Grevă generală a studenților din Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, care cer îmbunătățirea condițiilor din cămine și restituirea banilor încasați ilegal de universitate de la studenții din cămin sub pretextul „fond de reparații”

2.540 de vizualizări
Campus / Foto: unefs.ro
Studenții din Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti sunt (UNEFS) în grevă generală de astăzi, 23 octombrie. Aceștia solicită îmbunătățirea condițiilor din cămine, identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate pentru nefolosirea a 1 milion de Euro din fondul de burse în ultimii 6 ani și restituirea banilor încasați ilegal de universitate de la studenții din cămin sub pretextul „fond de reparații”, conform anunțului postat de Liga Studenților și Absolvenților din UNEFS.

Replica UNEFS la anunțul studenților: „În cazuri justificate, Liga studenților poate declara grevă, în conformitate cu prevederile legale. Până la acest moment conducerea U.N.E.F.S. apreciază că, acesta este declarată cu nerespectarea legii, urmând a face demersurile necesare în vederea stabilirii nelegalității/ legalității de către instanța competenta.”

Liga Studenților și Absolvenților din UNEFS a răspuns că „Universitatea în loc să aleagă calea dialogului constructiv preferă să se folosească de mesaje de acest gen. Studenții merg mai departe în acest demers și noi facem parte din această comunitate academică. Doar uniți în aceeași direcție putem rezolva toate problemele”.

Solicitările studenților din UNEFS: 

1. „Îmbunătățirea condițiilor de trai din căminele UNEFS (apă caldă, fără gândaci, săli de lectură, bucătării utilate, etc);

2. Restituirea banilor încasați ilegal de universitate de la studenții din cămin sub pretextul „fond de reparații”;

3. Restituirea sumelor încasate de la studenți sub forma unui supliment de hrană pentru stagiile obligatorii de la bazele didactice Parâng și Eforie Nord;

4. Identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate pentru nefolosirea a peste 5.000.000 de lei (1 milion de Euro) din fondul de burse în ultimii 6 ani și corectarea erorilor produse;

5. Restituirea sumelor încasate de la studenți prin mărirea taxei de studiu în timpul ciclului de studiu;

6. Respectarea condițiilor contractuale din proiectul POCU/626/6.13/133208 și efectuarea plăților datorate studenților, absolvenților și cadrelor didactice neplătiți de mai bine de 1 an.

Acestea sunt o mică parte dintre problemele semnalate de noi anterior și care nu au primit o rezolvare. Studenții care intră în grevă generală vor semna adeziunea la acest eveniment și nu vor intra la orele desfășurate în universitate (cursuri, lucrări practice, seminarii, stagii). Semnarea adeziunii și participarea la grevă înseamnă prezența dumneavoastră în curtea universității”, se precizează în anunț.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ionela Neagoe, directorul Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”: Nu ne interesează admiterea la liceu ca modalitate de selecție. Vom rămâne la admiterea computerizată

Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” nu va organiza examen separat de admitere la liceu, conform declarației făcute de directoarea liceului, Ionela Neagoe, pentru Tribuna Învățământului. Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” va rămâne…
Vezi articolul

Orban, despre solicitarea lui Cioloș: Să ceri demisia ministrului Educației cu o zi înainte de începerea școlii mi se pare o politizare dramatică a subiectului, cu atât mai mult cu cât dna Monica Anisie a fost secretar de stat în mandatul său

„Începerea anului școlar este o necesitate. Și așa 4 luni de zile, din cauza pandemiei, din cauza stării de urgență cursurile au fost online, într-o adaptare care practic a generat…
Vezi articolul

Programul marșului pentru Educație între Guvern și Cotroceni de luni, 8 septembrie, anunțat de sindicate / Profesorii încep protestul la ora 10:00 și vor urca din nou pe Pasajul Basarab, la doar doi ani de la greva istorică din 2023, când imaginile cu „autostrada umană” au făcut înconjurul lumii

Sindicatele din educație au anunțat programul oficial al marșului de protest din București, care va avea loc în prima zi a noului an școlar, luni, 8 septembrie 2025. Acțiunea este…
Vezi articolul

Ministerul sănătății: Primele doze de vaccin anti-Covid-19 pentru copiii de 5-11 ani vor ajunge în România în perioada 21-25 ianuarie / Peste 114.000 de doze de Comirnaty, produse de Pfizer vor fi distribuite centrelor de vaccinare

Primele doze speciale pentru vaccinarea copiilor de 5-11 ani de la Pfizer ajung în țară între 21-25 ianuarie, potrivit Ministerului Sănătății. Vaccinarea anti-Covid-19 a copiilor între 5-11 ani se va…
Vezi articolul