Gafe ale ministrului Deca, care vorbește despre „discipline importante“ în școală / De ce a păstrat titularizarea ca sistem de angajare „pe viață“ a profesorilor: Știm cu toții că din alte puncte de vedere profesia didactică nu atrage neapărat cei mai buni absolvenți

[jp_post_view]
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Gafe ale ministrului Educației Ligia Deca, care în încercarea de a explica de ce a păstrat în propriile proiecte de legi ale educației titularizarea ca sistem de angajare „pe viață“ a profesorilor, și-a început argumentația spunând că în profesia didactică nu sunt atrași cei mai buni absolvenți, deși titularizarea chiar pe profesorii neperformanți îi protejează de o decizie de concediere a conducerii școlii. În același briefing de presă susținut de la Guvern, ministra Educației, care a trimis executivului două legi ale învățământului inițiate în mandatul său, a vorbit despre existența unor „discipline importante“.

„Știm cu toții că din alte puncte de vedere profesia didactică nu atrage neapărat cei mai buni absolvenți și am considerat că împreună cu stimulentele din punct de vedere financiar pe care legile le prevăd, cu formare mai bună și o selecție mai bună a cadrelor debutante, trebuie sa asigurăm și această stabilitate“, a declarat ministra Ligia Deca.

Fostă consilieră a președintelui Klaus Iohannis și coordonatoare a proiectului acestuia „România educată“, Ligia Deca a declarat în cadrul briefingului de presă de la Guvern că există „discipline importante“, lăsând de înțeles că există și materii și profesori neimportanți. Concret, ministra Educației a deplâns instabilitatea pe post a profesorilor de la „disciplinele importante“.

Declarațiile ministrei Educației Ligia Deca, inițiatoare de noi legi ale educației, cu privire la titularizare:

Întrebarea jurnalistei Ioana Nicolescu, Euronews: De ce ați ales să păstrați în legi titularizarea, pentru că au fost mai multe discuții în ultimii ani legat de faptul că profesorii rămân legați de locul pe care îl ocupă la catedră, pe care îl pot și rezerva ulterior dacă ocupă o funcție publică?

Ligia Deca, ministra Educației:

  • Această formulă de titularizare asigură o stabilitate în profesie, pe care o vedem în majoritatea statelor Uniunii Europene.
  • Unul dintre avantajele majore ale profesiei didactice este această stabilitate.
  • Știm cu toții că din alte puncte de vedere profesia didactică nu atrage neapărat cei mai buni absolvenți și am considerat ca împreună cu stimulentele din punct de vedere financiar pe care legile le prevăd, împreună cu o formare mai bună și o selecție mai bună a cadrelor debutante, trebuie să asigurăm și această stabilitate, inclusiv pentru binele copiilor.
  • Avem prea mulți copii care schimbă anual învățătorul sau profesorul la disciplinele importante.

6 comments
  1. În sistemele alea capitaliste, profesorii își fac singuri programele școlare în funcție de anumite norme. Au autonomie. Noi suntem pe model sovietic: totul de la centru. Programe care vin de sus. Profesorii doar le recită. Nu le pot modifica. E de la centru. Sovietic. Model comunist. Nu e ca la capitaliștii putrezi. E pe ochiul atent al statului. Militărie, nu ne jucăm!

  2. 1.Pot
    2.Pot dar nu stiu
    3.Pot dar nu stiu ,nu vreau sa aflu cum!!!!
    4.Eu pot ,dar nu stiam ca pot cand as fi putut!
    5.Eu pot singura!Adica puteam !
    6.Am putut ieri ,azi nu mai pot!
    7.Cand putem eu ,nu puteau altii!
    8.Ei as ,azi nu mai pot !
    9.Ce zi e azi :vineri!
    10.Si maine
    11.Sambata!
    12.Dar poimaine ?
    13.Duminica!
    si in loc de un decalog ,Doamnei ii iese un monolg!

  3. Noroc că nu mai așteaptă nimeni reforme de calitate de la voi! Restul disciplinelor sunt mai puțin importante? Și cum selectați voi eficient debutanții în condițiile în care sunt profesori titulari care au obținut catedră în rural cu note mici și profesori care au 10 la titularizare și nu au loc în sistem de cei de mai sus (titularizati de directori pe art. 253 și detașați ulterior pe catedre bune)? Unde e calitatea învățământului sau România aia educată cu care vă lăudați atât?

  4. Imi amintesc…atunci cand am ajuns ca titular in scoala mea, eram al 6-lea invatator la clasa. Veneau ca siplinitori si fugeau ca din pusca atunci cand vedeau salariul si bataia de cap din sistem. De cate ori sesizam lipsuri majore in materia acumulata, primeam de la parinti aceeasi placa: Daca au tot schimbat invatatoarele… Elevul, mai ales elevul de varsta mica, are nevoie de stabilitate in indrumarea de la scoala. Un om care sa-l formeze de la inceput pana la sfarsit dupa propriile metode si principii didactice. Azi vine unul, inveti intr-un fel, maine altul, in alt fel si tot asa …

  5. care e gafa? Cine mai vine sa predea in invatamant fara titularizare? Pentru cei slabi ar trebui gandite alte solutii, nu cred ca nu se gasesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Principalii indicatori pentru Educația din România

Școlile se închid din nou primele, iar învățământul românesc, nepregătit pentru trecerea în online, este „în colaps” – World Vision România / Organizația avertizează: Vacanța de 2 săptămâni „nu poate fi recuperată”

„Vacanța aceasta de două săptămâni cu posibilitate extrem de mare de prelungire nu poate fi recuperată, așa cum nu pot fi recuperate pierderile de materie din martie 2020 până acum”,…
Vezi articolul

Improvizație în legislația doctoratelor: Ministerul „consideră” că universitățile pot prelungi doctoratele de 3 ani, începute pe vechea Lege, la 4 ani, ca să respecte noua lege / ASE publică un formular prin care doctoranzii pot cere prelungirea studiilor, nespecificată în lege, dar comunicată chiar înaintea termenului-limită

Studenții care au început studiile doctorale înainte să se schimbe legislația pot face cerere de prelungire a perioadei de studii doctorale de la 3 ani, cât prevedea vechea Lege a…
Vezi articolul

VIDEO Iohannis: Am propus o nouă structură a liceului / Noul Bacalaureat, bazat pe competențe, rămâne obligatoriu pentru studiile universitare / Colegiile terțiare non-universitare, care vor putea funcționa în universități, vor forma tehnicieni

Structura sistemului de învățământ rămâne predominant aceeași, păstrăm clasa pregătitoare și gimnaziul, iar schimbări apar la tranzițiile dintre etapele educaționale, a declarat președintele Klaus Iohannis la finalul celei de-a treia…
Vezi articolul