniversitar. Ligia Deca a cerut amendamente de la experții partidelor, iar aceștia i-au cerut studii și justificări pentru măsurile cuprinse în legi. Deciziile „sensibile” legate de Admiterea la liceu, Bacalaureat și Admiterea în clasa a V-a vor fi luate politic, în Coaliție

Nicio concluzie clară legată de modificarea Admiterii la liceu, a Bacalaureatului sau a Admiterii la clasa a V-a, la întâlnirea experților desemnați de partidele PNL, PSD și UDMR cu ministra…
Vezi articolul

Campania împotriva violenței în școli, lansată de Ministerul Educației joi seara, la ora 18, cu implicarea ministrului Ligia Deca și a secretarilor de stat, inexistentă pe site-ul instituției, edu.ro

Campania împotriva violenței în școli, „#Nusuntețisinguri. Împreună oprim violența din școli”, a fost lansată de Ministerul Educației joi seară, la ora 18, după cum a anunțat purtătorul de cuvânt al…
Vezi articolul