Discuții despre reintroducerea matematicii în trunchiul comun la liceu, în Franța, după ce a devenit materie opțională la reforma bacalaureatului din 2019. Ministrul francez al Educației: Toți elevii să aibă o mai mare „cultură matematică”

1.609 vizualizări
Foto: © Rido | Dreamstime.com
Franța vrea să reintroducă matematica în trunchiul comun la liceu, după ce a devenit materie opțională la reforma bacalaureatului din 2019, scrie Le Monde. Ministrul a declarat că este deschis unor discuții constructive pentru o eventuală regândire a reformei, după ce a constatat că din ce în ce mai puțini aleg matematica și, în special, procentul fetelor care aleg este mai mic de la an la an.

„Este un subiect serios și sunt foarte deschis la propuneri de îmbunătățire”, spune Jean-Michel Blanquer, ministrul Educației din Franța, invitat duminică, 6 februarie, la o emisiune TV, scrie FranceInfo. Jean-Michel Blanquer a declarat că „probabil” va fi necesară adăugarea matematicii la trunchiul comun al ultimelor două clase de liceu. Scopul este de a se asigura că „toți elevii” au o mai mare „cultură matematică”.

Ce presupune reforma inițiată acum 3 ani:

EduPedu.ro a scris în februarie 2019 despre ce se anunța atunci în Republică: potrivit reformei, 40% din nota finală de la bacalaureat va fi obținută de elevi în urma unei evaluări continue, în timp de 60% din nota finală va veni din 5 examene: un examen de limba și literatura franceză susținut în clasa a XI-a – numită Première și restul probelor în clasa a XII-a – numită Terminale.

La începutul clasei Première, cele trei rute liceale de educație generală din Franța (științifică, economică și științe sociale, literatură) sunt înlocuite de un trunchi comun de șapte subiecte. Pe lângă aceste subiecte, fiecare elev trebuie să-și aleagă trei domenii suplimentare, cele mai importante („specialități”), din care trebui să rămână cu două în Terminale.

Ministrului Educației nu îi este însă străină problema matematicii la liceu, întrucât era deja în funcție în 2019, când a intrat în vigoare reforma liceului. De atunci, matematica a fost predată ca materie opțională, în afara programului de bază. Ea nu mai este obligatorie din Première (n.r. penultimul an de liceu) și poate fi urmată ca ‘specializare’ (n. red. specializări, similar cu materiile specifice profilului) (există trei în Première și două în Terminale) sau cu opțiunea „Matematici complementare” în Terminale (n.r. ultimul an de liceu).

„Nu spun că este o falsă problemă”, a răspuns Jean-Michel Blanquer. „Am introdus în trunchiul comun al Première și Terminale o predare a științelor de două ore” pe săptămână. „Probabil că este necesar să o dezvoltăm astfel încât să conțină mai multă matematică, pentru cultura matematică a tuturor elevilor”, a adăugat el, potrivit FranceInfo.

Matematica din liceele franceze: câți elevi o mai aleg, cum se reflectă acest lucru în numărul de ore al profesorilor

În ceea ce privește numărul de ore alocate matematicii, acesta a scăzut considerabil. Potrivit Ministerului Educației, în 2018 au fost puțin peste 180.000 de ore de lecții de matematică în Première și Terminale, față de 150.000 în 2020, o scădere de 18%, conform unei note a Depp (organism similar CNPEE din România). Este a doua disciplină de studiu care a scăzut cel mai mult, după cele din zona profilurilor tehnologice.

„Patru din zece elevi din ultimul an de liceu nu mai fac deloc matematică”, notează FranceInfo. Alegerea matematicii este în continuare o problemă: la începutul anului școlar, în septembrie 2021, 37,5% dintre elevii din ultimul an de liceu au ales ca disciplină de specialitate matematica. Acest procent este puțin mai mic decât în anul precedent, dar matematica este în continuare înaintea științelor economice și sociale și a fizicii și chimiei.

Totuși, în spatele acestui prim loc la matematică se ascund disparități: de exemplu, din ce în ce mai puține fete aleg această materie: ele reprezintă doar 40% dintre cei 37,5% care aleg matematica. De asemenea, ministerul Educației din Franța constată că există o „discriminare socială în alegerea matematicii, cu o supra-reprezentare a elevilor din medii sociale privilegiate”, potrivit sursei citate.

Foto: © Rido | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Vezi și:
24 februarie 2019 – Reforma bacalaureatului în Franța a început cu elevii din clasa a X-a. Ministrul le recomandă trei aplicații


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școala începe săptămâna aceasta în Suedia / O elevă româncă la liceu în Göteborg: Vom merge fizic la școală, masca nu e obligatorie, dar ni se cere să o purtăm când lucrăm în grupuri. Ni se spune să avem grijă de noi și de sănătatea noastră mintală, e foarte important să ai echilibru ca elev

După jumătatea lunii august, în fiecare an, Suedia își deschide școlile. Antonia Duță, elevă româncă în ultimul an de liceu la Göteborgs Högre Samskola, regiunea Göteborg, a precizat într-un interviu…
Vezi articolul

Peste 70% dintre elevii care au răspuns unui chestionar lansat de Consiliul Național al Elevilor vor eliminarea tezelor / Majoritatea ar fi de acord cu introducerea unor evaluări unitare, cu subiect unic național, la începutul și sfârșitul anului școlar

Din cei peste 10.000 de elevi care au răspuns unui chestionar lansat de Consiliul Național al Elevilor, majoritatea „ar fi de acord cu introducerea unor evaluări unitare, cu subiect unic…
Vezi articolul

Ministrul Educației spune că o soluție pentru ca unele școli să nu mai învețe în 3 schimburi sunt „consorțiile cu școli din vecinătate” / ISMB nu a mai publicat numărul de școli în 3 schimburi în raportul anual

Ligia Deca a fost întrebată, în prima sa conferință de presă în calitate de ministru al Educației, ce soluții are pentru ca elevii să nu mai învețe în 3 schimburi.…
Vezi articolul

Competențele propuse în Strategia de educație financiară: Copiii de școală primară să înțeleagă diferența între nevoi și dorințe, cei de gimnaziu să știe să se informeze și ce înseamnă un cont sau depozit, elevii de liceu – să poată să identifice riscuri, să știe ce sunt investițiile și ce fac instituțiile financiare

Copiii din clasele a I-a și a II-a ar urma să deprindă capacitatea de a achiziționa singuri anumite lucruri. Cei cu 1-2 ani mai mari ar urma să înțeleagă diferența…
Vezi articolul

O elevă de 14 ani a născut, anunță Inspectoratul Școlar Județean Timiș: Problema care se ridică este cum a ajuns un copil să nască, iar adulții din jurul lui nu au avut nicio certitudine cu privire la starea ei, la experiența pe care ea o traversa singură? / Noi, adulții, trebuie să traversăm experiențe cu copiii, să înțelegem că suntem mentorii lor, că suntem plasa lor de salvare

„În dimineața zilei de 15 ianuarie 2025, o elevă de 14 ani din județul Timiș a adus pe lume un copil”, anunță Inspectoratul Școlar al Județului Timiș într-un comunicat de…
Vezi articolul