Guvernul Orban își consolidează dominația ideologică prin reforma universitară, spun criticii săi

228 de vizualizări
Viktor Orban / Foto: Facebook.com
Ungaria urmează să adopte marţi o lege prin care se înfiinţează fundaţii care să preia conducerea universităţilor şi a instituţiilor culturale, un pas care, în opinia criticilor executivului de dreapta de la Budapesta, vizează extinderea amprentei sale ideologice, transmite Reuter, citată de Agerpres.

În prezent, majoritatea universităţilor ungare sunt deţinute de stat, dar se bucură de un nivel ridicat de autonomie academică.

Proiectul de lege, elaborat de adjunctul prim-ministrului Viktor Orban, susţine că universităţile trebuie privatizate deoarece condiţiile moderne necesită o „regândire a rolului statului”, iar fundaţiile vor gestiona instituţiile mai eficient.

Guvernul Orban va numi consilii de administraţie care să conducă fundaţiile, care vor controla active imobiliare substanţiale şi vor beneficia de fonduri UE în valoare de miliarde de euro, având, de asemenea, o influenţă considerabilă asupra activităţii cotidiene a universităţilor.

Citește analiza integrală pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tabloul dezastrului din învățământul superior: România – pe ultimele locuri din Europa la numărul de tineri cu studii superioare, rata de înscriere la universitate, personal academic – Raport Bologna 2020

România se află pe ultimul loc în Europa când vine vorba despre procentul persoanelor cu studii superioare în categoria 25-34 de ani, pentru care-și propusese o creștere substanțială până în…
Vezi articolul

Scriitoarele Victoria Pătrașcu și Carmen Tiderle, despre decizia editurii de a retrage cartea „Profu’ crede că învăț” după controverse pe Facebook: “Ne transportă într-un univers orwellian” și “induce un mesaj periculos în societate” / “Există părinți și profesori care cred că copiii sunt oi. Și dacă li se spune săriți în prăpastie, ei sar. Ei bine, ei nu vor sări”

Valul de revoltă produs pe Facebook de conținutul cărții pentru copii “Profu’ crede că învăț” și decizia editurii Litera de a retrage volumul sunt privite prin filtru critic de două…
Vezi articolul

Daniel David: Au pătruns tot mai multe universități românești în clasamente, dar nu performăm la vârf. Avem nevoie de programe care să susțină excelența, să schimbe paradigme – câteva gânduri despre raportul Draghi

Recent a fost publicat „Raportul Draghi” asupra competitivității europene: The future of European competitiveness – A competitiveness strategy for Europe. Fără îndoială că raportul va genera discuții și reflecții aprinse, dar,…
Vezi articolul

Vlad Mixich: Dacă epidemia evoluează în ritmul actual, o prognoză a INSP estimează că, la finalul lunii august, 80% din paturile de la Terapie Intensivă pentru COVID-19 din România vor fi ocupate de pacienți în stare gravă

Vlad Mixich, expert numit de Parlamentul European în conducerea Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă, afirmă că, potrivit unei prognoze realizate de Institutul Național de Sănătate Punlică, dacă…
Vezi articolul