Harta meseriilor și a școlilor profesionale: Nicio școală profesională nu pregătește elevi în calificarea ‘constructor drumuri și poduri’

[jp_post_view]
Școlile profesionale și liceele tehnologice din România nu pregătesc în momentul de față niciun elev în calificările “constructor drumuri și poduri” și “constructor căi ferate”. În schimb, cei mai mulți dintre cei 284.832 de elevi câți sunt în prezent în totul învățământul profesional și tehnic din țară se pregătesc în calificarea “tehnician în activități economice” (39.000 de elevi înscriși aici), a anunțat astăzi Mona Nicolici, manager sustenabilitate OMV Petrom. Compania a lansat platforma digitală Meserii.ro, realizată de organizația CivicNet.

Harta prezintă date semnificative de la Ministerul Educației, Ministerul Finanțelor și alte autorități publice cu privire la elevii înscriși în școlile și liceele profesionale, precum și numărul companiilor cu obiect de activitate legate de calificările elevilor.

Topul calificărilor care atrag cei mai mulți elevi

În anul școlar 2018-2019 erau înscriși 284.832 de elevi în învățământul profesional și tehnic.

Cea mai solicitată calificare, unde sunt înscriși cei mai mulți elevi, este cea de tehnician în activități economice: aici merg peste 39.000 de elevi, adică 13,87% dintre elevii din profesional, a explicat Nicolici.

A doua cea mai solicitată calificare între elevi este cea de mecanic auto: peste 17.500 de elevi (6,15%), iar pe locul al treilea este calificarea de tehnician în turism – cu 16.611 de elevi (5,83%).

“Această hartă ne va ajuta să facem statistici, prognoze, fără de care schimbarea sistemică din educație nu poate avea loc”, a declarat Mona Nicolici.

Cele mai deficitare calificări

La polul opus la clasamentului, cu zero elevi în pregătire, se află cele mai deficitare calificări: constructor de căi ferate, constructor de drumuri și poduri, cizmar, alături de alte 35 de calificări, a anunțat Ionuț Popa, membru în echipa CivicNet care a realizat harta meseriilor.

Ionuț Popa a precizat că, în ceea ce privește “meseria” de constructor căi ferate, “sunt 1400 de fime care au nevoie de astfel de angajați și 64.000 de salariați”, în prezent. Cea mai mare nevoie este în zona de nord-vest a țării, unde este cea mai mare concentrare de firme.

Vezi mai jos Harta integrală a meseriilor și a școlilor profesionale – Meserii.ro:
Foto: meserii.ro
Sursa datelor

Aplicația lansată astăzi de CivicNet și OMV Petrom se bazează pe 11 seturi de date oficiale deschise, așa cum erau acestea disponibile la data de 07/08/2019, precizează CivicNet. Datele sunt de la Ministerul Educației, de la Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, Autoritatea Națională Pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Ministerul Finanțelir și Institutul Național de Statistică.

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ANALIZĂ Din 24 de elevi intrați în clasa I în anul 2005, doar 10 au luat Bacalaureatul 12 ani mai târziu. Mediul economic: Ne plângem de lipsa forței de muncă, de fapt avem un număr foarte mare de copii pe care-i putem salva

Din generația celor născuți în 1999, care a intrat în învățământul primar în anul 2005, s-au pierdut, nu s-au prezentat, au abandonat școala sau nu au luat Bacalaureatul 58% dintre…
Vezi articolul

Doar 1 din 3 elevi de clasa a VIII-a din județul Bihor a vorbit cu un consilier de orientare școlară înainte de a alege liceul, potrivit unui studiu sociologic realizat de Universitatea din Oradea / Aproape jumătate dintre elevii de clasa a VIII-a privesc viitorul cu îngrijorare, iar 1 din 10 a fost victimă a hărțuirii

Elevii de clasa a VIII-a din școlile publice din județul Bihor iau decizii privind viitorul lor școlar fără sprijin adecvat: doar o treime au discutat cu un consilier de carieră,…
Vezi articolul

„Redefinirea meritului” în rândul elevilor, în varianta ministrului Educației și Cercetării Daniel David – analiză pe clasa a IX-a în București: un elev cu media 9.10 va primi bursă de merit, în timp ce alți elevi cu media 9.95 nu vor primi burse de merit

Șase dintre cei șapte elevi admiși cu media 9.95 la Colegiul Național „Sfântul Sava”, profilul Real, specializarea Științe ale Naturii, nu vor primi bursă de merit, întrucât nu se încadrează…
Vezi articolul