Graficul ședinței de repartizare pentru profesorii care au solicitat completarea normei didactice și transferul prin restrângere de activitate, publicat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București / Ședința este programată vineri, 14 martie

225 de vizualizări
Foto: © Opolja | Dreamstime.com
Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat graficul ședinței de repartizare pentru profesorii care au solicitat completarea normei didactice și transferul prin restrângere de activitate. Pentru profesorii din București, ședința va avea loc joi, 14 martie, la Liceul Teoretic „Traian”.

În perioada 25 februarie – 3 martie, cererile profesorilor aflați în restrângere de activitate au fost înregistrate la inspectoratele școlare, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026.

Pentru obținerea acordurilor/acordurilor de principiu în vederea soluționării restrângerii de activitate la unităţile de învăţământ/CJRAE/CMBRAE, cererile profesorilor aflați în restrângere de activitate s-au depus din 26 februarie și până pe 6 martie.

  • Amintim că inspectoratele școlare au publicat punctajele profesorilor care solicită soluționarea restrângerii de activitate.
Calendarul pentru completarea normei didactice și pentru restrângerea de activitate, conform metodologiei-cadru

5) Completarea normei didactice de predare a personalului didactic la nivelul inspectoratului școlar şi transferarea personalului didactic aflat în restrângere de activitate:

a) afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a listei tuturor catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete;

b) afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a listei cadrelor didactice care intră în reducere de activitate, începând cu data de 1 septembrie 2025;

c) afişarea la sediile unităţilor de învăţământ/CJRAE/CMBRAE și pe paginile web ale acestora (dacă există) a condiţiilor specifice şi a grilelor de evaluare aferente acestora (dacă este cazul) pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer/pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, avizate de inspectoratele şcolare; Termen: 24 februarie 2025

d) înregistrarea cererilor, însoţite de documentele precizate în acestea, cadrelor didactice aflate în reducere de activitate, la inspectoratele şcolare; verificarea și avizarea dosarelor depuse de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 25 februarie-3 martie 2025

e) afișarea pe pagina web a inspectoratului şcolar a listelor cu punctajele cadrelor didactice care solicită soluționarea reducerii de activitate; Termen: 4 martie 2025 

f) înregistrarea contestațiilor la punctajele acordate; Perioada: 5-6 martie 2025

g) soluționarea contestațiilor la punctajele acordate, în consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea punctajelor finale pe pagina web a inspectoratului şcolar; Termen: 7 martie 2025

h) organizarea inspecţiilor speciale la clasă/probelor practice/orale de profil, afişarea rezultatelor pe pagina web a inspectoratului şcolar; Perioada: 4-7 martie 2025

i) depunerea cererilor, însoţite de documentele precizate în acestea, de către cadrele didactice aflate în restrângere de activitate, pentru obținerea acordurilor/acordurilor de principiu în vederea soluționării restrângerii de activitate la unităţile de învăţământ/CJRAE/CMBRAE; Perioada: 26 februarie-6 martie 2025

j) analiza în consiliile de administrație ale unităților de învățământ/CJRAE/CMBRAE a solicitărilor și comunicarea acordului/acordului de principiu pentru transfer/refuzului motivat cadrelor didactice și inspectoratului școlar; Termen: 10 martie 2025

k) depunerea şi înregistrarea contestaţiilor, la unitatea de învățământ/CJRAE/CMBRAE, privind acordurile/acordurile de principiu emise de unitățile de învățământ, de către personalul didactic care solicită transfer consimțit între unitățile de învățământ; Perioada: 10-11 martie 2025

l) soluționarea contestaţiilor privind acordurile/acordurile de principiu pentru transfer emise de unitățile de învățământ/ CJRAE/CMBRAE în consiliul de administrație al unității de învățământ și comunicarea acordului/acordului de principiu pentru transfer/refuzului motivat cadrelor didactice și inspectoratului școlar; Termen: 12 martie 2025

m) depunerea acordurilor/acordurilor de principiu cadrelor didactice care solicită soluționarea restrângerii de activitate la comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 10-13 martie 2025

n) soluționarea în ședință de repartizare, în ordine, a:

  • (i) cererilor cadrelor didactice titulare pentru completarea normei didactice pe perioadă determinată/nedeterminată, respectiv a cererilor cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6) din Metodologie pe perioadă determinată;
  • (ii) cererilor cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate, prin transfer;
  • (iii)cererilor cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei pentru completarea normei didactice pe perioadă determinată;
  • (iv)cererilor cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate, prin detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată; Termen: 14 martie 2025

o) înregistrarea contestațiilor la inspectoratul școlar cu privire la modul de soluționare a reducerilor de activitate; Perioada: 17-18 martie 2025

p) soluționarea contestațiilor în consiliul de administrație al inspectoratului școlar; Termen: 19 martie 2025

q) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare, ţinând seama de prevederile art. 5 alin (5) din Metodologie. Perioada: 19-24 martie 2025 

Foto: © Opolja | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Repartizarea profesorilor pentru completarea normei didactice și pentru transferul prin restrângere de activitate, anunțată de Inspectoratul Școlar Buzău
Punctajele profesorilor care solicită soluționarea restrângerii de activitate, publicate de inspectoratele școlare / Contestațiile pot fi înregistrate în zilele de 5 și 6 martie
Inspecțiile speciale, pentru profesorii care intră în restrângere de activitate de la 1 septembrie, se desfășoară în perioada 4-7 martie / Calendarul complet
Lista profesorilor care intră în restrângere de activitate din anul școlar 2025-2026, publicată de inspectoratele școlare
Completare normă didactică și restrângere de activitate 2025. Profesorii pot depune cererile din 25 februarie / Calendarul complet și model de cereri


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Metacompetențele pot fi formate și evaluate la școală, spune profesorul Mircea Miclea: Adesea în viață au succes oameni care nu au avut neapărat mult succes la școală. Știți de ce? Pentru că pot să identifice problemele, nu doar să rezolve problemele date

Profesorul universitar de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), Mircea Miclea, spune că cele patru metacompetențe pe care le-a identificat pe baza unor studii ar putea fi…
Vezi articolul

Directorul unui colegiu din municipiul Iaşi este acuzat de DNA că ar fi primit bani pentru transferul unui elev de la o școală la alta / În dosar au mai fost trimise în judecată o educatoare și o directoare de grădiniță

Gheorghiţă Nistor, în calitate de director al Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din municipiul Iaşi, în august 2023, este acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Potrivit unui comunicat DNA,…
Vezi articolul

Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I.L Caragiale din București după ce ministrul Educației a spus că principala cauză a analfabetismului funcțional în rândul elevilor este lipsa de pregătire a cadrelor didactice: M-a deranjat declarația domnului ministru, i-a deranjat și pe colegii mei / M-aș fi așteptat ca în spatele unei afirmații atât de frust exprimate să fi stat totuși un studiu

Directoarea Colegiului Național I.L Caragiale din București, Andreia Bodea, a spus că a deranjat-o declarația ministrului Daniel David privind cauza analfabetismului funcțional. „M-a deranjat declarația. Nu cred că s-a adoptat…
Vezi articolul

Standardele reduse pentru obținerea titlurilor didactice în Drept și restricțiile mai slabe pentru prevenirea conflictului de interese în cazul atestatului de abilitare – confirmate prin decizie definitivă a Înaltei Curți / Hotărârea vine în momentul în care Ministerul Educației pregătește noi norme în aceste domenii

O decizie de acum doi ani a instanței, ce elimina o parte dintre standardele minimale pentru conferirea titlurilor didactice în domeniul Dreptului și înlătura o măsură de prevenire a conflictului…
Vezi articolul