Grădinițele private se vor deschide când normele metodologice vor fi publicate în Monitorul Oficial. La grădinițele de stat care fac permanență pe vară, încep de astăzi înscrierile – anunță ministrul Educației

5.009 vizualizări
Foto: gov.ro
„În momentul în care normele metodologice vor fi publicate în Monitorul Oficial, se vor deschide aceste unități de învățământ particular. Pentru unitățile de învățământ de stat, deja am anunțat că începând de astăzi se pot depune cererile la unitățile de învățământ preșcolar pe care copilul a frecventat-o până la începutul pandemiei”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie, la Digi 24, marcând încă un dezacord.

Anunțul vine după ce, în urmă cu o zi, Monica Anisie a declarat că grădinițele, creșele și after school-urile nu se redeschid de luni, 15 iunie, deși Hotărârea de Guvern publicată vineri în Monitor prevede că redeschiderea acestor unități este permisă din 15 iunie, atât la stat cât și la privat. Ministrul Educației a anunțat în urmă cu o zi că aceste unități de învățământ preșcolar nu pot fi deschise pentru că încă nu sunt finalizate normele de securitate și igienă.

În cadrul unei intervenții la Digi 24, în această dimineață, ministrul Educației a declarat că „suntem 3 ministere implicate în realizarea acestor norme metodologice. Ministerul Educației a realizat partea în care sunt menționate activitățile pe care trebuie să le desfășoare în cadrul unităților de învățământ preșcolar cadrele didactice, urmând ca și Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii să completeze cu elementele specifice pentru aceste domenii. Astăzi cu siguranță vor fi gata normele metodologice”.

Întrebată când se vor putea redeschide grădinițele private, Anisie a răspuns: „Cu siguranță, în momentul în care normele metodologice vor fi publicate în Monitorul Oficial, se vor deschide aceste unități de învățământ particular”.

Pentru unitățile de învățământ de stat, deja am anunțat că începând de astăzi se pot depune cererile la unitățile de învățământ preșcolar pe care copilul a frecventat-o până la momentul pandemiei„, a precizat Anisie.

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Situație paradoxală: o școală renovată și modernizată în urmă cu doi ani prin sponsorizări și proiecte cu ONG-uri va fi renovată din nou, timp de aproape 2 ani, de data aceasta de Primărie, deși ar fi avut nevoie doar de izolare termică / Miza ar fi banii din PNRR, dar șantierul pune profesorii și copiii pe fugă

Școala Gimnazială Sălcioara din județul Ialomița a fost renovată în 2023, prin sponsorizări și proiecte cu ONG-uri. Există prezentări documentate despre procesul care a dus la modernizarea clădirii, mobilierului, instalațiilor.…
Vezi articolul

Regulile de înscriere la grădiniță și creșă 2024, la fel ca anul trecut. Ce trebuie să facă părinții, documentele necesare și care sunt criteriile de departajare în cazul în care sunt mai mulți copii decât locuri – proiect

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică proiectul de metodologie privind înscrierea la creșă, grădiniță și servicii de educație timpurie complementare (ludoteci). Amintim, înscrierea la grădiniță și creșă 2024 are…
Vezi articolul

26 de ani de excelență sărbătoriți la Grădinița Mea / Carmen Jacqueline Dan, director LTSM: Provocarea pentru părinți și copii este de a descoperi ce îi individualizează și de a accepta diversitatea naturii umane (P)

Evenimentul va cuprinde o serie de activități ludice dedicate preșcolarilor, precum și un dress-code pe măsura temei alese. „Provocarea adresată atât părinților, cât și copiilor pentru evenimentul de sărbătorire a…
Vezi articolul