Guvernul de la Budapesta sprijină programe universitare pentru etnicii maghiari în șase universități din România

527 de vizualizări
Universitatea Corvinus din Budapesta / Photo 142841449 / Budapest Corvinus © Olgalngs | Dreamstime.com
Guvernul de la Budapesta va continua să sprijine programele de studii universitare externalizate în Bazinul Carpatic ale instituţiilor de învăţământ superior din Ungaria, scrie hirado.hu. În România, acestea vor fi organizate în șase universități, iar anul trecut, peste 1.100 de tineri au participat la aceste programe de studii. Tamás Schanda, secretar de stat responsabil pentru strategie în cadrul Ministerului Ungar al Inovării şi Tehnologiei (ITM), a precizat că programele de studii au „un rol esenţial în strategia naţiunii maghiare, au menirea de a umple lacunele existente şi de a asigura pregătirea intelectualilor maghiari de peste graniţele Ungariei”.

Aceste programe universitare externalizate urmează să fie organizate în Komarno, Berehove, Miercurea Ciuc, Oradea, Odorheiu Secuiesc, Târgu Mureş, Sfântu Gheorghe, Ilieni, Subotica, Senta şi Sombor. Ele sunt subvenţionate de statul maghiar sau sunt cu plată și acoperă diverse domenii.

„Spaţiul educaţional şi de cercetare din Bazinul Carpatic este o valoare comună, implementarea şi menţinerea acestuia reprezintă un interes naţional, motiv pentru care, de ani de zile, este susţinut cu generozitate de guvernul ungar”, a declarat Tamás Schanda.

Cele 10 instituţii de învăţământ superior din Ungaria care participă la acest program sunt: Universitatea “Corvinus” din Budapesta, Universitatea din Debrecen, Universitatea “Edutus”, Universitatea Reformată “Károli Gáspár”, Universitatea de Ştiinţe Agricole din Ungaria (MATE), Universitatea din Nyíregyháza, Universitatea Óbuda, Universitatea din Pécs, Academia Teologică Reformată din Sárospatak şi Universitatea Semmelweis, se arată în comunicat.

Anul trecut, peste 1.100 de tineri au participat la aceste programe de studii, din care 10% la cursurile Universităţii “Szent István” (de la 1 februarie poartă numele de Universitatea de Ştiinţe Agricole din Ungaria – MATE) organizate la Odorheiu Secuiesc, cu diplomă de licenţă în domeniul dezvoltării rurale şi ingineriei agricole. Tot aici, mulţi studenţi au fost atraşi de diploma de licenţă oferită de Universitatea “Edutus” în domeniul comerţului şi al marketingului. Diplomele de licenţă în inginerie agricolă s-au dovedit, de asemenea, populare la Oradea (Universitatea din Debrecen) şi la Senta (Universitatea “Szent István”).

Photo 142841449 / Budapest Corvinus © Olgalngs | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noul inspector general școlar la Bistrița-Năsăud este Vasile Șteopoaie, consilier local PSD și fost director de școală / Fostul șef ISJ a părăsit inspectoratul pentru un post de viceprimar

Șeful ISJ Bistrița-Năsăud a fost desemnat Vasile Șteopoaie, consilier local PSD și fost director de liceu. Șteopoaie este în prezent inspector școlar pentru dezvoltarea resursei umane și profesor de matematică…
Vezi articolul

Aproape 4 din 5 elevi de clasa a VIII-a, din mediul rural, nu au luat 5 la simularea evaluării la Matematică în județul Iași / La clasa a XII-a a scăzut numărul celor care ar lua notă de promovare pentru toate profilurile

39.58% dintre elevii de clasa a VIII-a din județul Iași au luat note mai mari sau egale cu 5, la ambele probe, la simularea Evaluării Naționale 2023, organizată de Inspectoratul…
Vezi articolul

Salvați Copiii sprijină „cererile legitime” ale mai multor asociații de elevi privind transportul gratuit la școală și cere autorităților să preia „soluțiile identificate de acești elevi și comunicate public de aproape un deceniu”

Organizația Salvați Copiii România a emis, luni, o scrisoare de protest față de situația privind transportul elevilor, scrisoare prin care își exprimă sprijinul pentru reprezentanții elevilor care presează pentru aplicarea…
Vezi articolul

Ministerul strategiilor degeaba. Niciuna dintre cele patru strategii pe Educație din perioada 2015-2020, evaluate la 4,4 milioane de euro, nu și-a atins indicatorii propuși, iar „Ministerul Educației nu deține date despre sumele cheltuite pentru implementarea acestora” – raport al Guvernului

Ministerul Educației nu deține date referitoare la sumele cheltuite efectiv pentru implementarea acestor strategii, potrivit raportului „Diagnoza învățământului preuniversitar”, făcut de specialiști din Ministerul Finanțelor, Banca Mondială și Ministerul Educației.…
Vezi articolul