Guvernul impune burse pentru elevi de minimum 100 de lei. În țară primăriile dau burse între 8 lei și 1.000 de lei

1.693 de vizualizări
Guvernul revine la forma inițială a proiectului de HG privind cuantumul minim al burselor pentru elevi și impune 100 de lei prag minim, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului. Asta după ce proiectul de hotărâre de Guvern care stabilea acest cuantum a fost modificat în perioada dezbaterii publice și în loc de 100 de lei prag minim, prevederea s-a transformat în „pragul minim va fi valoarea acordată de autoritățile locale în anul școlar precedent”.

UPDATE: La o oră după anunul oficial Guvernul retrage afirmațiile premierului Viorica Dăncilă și ale purtătorului de cuvânt Nelu Barbu, privitoare la adoptarea unui proiect de HG privind pragul de 100 de lei impus autorităților locale pentru acordarea burselor pentru elevi, potrivit unei rectificări făcute de Guvern. La scurt timp după anunțul oficial, reprezentanții Guvernului au anunțat Edupedu că „a fost vorba despre o greșeală a celor de la Ministerul Educației”.

Bursele de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social acordate, începând cu anul școlar 2019-2020, elevilor din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, va fi de 100 de lei.

Decizia a fost luată în ședința de Guvern din 4 septembrie.

Bursele se alocă din bugetele locale ale localităților de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat. Și deși sunt obligatorii, până acum nu exista un prag minim pentru sumele acordate elevilor.

Pe 29 mai 2019 proiectul de HG era pus pe site-ul ministerului Educației cu pragul de 100 de lei inclus.

După care în luna iunie proiectul a fost modificat și prevedea următoarele:

„Cuantumul minim este cel stabilit de autoritățile administrației publice locale, aflat în plată în anul școlar 2018-2019. Autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor, în funcție de posibilitățile financiare ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale”.

”Suma minimă de 100 de lei a fost stabilită ținând seama de numărul și de cuantumul mediu rezultat din centralizarea și analiza datelor cu privire la aceste categorii de burse, acordate în anul școlar 2018-2019, transmise de către inspectoratele școlare. În urma acetsei analize, au fost constatate discrepanțe între sumele alocate burselor/fiecare categorie de bursă/ județ/unitate administrativ-teritorială, fiind acordate burse de la 8 lei până la 1.000 de lei”, potrivit declarației purtătorului de cuvant.

FOTO: gov.ro


2 comments
  1. Niște mincinoși, nu s-au dat, în patru ani de gimnaziu, niun fel de burse de merit, deși fetița mea a avut 10 pe linie, și nici nu a fost recompensată în vreun fel până la ora asta. Să vedem la liceu ce va fi!? Și, statul acesta mai vrea să rămâi în țară să muncești? O mare ticălosenie ce se întâmplă! Să termini toți anii cu 10 pe linie și la evaluare națională să obțină 10 și 10,iar statul să mintă că au legi obligatorii prin care recompensează performanță!? MINCINOȘII !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Titularizarea ar trebui să fie pusă în dezbatere publică pentru schimbări, modificări, odată ce începem în condiții de normalitate anul școlar 2026-2027, anunță Daniel David: Dacă eu voi fi ministru, o să pot discuta în octombrie

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a anunțat că schimbările referitoare la concursul de angajare în Învățământ (titularizare) ar trebui să fie puse în dezbatere publică „odată ce începem în…
Vezi articolul

Subiecte la Limba română, profilurile uman și pedagogic – simulare BAC 2025. Elevii au avut de indicat sensul cuvântului „reală” și al secvenței „dădea la o parte”. Caracterizarea unui personaj dintr-un roman psihologic sau al experienței – cerința de la subiectul al III-lea

Luni, 24 martie, a avut loc proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul simulării examenului național de Bacalaureat 2025. La subiectul al III-lea, elevii de la uman au…
Vezi articolul

Profesorul Radu Gologan: Profesorii au ajuns birocrați. Într-un an de zile s-a ajuns la niște chestii îngrozitoare – nici nu vă închipuiți câtă birocrație e în sistemul de învățământ și nimeni nu vrea să o dea afară. De ce? Pentru că e un aparat imens în sistem care stă bine-mersi acolo

Profesorul Radu Gologan trage un semnal de alarmă: birocrația sufocă școala românească. Într-o declarație la Metropola TV. Profesorul Gologan a vorbit despre cum profesorii au fost transformați în birocrați și…
Vezi articolul