Hartă online despre activități de voluntariat – platformă națională de potrivire a voluntarilor cu proiecte locale

[jp_post_view]
Foto: © Anyaberkut | Dreamstime.com
Întrucât numărul celor care doresc să se implice în activități de voluntariat în România e din ce în ce mai mare, iar în acest mediu se înregistrează o creștere a cererilor, nevoile lansării unei platforme care să grupeze cererea și oferta de voluntariat erau clare. Astfel a apărut hartavoluntariatului.ro care vine atât în sprijinul căutătorilor de activități extra, cât și în ajutorul ofertanților și organizațiilor non-guvernamentale care au nevoie de ajutor, idei, acțiune.

HartaVoluntariatului.ro este o platformă online care corelează cererea și oferta de voluntariat din România. Dispune de o interfață ușor accesibilă și reprezintă un instrument pentru organizațiile non-guvernamentale, prin intermediul căreia acestea pot promova proiectele și activitățile de voluntariat, în vederea selectării și recrutării voluntarilor potriviți.

Oricine dorește să realizeze activități de voluntariat își poate deschide un cont pe site. Acolo poate găsi proiecte în cadrul cărora dorește să fie activ. Corelarea acestor proiecte promovate de organizații cu cerințele voluntarilor se face pe baza unui algoritm care sortează oportunitățile de voluntariat, în funcție de mai multe criterii precum domeniul de activitate, posibilitatea de implicare a voluntarului, locul de desfășurare etc.

Interfață

În ceea ce privește tipul de utilizator, există două mărci: voluntar (cont de persoană) și organizație. Alegerea unuia dintre aceștia se face în pagina de start. Cei care caută o activitate, individual, optează să-și creeze un cont personal. Asociațiile, echipele care caută voluntari și o mână de ajutor, fie ea muncă fizică, donație, implicare sau asistență în social media, de exemplu, își creează un cont de organizație.

Conform profilului lor – aptitudini, disponibilitate, calități – , voluntarilor li se sugerează activități potrivite. Totodată, organizațiile primesc liste cu aceștia, pentru a-i observa pe cei potriviți. Căutările devin, așadar, mai scurte.

„Profilele utilizatorilor platformei funcționează conform unui principiu cu care cei care au conturi pe rețelele sociale sunt bine familiarizați. Voluntarul are posibilitatea să facă publice anumite informații din propriul profil, însă poate decide ca anumite date personale să le fie accesibile doar celor care sunt deja înregistrați pe portal. În plus, voluntarul mai are la dispoziție o facilitate pentru a-și proteja intimitatea. El poate permite accesul unei organizații la informațiile lui personale abia după ce aceasta l-a acceptat în prealabil pentru un anumit proiect.” spun organizatorii.

Proiecte recente / Foto: captură site

Toate interacțiunile între utilizatori și platformă se desfășoară prin mesagerie și prin notificări. Atât organizațiile între ele, cât și organizațiile cu utilizatorii comunică prin mesaje; utilizatorii primesc notificări sau mesaje de la organizatori cu referire la proiectul la care s-au înscris (exemplu: detalii despre transport, orele de activitate, schimbări în program, în proces etc.)

Legea nr. 78/2014 spune că voluntariatul este recunoscut ca experiență profesională. Oportunitatea această valorifică documentele (certificatele/ adeverințele) de voluntariat, deci cei interesați urmăresc mult mai atent finitudinea unei acțiuni cu atenție și implicare. Faptul că platforma permite emiterea online de certificate de voluntariat este un beneficiu pe care îl au organizațiile înscrise pe HartaVoluntariatului.ro.

Model de certificat / Foto: crug.ro

„În mediul neguvernamental autohton, Federația VOLUM reprezintă o voce care se face auzită de fiecare dată când pe agenda publică apare un subiect care implică voluntariatul. Poate cel mai mediatizat exemplu în acest sens este noua lege a voluntariatului al cărui principal susținător a fost Anca Năstase, director executiv al organizației. Notorietatea și capitalul de încredere de care beneficiază Federația o recomanda drept cea mai în măsură să coaguleze toate energiile necesare în jurul unui astfel de proiect.” scrie aici VOLUM, federația inițiatoare.

Descarcă ghidul de utilizare pentru organizații
Descarcă ghidul de eliberare a certificatului VoluntPass

Foto: © Anyaberkut | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Școlile din Rusia intenționează să restricționeze conținutul online la care au acces elevii
Dezinfecția claselor cu lămpi cu ultraviolete, în școli, nu este recomandată de Institutul Național de Sănătate Publică
Cine Remember aduce un nou proiect cu tematică cinematografică pentru liceeni, despre locurile natale și culturale / Înscrieri până pe 15 martie
Masca de protecție nu mai este obligatorie la școală în două situații: la orele de sport în aer liber și la orele de studiu ale instrumentelor de suflat

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alexandru Manda, fost președinte al Asociației Elevilor din Constanța, numit în Consiliul Consultativ pentru Tineret al Consiliului Europei: Îmi propun un mandat transparent și care să implice în mod activ tinerii români

Mandatul lui Alexandru Manda este de 2 ani. Consiliul Consultativ pentru Tineret al Consiliului Europei este o structură din cadrul Consiliului Europei, formată din 30 de tineri reprezentanți ai ONG-urilor…
Vezi articolul

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, pune lipsa unor salarii decente pentru profesori pe seama “optimizărilor fiscale” ale unor companii din mediul privat, în contextul proiectului de ordonanță menit să acopere găurile bugetare / Reducerile de cheltuieli pregătite pentru sectorul bugetar evită multe surse ale risipei de bani publici

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a pus, miercuri, situația salariilor din educație pe seama “optimizărilor fiscale” din mediul privat: “Nu poți să spui că, în continuare, lași zonele de optimizări fiscale…
Vezi articolul

Profesorii ar putea realiza planuri de învățare pentru fiecare elev, în funcție de rezultatele evaluărilor și de interacțiunea cu elevii și părinții, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar / Planurile individualizate fac parte din portofoliul educațional obligatoriu

Cadrele didactice ar urma să realizeze planuri individualizate de învățare, în funcție de rezultatele evaluărilor, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar. Acestea vor fi un instrument de planificare și…
Vezi articolul

VIDEO Protest în direct la televizor al unui profesor din Afghanistan, după ce talibanii au interzis recent accesul fetelor în universități: Dacă mama și sora mea nu pot învăța, atunci eu nu accept această educație

Un profesor universitar din Kabul, capitala Afganistanului, și-a rupt diplomele de profesor și de doctor în direct la o televiziune, în semn de protest, după ce talibanii, aflați la conducerea…
Vezi articolul

Directorul școlii este cel responsabil pentru organizarea procesului de ambalare individuală a testelor de salivă, spune ministrul Educației. Despre cine împarte testele elevilor: Există diriginți, există învățători, există persoane desemnate în școli

„Fiecare școală are un director. Directorul este responsabil pentru managementul acelei școli. Va apela la colegi, cadre didactice, va apela la personal didactic și didactic auxiliar, personal nedidactic și, acolo…
Vezi articolul