Germania impune restricții majore pe parcursul lunii noiembrie, aproape de nivelul celor din primăvară, dar ține școlile și grădinițele deschise

2.725 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Cancelarul german Angela Merkel a anunțat, miercuri, o serie de măsuri și restricții dure care vor intra în vigoare începând de luni, 2 noiembrie, în tentativa de ține sub control pandemia de Covid-19, potrivit Deutsche Welle. Dar printre aceste măsuri, comparate cu o versiune „light” a celor aplicate în primăvară, nu se numără închiderea școlilor și grădinițelor, care vor rămâne deschise, conform deciziei federale.
  • Notă: Decizia federală este una de tip cadru, rezultată din discuțiile guvernelor din landurile germane. Educația este, în această țară, descentralizată, iar decizia finală aparține landurilor.

Restricțiile anunțate azi, ce vor fi aplicate în luna următoare:

  • Se închid restaurantele și barurile, cu excepția livrărilor pentru acasă
  • Sunt anulate evenimentele mari
  • Sunt descurajate călătoriile ce pot fi evitate
  • Este interzisă cazarea pe termen scurt în hoteluri, cu excepția situațiilor de urgență
  • Toți cei care pot să lucreze de acasă sunt încurajați să facă aceste lucruri, iar angajatorii trebuie să faciliteze tranziția către munca de acasă
  • Întâlnirile în public vor fi restricționate la maximum 10 persoane din două gospodării
  • Teatrele, cinematografele se închid, la fel și sălile de sport, bazinele de înot și alte unități de recreere

Ce va fi permis:

  • Școlile și grădinițele rămân deschise
  • Slujbele religioase și protestele vor fi permise, interdicția punând probleme constituționale
  • Persoanele cazate în cămine vor putea primi vizitatori
  • Magazinele vor rămâne deschise, cu o limită de un client per 10 metri pătrați.

Cancelarul Angela Merkel a spus, într-o conferință de presă, că „ne aflăm într-o situație foarte gravă (…) Trebuie să acționăm, să o facem acum, pentru a evita o stare de urgență acută în sistemul național de sănătate”.

Ea a arătat că numărul de persoane aflate la ATI s-a dublat în ultimele 10 zile și multe regiuni nu mai pot asigura trasabilitatea cazurilor, în 75% din cazuri fiind necunoscută sursa infecției.

Sursă foto: Pixabay


1 comment
  1. Ce școli dotate si curate au ei si ce avem noi…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Demisie la Ministerul Educației. Subsecretarul de stat Jean Badea, responsabil cu digitalizarea educației și autorul de facto al Strategiei SmartEdu: Faptul că în PNRR se propune o reformă în ceea ce privește digitalizarea educației, iar timp de două luni eu nu am fost întrebat, am perceput lucrul acesta ca pe un mesaj. Demisia este rezultatul acestui mesaj

„Faptul că în PNRR se propune o reformă în ceea ce privește digitalizarea educației, iar timp de două luni eu nu am fost întrebat, am perceput lucrul acesta ca pe…
Vezi articolul

Federația Părinților și Aparținătorilor Legali solicită Ministerului Educației ca săptămâna 10-14 ianuarie, în care se încheie mediile, să fie de școală online pentru toți elevii: Scopul e „încetinirea pe cât posibil a valului 5 și pregătirea eficientă a școlii cu prezență fizică”, în condițiile în care nu există teste și nici măsuri suplimentare de siguranță sanitară

Încetinirea pe cât posibil a valului 5 și pregătirea eficientă a școlii cu prezență fizică astfel încât etapele de predare și consolidare ale procesului educațional din semestrului 2 să nu…
Vezi articolul
Limba latină

Limba latină lăsată la alegerea elevilor este egală cu absența ei totală, critică Societatea de Studii Clasice proiectul de planuri-cadru 2025: Cerem Guvernului României să oprească acest atentat la siguranța intelectuală a noilor generații

Reacție vehementă a Societății de Studii Clasice din România față de propunerea Ministerului Educației și Cercetării (MEC) de a elimina latina din planurile-cadru de liceu în forma de proiect, din…
Vezi articolul

Raluca Ivănuș, directoarea Colegiului Național „George Coșbuc” din Capitală: La Fizică am avut 6 ore vacante la începutul anului școlar pe care le-a ocupat o tânără suplinitoare care, după primul modul, a renunțat. Nu găsesc la acest moment un om care să ocupe acele ore

Raluca Ivănuș, directoarea Colegiului Național George Coșbuc din Capitală, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre lipsa de profesori de fizică: „Am avut, dau exemplu concret, 6 ore…
Vezi articolul