Ilie Bolojan: Avem clase întregi cu burse de merit, peste 9,50, dar la Bacalaureat iau note de 5 sau 7 sau nu îl iau. Se pune întrebarea când a fost notarea corectă, la Bacalaureat sau la clasă? Nu mai știm ce înseamnă meritul

10.586 de vizualizări
Foto: Gov.ro
Reforma burselor este inclusă în măsurile fiscale prezentate de premierul Ilie Bolojan miercuri, 2 iulie, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Nu mai știm ce înseamnă meritul. Avem clase întregi cu burse de merit, peste 9,50, dar la Bacalaureat iau note de 5 sau 7, sau nu îl iau. Se pune întrebarea când a fost notarea corectă, la bacalaureat sau la clasă?”, a declarat premierul.
  • „Vom propune creșterea normei didactice cu 2 ore față de ceea ce avem azi în învățământul preuniversitar și universitar”, a declarat premierul Ilie Bolojan în aceeași conferință. 

Ilie Bolojan a spus că vor fi doar două tipuri de burse, burse de merit și burse sociale: „Vom rămâne cu cele două burse care se cuvine să rămână: bursele de merit, dar acordate pe merit, într-un număr limitat, gândiți-vă la premiile pe care le luam cei care am prins alte vremuri, iar cele sociale vor fi, într-adevăr, alocate pe criterii care țin de sprijinirea copiilor care provin din familii defavorizate”.

Declarațiile premierului Ilie Bolojan despre bursele elevilor

„Un alt aspect ține de reforma burselor. Știu că nu este o chestiune populară, dar trebuie să fim din nou corecți.

În ultimii ani, așa cum am spus, a fost o creștere care nu poate fi suportată a burselor, mai ales pentru elevi. Gândiți-vă că acum 3 ani aveam o sumă totală pentru burse, pe România, de 188 de milioane de lei, iar anul trecut și, evident, și anul acesta am ajuns la o sumă care înseamnă 4,7 miliarde de lei. Deci, este o creștere de zeci de ori.

În afară de faptul că este o sumă foarte mare pe care nu ne-o putem permite,gândiți-vă, aproape un miliard de euro doar pe bursele elevilor, am ajuns, printr-o aplicare neconformă, să avem clase întregi care au burse de merit, adică peste 9,50, dar care, la examenul de bacalaureat, iau note de 5 sau 7, sau mai rău, nu își iau Bacalaureatul. Sigur, se pune întrebarea: când a fost notarea corectă? La bacalaureat sau la o clasă în care toată lumea, sau foarte mulți, aveau burse de merit? Nu mai știm ce înseamnă meritul.

La fel stau lucrurile și la celelalte burse, burse de reziliență și vom rămâne, deci, cu cele două burse care se cuvine să rămână: bursele de merit, dar acordate pe merit, într-un număr limitat, gândiți-vă la premiile pe care le luam cei care am prins alte vremuri, iar cele sociale vor fi, într-adevăr, alocate pe criterii care țin de sprijinirea copiilor care provin din familii defavorizate.”

Citește și:

BREAKING Premierul Bolojan, despre pachetul de măsuri fiscale: Vom propune creșterea normei didactice cu 2 ore față de ceea ce avem azi în învățământul preuniversitar și universitar / Nu afectează drepturile salariale dar va fi un efect financiar

ULTIMA ORĂ Norma didactică crește „în medie cu 10%”, bursele revin la „nivelul și criteriile” din anul școlar 2022-2023 și numărul de elevi dintr-o clasă crește – proiectul de măsuri fiscale pentru Educație

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, despre burse: În ultimii 2-3 ani le-am stricat mintea elevilor și acum consideră că nu poți merge la școală dacă nu primești bani / Aș fi vrut să văd în această perioadă măcar o prezență mai mare la Bacalaureat

Daniel David: În învățământul profesional păstrăm bursele tehnologice, pentru că există colaborări cu firme, trebuie să ne păstrăm și noi angajamentul pe care l-am făcut printr-un contract / Elevii de la liceele tehnologice vor primi burse de merit și sociale

Cristian Hatu, CEAE: Nu cumva elevii pot să fie mai motivați când felul în care predau profesorii se schimbă? Bursele de reziliență sau de merit sunt motivații extrinseci

Directoarea Raluca Răducanu: Într-o clasă, de exemplu, acum am avut la premiere 15 elevi cu media 10 / Nu este corectă propunerea ministrului Daniel David în privința burselor de merit, spune directoarea: Cum fac departajarea dacă toți au media 10?


8 comments
  1. Ilie Bolojan ești un mare mincinos! Vino cu cazuri concrete când arunci cu noroi în copii! Nici un copil cu bursă de merit nu a picat bacalaureatul și nici evaluarea națională! Copilul meu a luat bursă în gimnaziu și la evaluare a luat notă foarte mare. Fă-ți tu un salariu decent și după aia să te iei de copiii care învață. Ai tu habar cat muncesc acești copii? Se trezesc dimineața la 5-6 sa mai repete la istorie, geografie sau biologie. Tu te trezești la 5 să mergi la muncă ca să justifici salariul nesimțit care îl iei?

  2. Sunt mamă singură și contribuabil onest și nu mai pot !!!
    In numele fiicei mele și al miilor de elevi harnici, dar ignorați de un stat care pare să nu mai știe să-și prețuiască viitorul va cer să ascultați!
    Fiica mea, elevă într-un liceu de prestigiu, cu media generală peste 9,50 , NU va mai primi bursă de merit. Motivul? Statul român a decis că doar 15% dintre elevi, oricât de muncitori și serioși ar fi,nu mai „merită” sprijin financiar. Asta deși acești copii trag din greu, învață cu seriozitate și muncesc în tăcere – fără circ, fără scandal, fără privilegii.
    Am încercat și pentru bursă monoparentala – însă am fost refuzată. De ce? Pentru că muncesc legal și venitul meu depășește plafonul impus. Cei care muncesc cinstit, cu greu, sunt penalizați.
    Sunt o mamă singură, întrețin singură un copil cu rezultate excelente, dar pentru statul român… nu sunt „suficient de săracă”.
    În schimb, primesc ajutoare sociale persoane apte de muncă, care nu lucrează legal dar lucrează „la negru”.Cei care nu muncesc deloc, sau „optimizează” sistemul, sunt răsplătiți.
    E o realitate crudă: statul român, în forma actuală, nu încurajează efortul, ci dependența și mediocritatea.
    Statul îi premiază pe leneși, șmecheri și oportuniști. Le plătește pensii speciale celor care au adus sistemul aici.
    Dar când e vorba de un copil de peste 9.50 cu ambiții, carte, și sacrificii? Nu mai sunt bani.
    Este scandalos, revoltător și profund nedrept.

    • Reanalizati criteriile de acordare a burselor de merit, astfel încât niciun elev cu medie peste 9,50 să nu fie exclus de la sprijin;
    • Reintroducerea unei forme de bursă suplimentară pentru elevii merituoși din familii monoparentale și active profesional;
    • Respect și transparență față de părinții care muncesc cinstit și își cresc copiii cu eforturi reale.
    • Recalculati ,analizați și tăiați acolo unde trebuie . NU de la copii !

    Vreau ca fiica mea să creadă că munca este apreciată în România. Că nu trebuie să trișezi ca să reușești. Că poți fi demn și susținut, nu umilit și pedepsit.
    Asta nu este doar opinia mea . Este strigătul tuturor celor care muncesc cinstit și au copii excepționali.

    Atenție!!! Este periculos ce se întâmplă!

  3. Să se dea online, corectate aleatoriu, teste unice la absolut toate obiectele! Că așa, se dau note de 10 pe caiet si pe prezența, în unele locuri, se fac aranjamente șmecheresti,. Of, of

  4. Sunt clase întregi cu medii peste 9,50 și rezultate slabe la examene naționale. Dar ce te faci cu cei cu medii peste 9,50 și rezultate la fel sau chiar mai mari la evaluări? Și nu sunt în primii 15% din clasă. De ce sa plătească ei pentru incompetența altora?
    Nu or fi în alte state burse, dar lor li s-a spus ca este un merit sa aibă medie peste 9,50. Nu ei au solicitat. Acum afla ca de fapt nu este merit, decât dacă ai medie peste 9 în clase mai slabe. Vor învăța în continuare, dar mai mult ca sigur statul ii pierde.

  5. Ok! Atunci ce propuneți?? După ce v ați bătut joc de sistemul de învățământ, și ați distrus mintea și sufletul copiilor, încât aceștia ajung sa se sinucidă din cauza stresului cumulat in anii de gimnaziu, după ,,evaluare’, după ce ați permis să pătrundă drogurile, alcoolul, țigara și pornografia in scoli, vă întrebați unde este greșeală?? ,,La notare sau la BAC”?? Va auziți puțin cat de penibili sunteți?? Și așa copiii învață în condiții de stres maxim! Majoritatea profesorilor in procent de 98% au preluat ștafeta predării in stil comunist, și că sa nu fie marginalizați și, să nu mai zic, pentru a evita, atât bulingul profesorilor in primul rand cât și al colegilor, se straduiesc din răsputeri să facă față!! Sistemul de învățământ este învechit și nu performeaza deloc și prin asta demonstrează că vor să scoată doar sclavi pe banda rulanta!! Acum veniți cu stupizeniile astea că să tăiați și bursa de merit, singurul motiv de încurajare al copiilor?? Nu va ar fi rușine? O luați cu pași mărunți și astfel îi înrăiți și mai tare pe profesori ca sa fie și mai exigenți in acordarea notelor?? Năpârci asta sunteți, nu oameni!! Rușine neam de trădători!

  6. Ești un mincinos și un incompetent,habar nu au de sistemul de învățământ românesc! Tu cel care ai tras statul român în piept și l ai păcălit,tu vorbești de deficit bugetar??? Ai dosare penale pe rol cu afaceri cu camioane in Oradea,și țepe trase și tu vorbești că ești solidar cu noi cei care vom suferi de pe urma acestor tăieri? Cine? Tu, care ai un salariu cumulat de senator+ prim ministru de peste 43-45.000 lei/ luna? Nu îți e rușine să fi in asemenea hal de ipocrit, și evazionist pe deasupra???

  7. Cele două ore adăugate la norma didactică de predare înseamnă o diminuare mascată a veniturilor profesorilor cu 11,11%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Au încercat un șantaj emoțional sau de altă natură, au încercat să îndrepte părinții și elevii împotriva noastră“, spune Marius Nistor, de la FSE Spiru Haret, despre cum a fost la Guvern, cu premierul Ciucă: Nu este normal așa ceva, dacă ne dorim să trăim într-o societate normală, democratică

Prim-ministrul Nicolae Ciucă și autoritățile guvernamentale „au încercat un oarecare șantaj emoțional sau de altă natură, au încercat să îndrepte părinții și elevii împotriva noastră“, a declarat la B1TV Marius…
Vezi articolul

Protest anunțat al părinților elevilor de la Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” Iași, după ce peste 600 de elevi au fost mutați în alte școli din cauza riscului seismic ridicat al clădirii principale / Colegiul a fost inclus pe lista Ministerului cu școli în risc seismic I în urmă cu o lună

Asociația de părinți de la Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” Iași organizează joi un protest după ce, în data de 23 februarie, conducerea instituției a decis să mute 600 de…
Vezi articolul

Monica Anisie, la TVR: Declarația pe propria răspundere ar trebui completată cu o sintagmă „după cum cunosc”, ceva care să asigure părintele că există posibilitatea să greșească / Vor exista separatoare „așa încât copiii să fie cât de cât distanțați” / Mesaj și pentru profesorii care se tem

„Nu trebuie tras la răspundere părintele în vreun fel, dacă nu a cunoscut simptomul”, prin urmare în declarația pe proprie răspundere „ar trebui adăugată o sintagmă ‘după cum cunosc’, ceva…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Pentru prima dată Institutul Național de Sănătate Publică anunță că „trage un semnal de alarmă”: Rugăm populația să respecte măsurile de bază, singurele cu care putem preveni transmiterea virusului

„Rugăm populația să respecte măsurile de bază de protecție sanitară”, se arată într-un comunicat numit „INSP trage un semnal de alarmă cu privire la evolutia epidemiei de Covid-19”  transmis de…
Vezi articolul