HARTĂ Trei comune din România au peste 6 cazuri de COVID la mia de locuitori. Elevii de aici ar face ore online dacă școala ar începe luni

4.759 de vizualizări
Foto: captură Hartă Interactivă
Trei localități din România sunt, la momentul actual, la o rată de incidență peste 6 la mia de locuitori, potrivit harții interactive a Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, dezvoltată în proiectul de cercetare denumit “COVID-19: Romanian Economic Impact Monitor“, care monitorizează în timp real evoluția pandemiei. În aceste localități, dacă școala ar începe luni, unitățile de învățământ din comunele Margău, Ignești și Cămărzana ar desfășura orele în sistem online.

Trecerea la predarea online se face atunci când localitățile trec de pragul 6 ‰, conform regulilor pentru începerea anului școlar 2021-2022 anunțate ieri de miniștrii Educației și Sănătății și prevăzute într-un ordin comun. De menționat că doar creșele și grădinițele ar funcționa în format fizic în acest caz.

Comuna Margău din județul Cluj are o rată de incidență de 13,65 oameni infectați la mia de locuitori (actualizat ieri, 1 septembrie 2021) și o rată de vaccinare de 22,22%, confirmată pe 5 august anul acesta.

Comuna Ignești din județul Arad are o rată de incidență de 10,14 oameni infectați la mia de locuitori (actualizat ieri, 1 septembrie 2021) și o rată de vaccinare de 6,85%, confirmată pe 5 august anul acesta.

  • Populația Igneștiului măsurată recent este de aproximativ 740 de locuitori, potrivit numărului de persoane furnizat pentru EduPedu.ro de către un reprezentant al primăriei comunei.

Comuna Cămărzana din județul Satu Mare are o rată de incidență de 6,16 oameni infectați la mia de locuitori (actualizat ieri, 1 septembrie 2021) și o rată de vaccinare de 1,02%, confirmată pe 5 august anul acesta.

Pentru a vedea pe harta de mai jos incidența localităților după care se stabilesc scenariile de funcționare a școlilor în partea dreaptă, sus, se poate selecta meniul „școală”.

Datele preluate și harta interactivă sunt comunicate de Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, în proiectul de cercetare denumit “COVID-19: Romanian Economic Impact Monitor“, care monitorizează în timp real evoluția pandemiei, respectiv starea economică a țării, oferind în același timp previziuni pe termen scurt și mediu privind pandemia și performanța economică a României.

Pe harta făcută cu datele oficiale se poate vedea situația localităților la zi, orice părinte, profesor sau elev poate afla cum arată localitatea sa din punct de vedere al ratei de infectare (rata de incidență). Harta are patru funcționalități și informațiile se pot sorta astfel:

  • date legate de ratele de vaccinare din orașe;
  • date legate de ratele de incidență din orașe;
  • date legate de restricții (de mobilitate);
  • date legate de prezența copiilor la școală (fizic sau online), rezultate pe hartă din indicii legați de ratele de incidență. Foto:
Citește aici toate articolele relevante pentru anul școlar 2021-2022, care începe pentru elevi pe 13 septembrie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Camera de Comerț Americană în România – AmCham reacționează după ce Eurostat a publicat „procente excesiv de mici” legate de părăsirea școlii în țară: Datele surprind un „fenomen diferit” de abandonul școlar / „România pierde prea mulți copii încă din primii ani ai parcursului educațional și la toate nivelele sistemului de educație”

Camera de Comerț Americană din România (AmCham) a reacționat după ce, la începutul săptămânii Eurostat a publicat o serie de date ce indică „procente excesiv de mici” pentru abandonul școlar…
Vezi articolul

Radu Gologan, despre închiderea școlilor: În preuniversitar nu este atât de important ce faci, ci cum înveți să gândești / Trebuia să li se pună părinților la dispoziție măcar minimul necesar să-i învețe pe copii să citească, să scrie, în mediile defavorizate

„Mai ales la politicieni, vedem că problema se pune în următorii termeni: dar cum o să recupereze materia? cum o să ajungă în viață fără capitolul de derivate de ordin…
Vezi articolul

Csaba Asztalos: Pledez pentru încheierea anului școlar în predare online pentru tot învățământul preuniversitar / Plus: Din toamnă, o zi pe săptămână trebuie să se practice predarea online

„Din punctul meu de vedere, ca părinte, eu pledez pentru încheierea anului școlar în predare online pentru tot învățământul preuniversitar. Programa școlară la clasele terminale era aproape de finalizare înainte…
Vezi articolul