Guvernul a aprobat desființarea specializării „Psihologie” de la Academia SRI. Din toamnă va fi înlocuită cu licența în „Operațiuni de intelligence”, ai cărei absolvenți vor fi „angajați ca agenți operativi” ai serviciului secret / Alte 51 de specializări de la 20 de universități intră în lichidare – LISTA

[jp_post_view]
ANOSR
Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com
Guvernul a aprobat joi o hotărâre cu nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor sau programelor de studii universitare şi a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2023 – 2024. Se vor înființa cinci specializări universitate noi printre care și cea de „Operațiuni de intelligence”, care înlocuiește la Academia de Informații a SRI specializarea „Psihologie”, intrată în lichidare.

Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, componentă a Serviciului Român de Informații, cunoscută drept Academia SRI, a solicitat Ministerului Educației intrarea în lichidare a programului său de „Psihologie-informații” singura specializare de la Facultatea de Informații, după cum Edupedu.ro a scris încă de la publicarea proiectului de HG în dezbatere. În locul specializării de mai sus, apare specializarea ”Operațiuni de intelligence”, la care instituția va face înscrieri din anul universitar următor, conform site-ului acesteia.

Tot pe site apare informația că „absolvenții acestei specializări sunt încadrați în Serviciul Român de Informații ca ofițeri operativi”.

Conform structurii instituţiilor de învăţământ superior de stat, cu domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, propus spre adoptare de către Ministerul Educației, Academia SRI va avea două specializări, câte una la fiecare facultate, ambele cu câte 75 de locuri.

O altă noutate este apariția în nomenclatorul domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare pentru anul universitar 2023-2024, a specializării “Științe aplicate în criminalistică” pe domeniul de licență/masterat/doctorat de „Științe aplicate”, domeniul fundamental „Matematică și științele naturii”. Domeniul detaliat este „Biochimie”.

Conform Nomenclatorului aprobat joi, în România funcționează 53 instituții de învățământ superior de stat care cuprind 2.175 specializări/programe de studii universitare de licență. Dintre acestea 131 specializări au suferit modificări, 17 specializări au obținut acreditarea, 26 sunt specializări noi, iar 34 specializări/programe din 15 universități sunt în lichidare.

Tot la nivel național, funcționează 34 instituții de învățământ superior particular acreditate ce cuprind 343 specializări. Dintre acestea, 33 specializări au suferit modificări, 5 specializări au obținut acreditarea, 2 specializări/programe sunt noi, iar 8 specializări/programe de studii din 3 instituții sunt în lichidare.

În total, 41 de programe cu 51 de specializări intră în lichidare, adică se desființează și nu mai înscriu studenți din acest an, de la 20 universități de stat și private. Lista acestora poate fi descărcată de aici:

Totodată, 3 instituții de învățământ superior particulare sunt autorizate provizoriu cu 8 specializări/programe de studii universitate de licență și o singură instituție de învățământ superior particular autorizată provizoriu, care conține 4 programe master.

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Pas cu pas băieți!
    75 de romani pe an va urmaresc!
    În 10 ani vor fi O mie!
    Pas cu pas baieți!
    Romania are nevoie de 25.000!
    Sa supraveghem poporul!

  2. Domnul Dragos Iliescu, prof. la Psihologie la UB, care ne da BRIO pe paine, adica teste grila online, ca de asta ducem noi lipsa in invatamant, a terminat pe acolo.
    Ei, BRIO, pe care o promoveaza niste site-uri in draci, face teste pe bani pentru evaluari standardizate din vremea ministrului plagiator Cimpeanu.
    Nu are tara asta nicio sansa cu asemenea insi infiltrati peste tot!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liga Studenților din SNSPA condamnă decizia universității de a-l nominaliza pe Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace: Studenții simt dezgust, îngrijorare, lipsă de verticalitate și frică de asociere cu această universitate

Liga studenților SNSPA spune că studenții simt „dezgust, îngrijorare, lipsă de verticalitate și frică de asociere cu această universitate”, potrivit unui comunicat de presă, transmis către Edupedu. Reacția vine în…
Vezi articolul

Recomandările practice pentru universitățile din Marea Britanie, pentru prevenirea și combaterea abuzurilor sexuale: Puncte unice de contact pentru sesizări, instruire specifică pentru anchetatori, folosirea intensă a datelor, proceduri diferențiate pentru studenți, absolvenți, pentru reclamații în cazuri curente sau cazuri vechi

Consultări cu studenții și cu victime ale unor abuzuri, proceduri clare pentru managementul de caz și diverse tipuri de investigații, instruirea celor implicați despre tot ce presupune o asemenea anchetă,…
Vezi articolul

Profesoara și lingvista Gabriela Pană Dindelegan: Programele școlare au redus continuu studiul latinei, după cum au eliminat și gramatica din liceu. Modelul altor țări neromanice, ca Anglia sau Germania, care păstrează latina în programa obligatorie, ar trebui să dea de gândit Ministerului Educației

Studiul limbii latine și al gramaticii în școlile din România a suferit o reducere semnificativă în ultimii ani, ceea ce afectează formarea lingvistică și intelectuală a elevilor, avertizează lingvista Gabriela…
Vezi articolul
Fragment din nota oficială transmisă astăzi, 8 martie 2022, de Ministerul Educației către universități cu privire la modul în care vor funcționa de mâine, 9 martie 2022 / Foto: edu.ro

BREAKING DOCUMENT Ministrul Educației: Universitățile pot continua cursurile online pentru „o perioadă optimă de tranziție”, cu obligativitatea recuperării activităților didactice până la sfârșitul semestrului al II-lea

Ministrul educației își nuanțează declarația și anunță că universitățile care nu pot să-și înceapă cursurile 100% fizic de mâine, 9 martie 2022, pot să organizeze în continuare orele online, dar…
Vezi articolul