GRAFIC Numărul copiilor cu COVID-19 este în scădere. Pe 1 aprilie erau 2.610 de minori depistați pozitiv – Ministerul Educației

3.419 vizualizări
Evoluția situației epidemiologice la nivelul unităților de învățământ preuniversitar în perioada 15 martie – 1 aprilie arată o tendință de scădere, potrivit ultimelor date comunicate vineri de Ministerul Educației. Dacă pe 26 martie se constata un vârf de 2.740 de minori infectați, pe 1 aprilie au fost raportați 2.610, potrivit graficului ministerului.

„Conform datelor transmise și asumate de către unitățile de învățământ preuniversitar și inspectoratele școlare județene, se constată o tendință de scădere a numărului de infectări cu Covid-19, atât în rândul elevilor, cât și al personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.

Numărul profesorilor infectați a atins vârful tot pe 26 martie, când au fost raportate 2.514 de persoane angajate în sistemul de învățământ confirmate cu coronavirus. Pe 1 aprilie, numărul acestora era de 2.171.

Amintim că secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Andreea Moldovan declara în urmă cu două zile că aproximativ 90 de copii sunt internaţi în spitale, având COVID-19, iar cinci dintre ei sunt intubaţi.

„Nu există doar SARS-CoV-2 atunci când vorbim de forme grave, sunt, de fapt, afectări plurisistemice, ale întregului organism, pentru că este un virus care circulă în întreg organismul şi declanşează acele fenomene imunologice de care ne temem cu toţii”, a declarat medicul, citat de G4media.ro.


4 comments
  1. Ce frumos se putea evita contaminarea cadrelor didactice daca in ianuarie se vaccinau profesorii cu prima doza, in februarie cand au inceput scolile, erau multi deja vaccinati si cu a doua.
    I-ati servit cu Astra Zeneca in martie cu doza a 2-a dupa 2 luni in MAI ! Mare e gradina…

  2. Toate aceste statistici bazate pe necunoastere nu au nici o valoare.
    La ce mai pierdeti vremea sa cereti informatii scolilor? Pierdere de vreme si dezinformare sunt rezultatul.
    Cereti informatii direct de la DSP sau cine gestioneaza datele (inclusiv prefecturile).
    E extrem de simplu – aproape toti care sunt intre 3 si 16 ani sunt elevi/prescolari. Iar de la 17 la 19 ani majoritatea sunt elevi.
    Iar cei care gestioneaza datele veritabile cred ca stiu si la ce scoli sunt elevi copiii bolnavi.
    Cabinetele scolare si directorii NU au date clare, nu au de unde sa le detina! (Doar despre personal)

  3. Ce mai mințiți, doar sa aveți scuza sa deschideți grădinițele ca am uitat, gradinita e locul unde scapam de copii..

  4. Basme… Pe cei asimptomatici nu ii știți, ca nu testati toți elevii, cum ar fi normal.
    Asa ca statistica dvs este egala cu zero

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel Funeriu, despre proiectele legilor Educației Deca: Legea educației este cea mai importantă lege a unei țări, o operație pe creierul deschis al unei națiuni. Are emitentul autoritatea morală în acest moment și autoritatea politică pentru a propune o astfel de lege?

Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu, în mandatul căruia a fost aprobată Legea Educației nr. 1/ 2011, spune că „principala atribuție a unei legi a Educației este să stabilească un…
Vezi articolul

Rezultatele elevilor de la probele de competențe în limbi străine Bacalaureat 2025 au fost „șterse administrativ”, așa că liceele trebuie să le introducă din nou, după ce aplicația a fost actualizată, potrivit ISJ Mureș – document

Liceele au de reintrodus în aplicația Bacalaureat 2025 rezultatele de la evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C), potrivit unei adrese a Inspectoratului Școlar Județean Mureș. „Vă…
Vezi articolul

Diversitatea să nu mai fie definită în proiectul legii învățământului, iar profesorii să nu mai fie obligați să o promoveze, îi cer Ligiei Deca reprezentanții cultelor religioase, la inițiativa Patriarhiei ortodoxe. Acestea mai solicită ca sintagma „orientare sexuală” să fie ștearsă din document

Cultele religioase cer ministrei Educației, Ligia Deca, să elimine definiția „diversității” din proiectul legii învățământului preuniversitar, potrivit unei scrisori consultate de Edupedu.ro, semnate de 13 reprezentanți ai bisericilor recunoscute de…
Vezi articolul