Guvernul a aprobat 14,5 milioane de lei pentru a elimina toaletele din curte în 175 de școli / Numărul unităților școlare cu latrină a crescut cu peste 100 din toamnă până acum

250 de vizualizări
Foto: © Ghm Meuffels | Dreamstime.com
Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, un proiect de hotărâre de guvern prin care alocă 14,5 milioane de lei pentru amenajarea de grupuri sanitare în interior în 175 de școli care funcționează, în prezent, cu toalete în curte. „Punem punct unei realități triste din educația românească”, a susținut premierul Marcel Ciolacu în deschiderea ședinței de guvern, în condițiile în care numărul școlilor cu latrină declarat oficial a crescut cu peste 100 toamnă până acum.
  • La finalul ședinței de guvern, purtătorul de cuvânt al executivului, Mihai Constantin, a declarat: „Guvernul transferă circa 14,5 milioane lei, prin hotărâre de guvern, către autoritățile locale pentru lucrări de investiții la 175 de unități de învățământ preuniversitar de stat care funcționează cu grupuri sanitare neconforme. Aproape 13 milioane de lei reprezintă continuarea proiectelor de acest gen începute în anul trecut, 2024. Banii vin de la bugetul Ministerului Educației și sunt distribuiți către primării, prin intermediul inspectoratelor școlare județene. Primarii și consiliile locale sunt responsabili să facă branșamentele la canalizare şi apă și să se asigure că acești bani sunt cheltuiți cum trebuie în acest an, pentru ca fenomenul școli cu toalete în curte să se diminueze semnificativ sau chiar cum ar trebui să fie în anul 2025, să dispară din România.”

Edupedu.ro a relatat despre acest proiect  pe 1 aprilie, notând discrepanța constantă în ultimii ani dintre declarațiile oficialilor de la ministerul Educației și datele din actele normative pe care instituțiile le aprobă pentru modernizarea toaletelor:

  • Cel mai recent exemplu este al fostei ministre a Educației, Ligia Deca – ea spunea pe 4 septembrie 2024, înainte de începerea cursurilor, adică acum 7 luni, că erau la acea vreme 70 de școli cu toalete „neconforme”. 

Acum, numărul declarat de școli care vor beneficia de investiții de aproape 3 milioane de euro pentru a rezolva această problemă este de 175.

Dintre aceste unități, 156 de școli au mai primit finanțare și anul trecut, dar nu au început sau nu au reușit să finalizeze lucrările până la 31 decembrie 2024.

Premierul Ciolacu, în deschiderea ședinței de guvern de miercuri:

  • Punem punct unei realități triste din educația românească. Alocăm 14,5 milioane de lei pentru ca la începutul noului an școlar, în toamnă, să nu mai existe unități de învățământ cu toalete în curte. Mai sunt 175 de școli în asemenea situație și nu putem vorbi cu adevărat de o Românie educată fără a rezolva definitiv acest simbol al blocării în trecut.”

Foto: © Ghm Meuffels | Dreamstime.com Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevi din două colegii naționale din Cluj-Napoca și Focșani învață despre istoria și analiza filmului, după ce profesorii au ales disciplina opțională „Ora de cinema”. Cursurile au resurse gratuite pe o platformă online

Elevi din două colegii naționale din Cluj-Napoca și Focșani învață din anul școlar 2024-2025 despre istoria și analiza filmului, după ce profesorii lor au ales disciplina opțională „Ora de cinema”,…
Vezi articolul

Institutul „Elie Wiesel” către managerul Bibliotecii „Panait Istrati” din Brăila unde a fost omagiat ideologul mișcării legionare: Nae Ionescu e departe de a fi un model pentru România democrată de azi. Viziunea sa despre lume are ca fundament teoria etno-ortodoxistă

Într-o scrisoare deschisă postată pe Facebook, către managerul Bibliotecii „Panait Istrati” din Brăila unde a fost omagiat ideologul mișcării legionare Nae Ionescu, printr-o expoziție comemorativă, Institutul pentru Studierea Holocaustului spune…
Vezi articolul

Peste 3 mii de profesori au făcut cumpărături cu cardul de prima didactică – surse / Banii au fost folosiți la magazine de electronice și electrocasnice, librării online și la un singur centru de formare. Pe lista magazinelor se află și pescării, magazine mixte sau de tipul casă și grădină

Peste 3600 de profesori au făcut deja cumpărături folosind cardul pentru prima didactică, în valoare de 1500 de lei, până la data de 1 noiembrie, potrivit surselor Edupedu.ro. Profesorii au…
Vezi articolul