Harta mediilor de 10 la Evaluarea Națională 2025. 75 de elevi au obținut medii maxime. Numărul lor este apropiat cu cel de anul trecut

20.778 de vizualizări
75 de elevi care au absolvit clasa a VIII-a au media 10 la Evaluarea Națională 2025, potrivit datelor comunicate de Ministerul Educației și Cercetării. Acestea sunt rezultatele înainte de contestații. Joi, 3 iulie, Ministerul Educației a publicat rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2025.

75 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece)”, transmite Ministerul Educației și Cercetării.

Cu referire la numărul total al mediilor de 10, în București sunt cele mai multe medii maxime: 29 candidați au luat media 10 la ambele probe scrise. Pe locul al doilea este județul Iași, cu 7 de medii de 10, iar pe al treilea loc este județul Constanța (6 de medii maxime).

În 2024, la nivel național au fost 74 de medii maxime. Anul trecut, Bucureștiul a condus clasamentul mediilor de 10 la Evaluarea Națională 2024 cu 32 de elevi care au luat medii maxime. În 2024, raportat la numărul mediilor de 10, în județele Cluj și Iași au fost câte 7 medii maxime, iar în Argeș 4 medii de 10.

Harta mediilor de 10 la Evaluarea Națională 2025 – înainte de contestații

Lista mediilor de 10, pe județe

Statistica mediilor de 10 din anii anteriori:

  • 2013 – 856
  • 2014 – 225
  • 2015 – 456
  • 2016 – 253
  • 2017 – 497
  • 2018 – 345
  • 2019 – 459
  • 2020 – 892
  • 2021 – 120
  • 2022 – 221
  • 2023 – 429
  • 2024 – 74

Dosarul rezultatelor de la Evaluarea Națională 2025


1 comment
  1. Cei din minister sa si puna semne de intrebare,la fel si profesorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Cum se desfășoară simularea Evaluării Naționale și a Bacalaureatului 2020: testările încep la ora 9, când se deschid subiectele. Rezultatele nu se fac publice / Regulile simulărilor pentru clasele a VIII-a și a XII-a au fost trimise de Minister către inspectorate

Simulările examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat vor începe pe 23 martie la ora 9:00, moment în care în fiecare sală se deschid plicurile cu subiectele, însă elevii trebuie să…
Vezi articolul

Elevii de la două școli din Olt, care au primit greșit subiectele pentru clasele de limba maghiară la proba de română, vor fi evaluați după baremul pentru acele teste, anunță inspectoratul / Directorii școlilor și-au dat demisia

La prima probă de la Evaluarea Națională 2022, cea la Limba și literatura română, 38 de elevi de la școlile din Valea Mare și Călui, două comune din județul Olt,…
Vezi articolul